Majoritatea doctrinelor traditionale simbolizeaza realizarea ,,Omului Universal” printr-un semn ce este pretutindeni acelasi, deoarece, cum am spus-o la inceput, e dintre acelea legate in mod direct de Traditia primordiala: e vorba de semnul crucii, care reprezinta foarte clar modul in care este atinsa aceasta realizare prin comuniunea perfecta a totalitatii starilor fiintei, armonios si corespunzator ierarhizate, in desfasurarea integrala a celor doua sensuri, al ,,amplorii” si al ,,exaltarii”. Intr-adevar, aceasta dubla desfasurare a fiintei poate fi privita ca efectuindu-se pe de-o parte orizontal, adica la un nivel sau treapta de existenta determinata, si pe de alta parte vertical, adica in suprapunerea ierarhica a tuturor treptelor. Astfel, sensul orizontal reprezinta ,,amploarea” sau extensia integrala a individualitatii luata ca baza a realizarii, extensie ce consta in desfasurarea indefinita a unui ansamblu de posibilitati supuse anumitor conditii speciale de manifestare; si trebuie inteles bine ca, in cazul fiintei umane, aceasta extensie nu este niciodata limitata la partea corporala a individualitatii, ci cuprinde toate modalitatile acesteia, starea corporala nefiind propriu-zis decat una din aceste posibilitati. Sensul vertical reprezinta ierarhia, indefinita de asemenea si cu atat mai mult, a starilor multiple, fiecare din ele, considerata la fel in integralitatea sa, fiind unul din aceste ansambluri de posibilitati, ce se raporteaza la tot atatea ,,lumi” sau trepte cuprinse in sinteza totala a ,,Omului Universal”. In aceasta reprezentare cruciala, expansiunea orizontala corespunde deci indefinitatii modalitatilor posibile ale unei aceleasi stari a fiintei considerate in mod integral, iar suprapunerea verticala corespunde seriei indefinite a starilor fiintei totale.
Se intelege de la sine, de altfel, ca starea a carei desfasurare este figurata prin linia orizontala poate fi o stare oarecare; in realitate, aceasta va fi starea in care se gaseste in prezent, in ceea ce priveste manifestarea sa, fiinta ce realizeaza ,,Omul Universal”, stare care este pentru ea punctul de plecare si suportul sau baza acestei realizari. Orice stare, indiferent care va fi ea, poate furniza unei fiinte o asemenea baza, asa cum vom vedea mai clar in continuare; daca luam in considerare, in aceasta privinta, mai ales starea umana, e pentru ca aceasta, fiind a noastra, ne priveste in mod mai direct, astfel incat, cazul cu care avem mai cu seama de-a face este cel al fiintelor ce pornesc de la aceasta stare pentru a ajunge la realizarea de care e vorba; insa trebuie inteles bine ca, din punct de vedere pur metafizic, acest caz nu constituie sub nici o forma un caz privilegiat.
E necesar sa se inteleaga acum ca totalizarea efectiva a fiintei, fiind dincolo de orice conditie, e acelasi lucru cu ceea ce doctrina hindusa numeste ,,Eliberarea”(Moksha) sau ezoterismul islamic ,,Identitatea suprema”. De altfel, in aceasta din urma forma traditionala, se spune ca ,,Omul Universal”, reprezentat prin ansamblul ,,Adam-Eva”, are numarul lui Allah, ceea ce este chiar o expresie a ,,Identitatii Supreme”. Trebuie facuta in aceasta privinta o remarca destul de importanta, deoarece s-ar putea obiecta ca denumirea de ,,Adam-Eva”, desi ar fi cu siguranta susceptibila de transpunere, nu se aplica totusi, in sensul sau propriu, decat starii umane primordiale: de fapt, daca ,,Identitatea Suprema” nu este realizabila efectiv decat in totalizarea starilor multiple, se poate spune ca ea este intr-un fel realizata deja in mod virtual in stadiul ,,edenic”, in integrarea starii umane readusa la centrul sau originar, centru care este de altfel, cum vom vedea, punctul de comunicare directa cu celelalte stari.
In plus, s-ar putea spune de asemenea ca integrarea starii umane, ori a indiferent carei alte stari, reprezinta, in ordinul sau si la treapta sa, chiar totalizarea fiintei; si aceasta se va traduce foarte clar in simbolismul geometric pe care il vom expune. Lucrurile stau altfel deoarece se poate regasi in oricine, mai ales in omul individual, si inca, in mod particular, in omul corporal, corespondenta si reprezentarea ,,Omului Universal”, fiecare din partile Universului, fie ca e vorba de o lume sau de o fiinta particulara, fiind cu totul analoage pretutindeni si intotdeauna. De aceea, un filosof ca Leibniz era indreptatit, cu siguranta, sa admita ca orice ,,substanta individuala” ( cu rezerva pe care am facut-o mai sus asupra valorii acestei expresii) trebuie sa contina in ea insasi o reprezentare integrala a Universului, ceea ce este o aplicatie corecta a analogiei intre ,,macrocosmos” si ,,microcosmos”; dar, limitandu-se la considerarea ,,substantei individuale” si vrand sa faca din ea fiinta insasi, o fiinta completa si chiar inchisa, fara nici o comunicare cu nimic din ceea ce o depaseste, el n-a reusit sa treaca de la sensul ,,amplorii” la cel al ,,exaltarii”, privandu-si astfel teoria de orice valenta metafizica veritabila. Intentia noastra nu este nicidecum de a intra aici in studiul conceptiilor filosofice, oricare ar putea fi ele, nu mai mult decat in a oricarui lucru apartinand in acelasi fel de domeniul ,,profan”; insa aceasta remarca ni se prezinta in mod firesc ca o aplicatie aproape imediata a ceea ce am spus despre cele doua sensuri conform carora are loc desfasurarea fiintei totale.
Pentru a reveni la simbolismul crucii, trebuie sa mai notam ca acesta, in afara semnificatiei metafizice si principiale despre care am vorbit exclusiv pana aici, are diferite alte sensuri mai mult sau mai putin secundare si contingente; si trebuie in mod firesc sa fie asa, dupa ceea ce am spus, la modul general, despre pluraritatea sensurilor incluse in acest simbol. Inainte de a dezvolta reprezentarea geometrica a fiintei si a starilor sale multiple, asa cum este continuta in mod sintetic in semnul crucii, si de a patrunde in detaliile acestui simbolism, destul de complex cand se vrea extinderea lui cat mai mult posibil, vom vorbi putin despre aceste alte sensuri, deoarece, desi consideratiile la care se raporteaza ele nu fac obiectul propriu-zis al acestei expuneri, toate acestea sunt legate intr-un anumit fel (uneori chiar mai strans decat s-ar putea crede si intotdeauna cu indreptatire) de aceasta lege a corespondentei pe care am semnalat-o de la inceput ca fundamentul insusi al oricarui simbolism.
RENE GUENON
