Realizarea efectiva a starilor multiple ale fiintei se refera la conceptia a ceea ce diferite doctrine traditionale, in special ezoterismul islamic, desemneaza ca “Omul Universal”, conceptie care, stabileste analogia constitutiva intre manifestarea universala si modalitatea sa individuala umana sau, pentru a folosi limbajul hermetismului occidental, intre “macrocosmos” si “microcosmos”. Aceasta notiune poate fi considerata, de altfel, in grade si extensii diferite, aceasi analogie ramanand valabila in toate aceste cazuri: astfel, ea poate fi restransa la umanitatea insasi, inteleasa fie in natura sa specifica, fie in organizarea sa sociala, caci pe aceasta analogie se sprijina, printre alte aplicatii, institutia castelor. La un alt grad, deja mai intins, aceeasi notiune poate imbratisa domeniul de existenta corespunzator ansamblului unei stari determinate a fiintei, oricare ar fi de altfel aceasta stare insa aceasta semnificatie, mai ales daca e vorba de starea umana, chiar luata in dezvoltarea integrala a tuturor posibilitatilor sale, sau de alta stare individuala, nu este inca propriu-zis decat ,,cosmologica”, iar ceea ce luam esentialmente in considerare aici este o transpunere metafizica a notiunii de om individual, transpunere ce trebuie facuta in domeniul extra-individual si supra-individual. In acest sens, si daca se refera la ceea ce am amintit mai inainte, conceptia de ,,Om Universal” se va aplica, inainte de toate si in modul cel mai obisnuit, ansamblului starilor de manifestare; dar ea poate fi privita mai universal, in plenitudinea adevaratei acceptiuni a acestui cuvant, extinzand-o si la starile de non-manifestare, asadar la realizarea completa si perfecta a fiintei totale, aceasta fiind inteleasa in sensul superior pe care l-am indicat mai inainte, si intotdeauna cu rezerva ca insusi termenul “fiinta” nu poate primi in acest caz decat o semnificatie pur analogica.
E esential de remarcat aici ca orice transpunere metafizica de genul celei despre care am vorbit, trebuie privita ca expresie a unei analogii in sensul propriu al acestui cuvant; si reamintim, pentru a preciza ce trebuie inteles prin aceasta, ca orice analogie veritabila trebuie aplicata in sens invers: e ceea ce figureaza simbolul binecunoscut al ,,pecetii lui Solomon”, format din unirea a doua triunghiuri opuse. Astfel, de pilda, la fel cum imaginea unui obiect intr-o oglinda este inversata in raport cu obiectul, asa si ceea ce este primul sau cel mai mare in ordinul principal este, cel putin in aparenta, ultimul sau cel mai mic in ordinul manifestarii. Pentru a lua termeni de comparatie din domeniul matematic, cum s-a intamplat intotdeauna cand trebuia sa facem un lucru cat mai usor de inteles, punctul geometric este nul din punct de vedere cantitativ si nu ocupa nici un spatiu, cu toate ca este ( si aceasta o vom explica ulterior mai pe larg) principiul prin care este produs intregul spatiu, care nu este decat desfasurarea sau expansiunea propriilor sale virtualitati. La fel, unitatea aritmetica este cel mai mic dintre numere, daca se considera ca fiind situata in multiplicitatea lor, insa este cea mai mare in principiu, deoarece ea le contine pe toate in mod virtual si produce intreaga lor serie doar prin repetitia indefinita a ei insesi.
Exista deci analogie, dar nu similitudine, intre omul individual, fiinta relativa si incompleta, luat aici ca tipul unui anumit mod de existenta sau chiar al intregii existente conditionate, si fiinta totala, neconditionata si transcendenta in raport cu toate modurile particulare si determinate de existenta, si chiar in raport cu Existenta pur si simplu, fiinta totala pe care o desemnam simbolic ca “Omul Universal”. In virtutea acestei analogii, si pentru a aplica aici, totdeauna cu titlu de exemplu, ceea ce am aratat pana acum, se poate spune ca, daca “Omul Universal” este principiul intregii manifestari, omul individual trebuie sa fie intr-un anumit fel, in ordinul sau, rezultatul primului, si de aceea toate traditiile il considera pe cel din urma ca format intr-adevar din sinteza tuturor elementelor si regnurilor naturii. E necesar sa fie asa pentru ca analogia sa fie exacta, si ea si este in mod efectiv; dar, pentru a justifica in mod complet si cu ajutorul ei denumirea de “Om Universal”, ar trebui expuse, despre rolul cosmogonic propriu fiintei umane. (...) Fiinta umana are, in domeniul existentei individuale ce-i este propriu, un rol ce poate fi cu adevarat calificat drept ,,central” in raport cu toate celelalte fiinte situate si ele in acest domeniu; acest rol face din om expresia cea mai completa a starii individuale luate in considerare, ale carei posibilitati se integreaza toate in el, pentru a spune asa, cel putin sub un anumit raport, si cu conditia de a fi luat nu doar in modalitatea corporala, ci in ansamblul tuturor modalitatilor sale, cu extensia indefinita de care ele sunt susceptibile. Aici rezida cauzele cele mai profunde pe care se poate intemeia analogia examinata; si aceasta este situatia particulara ce permite in mod valabil transpunerea notiunii de om, mai curand decat a oricarei alteia din aceeasi stare, pentru a o transforma in conceptia traditionala de ,,Om Universal”.
Sa adaugam inca o remarca de cea mai mare importanta: “Omul Universal” nu exista decat virtual si, intr-un fel, in mod negativ, in genul unui arhetip ideal, atata timp cit realizarea efectiva a fiintei totale nu i-a dat existenta actuala si pozitiva; si acest lucru este adevarat pentru orice fiinta, oricare ar fi ea, considerata ca efectuind sau trebuind sa efectueze o asemenea realizare. Sa spunem, de fapt, pentru a inlatura orice neintelegere, ca un asemenea mod de a vorbi ce prezinta ca succesiv ceea ce este esentialmente simultan in sine, nu este valabil decat din punctul de vedere special al unei stari de manifestare a fiintei, aceasta stare fiind luata ca punct de plecare a realizarii. Pe de alta parte, e evident ca expresii ca “existenta negativa” si “existenta pozitiva” nu trebuie luate ad litteram aici, unde chiar notiunea de “existenta” nu e aplicabila in mod propriu decat intr-o anumita masura si pana la un anumit punct; dar imperfectiunile inerente limbajului (prin chiar faptul ca acesta e legat de starea umana si, in plus, de modalitatea sa corporala si terestra) necesita folosirea, cu unele precautiuni, a unor “imagini verbale” de acest gen, in lipsa carora ne-ar fi imposibil sa ne facem intelesi, mai cu seama in limbi atat de putin adaptate expresiei adevarurilor metafizice cum sunt cele occidentale.
Rene Guenon
