30.11.2016

INFLUENŢE SPIRITUALE ŞI "EGREGORE "



Am avut surpriza de a citi recent, într-o notă consacrată carţii noastre Aperçus sur l’Initiation, fraza următoare, prezentată în aşa fel încât s-ar putea crede ca ea rezumă într-un mod oarecare ceea ce noi am spus în această carte: Iniţierea, desigur nu dispensează nici de meditaţie şi nici de studiu, dar ea plasează adeptul pe un plan special; ea îl pune în contact cu egregora unei organizaţii iniţiatice, emanată ea însuşi din egregora supremă a unei iniţieri universale, una şi multiformă”. Nu vom insista asupra utilizării, aici, abuzive a cuvântului “adept”, cu toate că, după ce l-am explicat în mod special arătând adevărata semnificaţie a acestui cuvânt, ne este permis să ne mirăm; de la iniţierea propriu-zisă până la starea de adept, major sau minor, este cale lungă... Dar ceea ce este mai important este acesta: întrucât, în nota despre care veste vorba, nu se face nici cea mai mică referire la rolul influenţelor spirituale, pare să fie aici vorba de o gravă neânţelegere, pe care alţii o pot comite, în ciuda grijii pe care am avut-o în expunerea cât se poate de clar a lucrurilor, căci pare în mod sigur că este adesea foarte greu să se înţeleagă exact aceasta. Credem că o punere la punct nu ar fi inutilă; precizările vor urma firesc celor pe care le-am spus până acum în ultimele articole, ca răspuns la diferitele întrebări care ne-au fost puse în legătură cu rataşarea iniţiatică.
   Mai întâi, trebuie remarcat faptul ca noi nu am folosit niciodată cuvântul“egregoră” pentru a desemna ceea ce se poate numi în mod propriu o “entitate colectivă”; motivul este acela că, în această accepţiune acesta este un termen ce nu are nimic tradiţional şi care nu reprezintă decât una din numeroasele fantezii ale limbajului modern ocultist. Primul care l-a folosit astfel a fost Eliphas Levi şi, dacă ne amintim bine, chiar el este acela care,pentru a-i justifica sensul, i-a dat o etimologie latină neverosimilă făcându-l să derive din grex, “turmă“, în vreme ce acest cuvânt este pur grecesc şi nu a însemnat niciodată altceva decât “veghetor”. Se ştie de altfel ca acest termen se găseşte în Cartea lui Enoh, unde desemnează entităţi cu un careacter destul de enigmatic, dar care, în orice caz, par să aparţină “lumii intermediare“; aceasta este tot ce are în comun cu entităţile colective cărora se pretinde că le-a dat acelaşi nume. Acestea sunt cu totul de ordin psihic şi în aceasta constă propriu-zis gravitatea neînţelegerii pe care o semnalăm, căci în această privinţă, fraza pe care am indicat-o ne apare ca un nou exemplu de confuzie între psihic şi spiritual.
   De dapt, noi am vorbit despre entităţi colective şi credem că am făcut suficiente precizări despre rolul lor atunci când – în legătură cu organizaţiile tradiţionale, religioase sau de altă natură care aparţin domeniului numit exoteric, în sensul cel mai larg al acestui cuvânt, pentru a le distinge de domeniul iniţiatic – am scris acestea: “Putem privi fiecare colectivitate ca dispunând de o forţă de ordin subtil constituită într-un anume fel din aporturile tuturor membrilor săi trecuţi sau prezenţi, şi care, în consecinţă, este cu atât mai considerabilă şi mai susceptibilă de  a produce efecte cu atât mai intense cu cât colectivitatea este mai veche şi se compune dintr-un număr mai mare de membri; este, de altfel, evident că această considerare 'cantitativă' implică esenţialmente faptul că este vorba despre domeniul individual, dincolo de care nu ar putea în niciun fel acţiona”.
   Vom aminti, în rest, că un colectiv este, psihic la fel de bine ca şi fizic,o simplă extensie a individualului şi că în consecintă nu are nimic transcendent în ceea ce îl priveşte, contrar influenţelor spirituale care sunt de un cu totul alt ordin; nu trebuie, vom spune reluând termenii obişnuiţi ai simbolismului geometric, să confundăm sensul orizontal cu sensul vertical. Aceasta ne conduce la o altă problemă care ni s-a ridicat şi care nu este fără legătură cu ceeea ce urmărim şi prezentăm: ar fi o eroare să considerăm că o stare supraindividuală cea care ar rezulta din identificarea cu o entitate psihică colectivă, oricare ar fi aceasta, ca şi cu oricare altă entitate psihică; participarea la o atare colectivitate, pe o treaptă oarecare, poate fi privită, dacă dorim, ca alcătuind un gen de “extindere” a individualităţii, dar nimic mai mult. Membrii colectivităţii pot utiliza forţa subtilă de care dispun numai pentru a obţine anumite avantaje de ordin individual, conformându-se regulilor stabilite pentru acest efect de către colectivitatea în cauză; şi, chiar dacă, pentru a obţine aceste avantaje, există o intervenţie a unei forţe spirituale, aşa cum se întâmplă în cazul colectivităţilor religioase, acesată influenţă spirituală, neacţionând decât în domeniul său propriu care este de ordin supra-individual, trebuie considerată, aşa cum am mai spus-o, ca “descendentă” în domeniul individual şi exercitându-şi acţiunea prin intermediul forţei collective în care găseşte un punct de sprijin. Pentru aceasta rugăciunea, conştient sau nu, se adresează cel mai direct entităţii colective, şi numai prin intermediul acesteia se adresează influenţei spirituale care acţionează prin ea; condiţiile în care se asigură eficienţa prin organizaţia religioasă nu ar putea avea altă explicaţie.
   Este cu totul diferit în ceea ce priveşte organizaţiile iniţiatice, prin    aceea că acestea şi numai acestea au ca scop esenţial de a merge dincolo de domeniul individual, şi chiar în cazul în care se raportează mai direct la o dezvoltare a individualităţii, aceasta nu constituie în definitiv decât un stadium preliminar pentru a ajunge în final şi a depăşi limitele acesteia. Este de la sine înţeles că aceste organizaţii iniţiatice comportă, de asemenea, ca şi celelalte, un element psihic ce poate juca, efectiv, un rol din anumite puncte de vedere, de exemplu pentru a asigura o “apărare” împotriva lumii exterioare şi pentru a proteja membrii unei atare organizaţii contra anumitor pericole care vin de aici, căci este evident că prin mijloace de ordin spiritual nu se obţin rezultate de acest gen, ci numai prin mijlloace care sunt într-o oarecare măsură de acelaşi nivel cu cele de care trebuie să dispună această lume exterioară; dar aici avem de-a face cu ceva total secundar şi pur contingent, care nu are nicio legătură cu iniţierea. Aceasta este pe de-a întregul independentă de acţiunea vreunei forţe fizice oarecare, deoarece ea constă în mod propriu şi esenţial într-o transmitere directă a unei forţe spirituale, care trebuie să producă, imediat sau mai târziu, efecte născute din aceiaşi ordine spirituală şi nu de un ordin inferior ca în cazul despre care am vorbit  mai înainte, astfel că aici nu este vorba despre intermedierea printr-un element psihic.
   De asemenea, o organizaţie iniţiatică nu trebuie privită ca o simplă colectivitate oarecare, căci în aceasta din urmă nu putem găsi în niciun fel ceea ce i-ar permite să-şi îndeplinească funcţiunea care este raţiunea sa de a fi; colectivitatea nefiind decât o adunare de indivizi, nu poate, prin sine însuşi, să producă nimic care să fie de ordin supraindividual, ceea ce este superior neputând vreodată să se nască din ceea ce este inferior; dacă rataşarea la o organizaţie iniţiatică poate avea efecte de acest ordin, aceasta se datorează numai pentru faptul că ea este depozitarea a ceva care este prin sine supraindividual şi transcendent în raport cu colectivitatea, adică a unei influenţe spirituale a cărei conservare trebuie să o asigure precum şi o transmitere fără nicio discontinuitate. Rataşarea iniţiatică nu trebuie concepută ca o rataşare la o “egregoră“ sau la o entitate psihică colectivă, căci aceasta este numai un aspect cu totul accidental, şi prin care organizaţiile iniţiatice nu diferă cu nimic de organizaţiile exoterice; ceea ce constituie în mod esenţial “lanţul” [iniţiatic] este,  repetăm, transmiterea neântreruptă a influenţei spirituale de-a lungul generaţiilor succesive. De asemenea, legătura dintre diferitele forme iniţiatice nu este o simplă filiaţie de “egregore”, cum s-ar putea crede din fraza care a fost punctul de plecare pentru paginile de faţă; ea rezultă, în realitate, din prezenta, în toate aceste forme, a unei  aceleiaşi influente spirituale, una în esenţa sa şi în scopurile în vederea cărora acţionează, dacă nu şi a modalităţilor mai mult sau mai puţin speciale conform cărora îşi exercită acţiunea; numai prin aceasta se stabileşte, din aproape în aproape şi pe trepte diferite, o comunicare efectivă sau virtuală, după caz, cu centrul spiritual supreme. 
    La aceste consideraţii vom adăuga o altă remarcă ce are importanţa sa din acelaşi punct de vedere: când o organizaţie iniţiatică se găseşte într-o stare de degradare mai mult sau mai puţin accentuată, deşi influenţa spirituală este totdeauna prezentă, acţiunea sa este în mod necesar diminuată şi atunci, dimpotrivă, influenţele psihice pot acţiona mai vizibil şi adesea aproape independent. Cazul extrem în această situaţie este acela în care o formă iniţiatică încetând să existe ca atare, iar influenţa spirituală retrăgându-se  complet din această cauză, numai influenţele psihice vor subzista în starea de “reziduuri” novice şi chiar în mod special periculoase, aşa cum am explicat în altă parte. Bineînţeles că, atâta vreme cât iniţierea există realmente, fie ea şi redusă la a nu mai putea fi decât cea pur virtuală, lucrurile nu vor ajunge până aici; dar nu este mai puţin adevărat că o preponderenţă mai mică sau mai mare a influenţelor psihice într-o formă iniţiatică, va constitui un semn defavorabil pentru starea actuală a aceleia, şi aceasta arată o dată în plus, cât de departe sunt de adevăr cei care vor să raporteze iniţierea însăşi la influenţele de acest ordin.

René Guénon