PUTEREA RUGĂCIUNII

-->

     Rugaciunea constituie un element fundamental al exprimarii religioase.(...)

   Pentru crestinii de pretutindeni, ,,rugaciunea perfecta” este cea pe care Isus a dat-o apostolilor sai si care este cunoscuta sub denumirea ,,Tatal nostru”: ,,Si pe cand Se ruga Isus intr-un loc, cand a incetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, invata-ne sa ne rugam, cum a invatat si Ioan pe ucenicii lui. Si le-a zis: Cand va rugati, ziceti:

    Tatal nostru, Care esti in ceruri, Sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta. Faca-se voia Ta, Precum in cer asa si pe Pamant. Painea noastra cea spre fiinta, Da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua pacatele noastre, precum si noi insine iertam tuturor celor ce ne gresesc noua. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.” (Luca 11:1-4, Biblia Regelui Iacob). Matei 6:13 adauga: ,,Caci a ta este imparatia si puterea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.

    ,,Tatal nostru” a fost multa vreme apreciata ca o rugaciune fara egal. ,,Scurta si misterioasa, o numea episcopul Jeremy Taylor (1613-1667), si ca toate comorile Spiritului, plina de intelepciune si sensuri ascunse.”

    Isus apare rugandu-se de numeroase ori, in cadrul evangheliilor. Pe langa bine cunoscuta rugaciune citata mai sus, El s-a rugat la botezul Sau (Luca 3:21), inaintea alegerii celor doisprezece apostoli (Luca 6:12), inainte de invitatia adresata omenirii de a ,,veni la El” (Matei 11: 25-27) si la hranirea celor 5000 de oameni (Ioan 6:11), inaintea Schimbarii la Fata (Luca 9:28-29), pentru copiii mici (Matei 19:13), la Cina cea de Taina (Matei 26:26-27), in gradina Ghetsimani (Matei 26:36-44) si pe cruce (Luca 24:30), pentru a enumera doar cateva dintre cele mai semnificative rugaciuni consemnate in evanghelii. Dar la fel de des precum declara ca rugaciunea poate face minuni, Isus ii admonesta pe adeptii sai cu privire la natura secreta a actului de rugaciune:

    ,,Iar cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie, Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate.” (Matei 6:5-8, Biblia Regelui Iacob).

    In rugaciunea islamica, salat este unul dintre cei cinci stalpi ai islamului, iar adevaratul credincios trebuie sa-si spuna rugaciunile (salla) de cinci ori pe zi, precum si in ocaziile speciale. Orarul impus al rugaciunilor – in zori, la pranz, dupa-amiaza, la apus si seara – este strict reglementat si prescris. Exista si o alta categorie de rugaciune, du'a, care permite exprimarea spontana a rugamintilor, cererilor si dorintelor. Du'a poate fi rostita si dupa un salat formal.

    In vreme ce multe religii cer adeptilor sa-si impreuneze mainile, sa-si plece capetele, sa-si inchida ochii si asa mai departe, adeptii islamului au proceduri diferite, care trebuie respectate intocmai in timpul rugaciunilor. Inainte de rugaciune, se face o purificare rituala (tahara), care necesita cel putin spalatul fetei si al mainilor pana la coate, frecarea crestetului cu apa si imbaierea picioarelor, pana la glezne. In plus, gura, nasul si dintii trebuie bine curatate. Daca nu este disponibila apa, pentru cineva aflat in calatorie sau departe de casa, ea poate fi inlocuita cu pamant sau nisip curat, intr-un ritual prescurtat al curatirii.

    Intr-un oras sau sat, chemarea la rugaciune (Adhan) este anuntata dintr-un minaret sau cladire inalta de catre un muezin. Cand enoriasii s-au adunat, un alt muezin rosteste iqama, intr-o cadenta rapida si cu o voce mai potolita, anuntand ca este vremea pentru inceperea rugaciunii. Daca credinciosii sunt departe de orase, moschei si muezini, ei insisi pot rosti cele doua chemari la rugaciune.

    Desi este de dorit sa se roage intr-o moschee, cand musulmanii nu se afla in apropierea unui locas oficial de cult, ei trebuie sa gaseasca o zona cat mai curata, spre a se ruga acolo. Covorasele de rugaciune (saijada) sunt purtate de multi musulmani, dar nu constituie un aspect esential al rirualului. Este importanta insa acoperirea corespunzatoare a corpului: barbatii cel putin de la buric la genunchi, femeile intregul corp, cu exceptia fetei, palmelor si talpilor. Este de asemenea esential ca, oriunde s-ar afla musulmanii, ochii lor sa fie indreptati spre Mecca. Si desi este intotdeauna preferabil realizarea salat in compania altora, in anumite circumstante, este permisa, si rugaciunea in particular – cu exceptia acelui salat congregational de vineri, care nu va fi niciodata practicat in singuratate. Inainte de a ingenunchea pe covorasele de rugaciune, enoriasii trebuie sa faca mai intai cateva matanii (rak'as), rostind si frazele corespunzatoare. Musulmanii fac doua rak'as in zori, patru la pranz, patru dupa-amiaza, trei la apus si patru seara.

    Dogma iudaica a dobandit o forma fixa la multe secole de la distrugerea celui de-al doilea Templu, iar cartea de rugaciuni n-a aparut, in forma ei clasica, decat in Evul Mediu. Dar rugaciuni spontane se gasesc in toata Tanakh, Biblia evreiasca, si in Vechiul Testament din Biblia crestina. Amintim aici doar cateva: rugaciunile lui Avraam (Facerea 15:2-3), Isaac (Facerea 25:21-23) si Hannah (Samuel I 1:9-13), cerandu-i lui Dumnezeu un fiu; rugaciunile lui Moise pentru trimiterea plagilor asupra egiptenilor (Exodul 8:12), pentru despartirea apelor Marii Rosii (Exodul 14:21) si pentru dezvaluirea slavei lui Dumnezeu (Exodul 33:18), pentru iertarea lui Aaron dupa ce acesta pacatuise faurind vitelul de aur (Deuteronomul 9:20), rugaciunea lui Samson pentru a primi puterea necesara doborarii coloanelor asupra filistenilor (Judecatorii 16:28-31), rugaciunea lui David, prin care acesta cerea iertarea comiterii pacatului cu Bathsheba (Psalmi 51), rugaciunea lui Iov de a-i fi iertata mandria (Iov 40:3-4, 42:6), rugaciunea lui Solomon pentru intelepciune (Regi I 3:5-9), rugaciunea lui Ilie, pentru ca focul sa cuprinda altarele lui Baal (Regi I 18:36-37), rugaciunea lui Iabet (Cronicile I 4:10).

    Exista o bogata traditie evreiasca ce vorbeste despre ingerii care transmit rugaciunile oamenilor la ceruri si exista credinta ca implorarile celor drept-credinciosi pot avea mai multa intelegere la Dumnezeu decat cele ale oamenilor obisnuiti. Ca si in traditia islamica sau crestina, exista avertismente stricte impotriva venerarii mesagerilor angelici. Doar Dumnezeu trebuie sa fie unicul si supremul punct focal al tuturor rugaciunilor.

     In ultimii ani, tot mai multi medici si savanti au inceput sa studieze puterea pe care persoanele religioase pretind ca ar fi dobandit-o concentrandu-si rugaciunile catre Dumnezeu si cerand sa fie vindecati, ei sau cei din jurul lor. Dr. Larry Dossey (n. 1940), autor al lucrarii Healing Words: The Pover of Prayer and the Practice of Medicine (1993) isi amintea de perioada de rezidentiat petrecuta la Parkland Memorial Hospital din Dallas, Texas, cand avusese primul pacient cu cancer in faza terminala. Ori de cate ori se oprea in salonul acestuia, Dossey il vedea inconjurat de vizitatori de la biserica lui, care se rugau si cantau. Medicul s-a gandit ca nu peste multa vreme, acestia se vor ruga la funerariile barbatului, intrucat cancerul produsese deja metastaze la plamani. Un an mai tarziu, lucrand la un alt spital, Dossey a aflat de la un coleg ca pacientul respectiv se insanatosise si se simtea bine. Cand a avut oportunitatea de a examina radiografiile barbatului, Dossey a fost uimit sa vada ca pe plamani nu se zarea nimic suspect. Nu exista nicio urma de cancer. Desi doctorul renuntase de mult la credinta din copilarie, a avut impresia atunci ca rugaciunea il vindecase pe acel om de cancer.

    Intrigat, dar devotat puterii medicinei moderne, Dossey a devenit director la un mare spital urban. El a remarcat ca multi dintre pacientii sai se rugau, dar nu a acordat multa incredere acestei practici pana cand a citit un studiu efectuat in 1983 de dr. Randolph Byrd, cardiolog la San Francisco General Hospital, in care jumatate dintr-un grup de pacienti care suferisera un infarct se rugau, iar cealalta jumatate, nu. Situatia celor din primul lot se imbunatatise semnificativ, in mai multe privinte. Dossey n-a mai putut ignora evidentele. Studiul lui Byrd fusese realizat cu respectarea unor criterii stricte, efectuat ca la carte – nici pacientii, nici doctorii, nici asistentele, nu stiau carui grup apartine fiecare pacient.

    Dornic sa realizeze experimente similare, Dossey a fost uimit sa constate ca existau peste o suta de studii serioase si corect desfasurate in acest domeniu, care respectau criterii stiintifice. Mai bine de jumatate dintre ele demonstrau ca rugaciunea poate aduce schimbari semnificative in vietile bonlavilor. Dossey a renuntat ulterior la practicarea medicinei, dedicandu-se scrisului si cercetarii modului in care rugaciunea afecteaza sanatatea umana. Studiile sale complexe au dus la urmatoarele concluzii:

1. Puterea rugaciunii nu se diminueaza odata cu distanta. Ea poate fi la fel de eficienta si din cealalta parte a lumii si din camera de alaturi.
2. Nu exista o modalitate standard de rugaciune. Nu exista diferente in eficacitatea metodelor de rugaciune specifice variatelor religii.
3. Rugaciunea nespecifica ,,Faca-se voia Ta!” da rezultate la fel de bune sau chiar mai bune decat rugaciunile vizand o anumita problema si care specifica dorinta credinciosului.
4. Rugaciunea facuta cu multa iubire este mai puternica.
5. Rugaciunea este atemporala. Ea poate primi raspuns chiar inainte de a fi formulata.
6. Rugaciunea este o rememorare a faptului ca nu suntem niciodata singuri.

    In iunie 2000, cercetatorii de la Duke University Medical Center din Durham, Carolina de Nord, au prezentat rezultatele unui studiu de sase ani, in Journal of Gerontology, in care aproape 4000 de oameni, majoritatea crestini si cu varste de peste 65 de ani, au fost chestionati cu privire la problemele lor de sanatate si daca se rugau, meditau sau citeau Biblia. Dr. Harold Koenig, unul dintre cercetatori, a declarat ca acesta a fost unul dintre primele studii care a demonstrat ca oamenii care se roaga traiesc mai mult. Riscul de a muri in timpul studiului a batranilor sanatosi care sustineau ca nu se roaga niciodata, sau o fac foarte rar, a fost de 50% mai ridicat decat al celor care se rugau cel putin o data pe luna cei ce se rugau doar o data pe luna pareau sa se bucure de aceiasi protectie ca si cei care se rugau mai des. Criticii unor astfel de studii acuza cercetatorii de judecati subiective asupra pacientilor si de introducerea sperantei in ecuatie. Altii spun ca rezultatele obtinute de oamenii care se roaga pentru banlavi nu sunt altceva decat pura intamplare.

    Dar, in general, americanii cred ca puterea rugaciunii este benefica pentru sanatatea lor. In 1999, un sondaj al CBS News releva ca 80% dintre americani considera ca rugaciunea grabeste vindecarea dupa o boala. In iunie 2001, un sondaj Gallup arata ca 54% dintre americanii adulti credeau in vindecarea spirituala.

    Misticul contemporan Harold Sherman declara ferm ca nimeni nu trebuie sa se roage dintr-un sentiment al datoriei sau din obisnuinta si nimeni nu trebuie sa faca un ritual din rostirea cat mai rapida a unei rugaciuni. Nimic nu se poate obtine bolborosind pe nerasuflate cuvintele unei rugaciuni, fara ca acestea sa fie insotite de ganduri si sentimente puternice. Caci puterea sentimentelor puse intr-o rugaciune si nu cuvintele ce o contin este cea care ajunge la Dumnezeu, la constiinta cosmica. In cartea lui, How to Solve Mysteries of Your Mind and Soul (1965), Sherman prezenta ,,sapte secrete pentru ca rugaciunea ta sa fie ascultata”:

1. Alunga toate temerile si indoielile din minte, inainte de a incepe sa te rogi.
2. Fa-ti mintea receptiva, astfel incat sa fie gata sa primeasca inspiratie si calauzire.
3. Imagineaza-ti clar in minte ce doresti sa ti se intample in plan real.
4. Ai credinta neabatuta ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, dorintele imaginate se vor indeplini.
5. Repeta vizualizarea gandurilor si rugaciunea pana cand dorintele vor prinde viata.
6. Analizeaza-ti activitatile zilnice si cauta mereu sa-ti imbunatatesti atitudinea mentala, astfel incat mintea ta sa fie canalizata mai bine catre scanteia dumnezeirii din tine.
7. Constientizeaza ca daca gandirea ta este corecta, ai credinta si faci toate eforturile in sprijinul rugaciunii tale, ceea ce ai creat in minte va deveni in cele din urma realitate.

B&S.H.Steiger

TEOZOFIA

    Teozofia (intelepciunea divina) reprezinta impletirea mai multor filosofii primitive si invataturi religioase, presupus atribuite unor cautatori contemporani ai adevarurilor spirituale, de catre discipolii intelepciunii stravechi. Societatea Teozofica, intemeiata de Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891) la New York, in 1875, constituie un amestec ezoteric de zoroastrianism, hinduism, gnosticism, maniheism, cabala si filosofie a lui Platon (428 i.H.-348 i.H.) si a altor mistici, combinat cu invataturile unor maestri misteriosi, ce locuiesc in pesteri secrete, in Himalaya, si dialogheaza cu initiatii lor gratie abilitatilor psihice si proiectiei astrale. Daca Edgar Cayce (1877-1945) si Rudolf Steiner (1861-1925) si-au dezvoltat invataturile spirituale mai ales prin propriile revelatii, inspiratii si abilitati mediumnice, Blavatsky a pretins ca s-ar baza pe intelepciunea straveche a maestrilor Koot Hoomi si Morya, spre a dobandi vasta cunoastere pe care o filtrase din diversele scoli ale misterelor, din gandirea religioasa hindusa, misticismul iudaic si doctrinele sectelor crestine. Multe dintre conceptele si eclectismul spiritual profesate de Blavatsky pe la 1880 aveau sa fie revizuite in anii '70 ai secolului al XX-lea, de Miscarea New Age. Pe langa maestri oculti si calauze spiritiste, Blavatsky a mai introdus in gandirea occidentala si legenda continentului pierdut Lemuria, credinta in reintoarcerea lui Maitreya (Salvatorul Lumii) si a contribuit in mare masura la popularizarea conceptelor de reincarnare si vieti anterioare in Europa si Statele Unite.

Societatea Teozofica este un amestec ezoteric de zoroastrianism, hinduism, gnosticism, maniheism, cabala si filosofie platoniciana.

    La momentul mortii sale, detractorii lui Blavatsky o considerau o impostoare si o inselatoare, in vreme ce adeptii o vedeau ca pe un geniu, o veritabila sfanta si o femeie de un curaj extraordinar, care luptase contra adversitatilor si inamicilor, pentru a modela o inegalabila scoala moderna a misterelor. Rivali si sustinatori deopotriva acceptau faptul ca ea era unica, uneori prea autoritara, o personalitate care, aparent, strabatuse lumea in cautarea adevarurilor spirituale si care supravietuise unor crize si incercari ce cu siguranta ar fi descurajat – ori chiar ar fi ucis – o persoana inzestrata cu mai putina tenacitate.

    Nascuta Helena Petrovna Hahn, 30 iulie 1831, la Ekatorinoslav (astazi Dnepropetrovsk), in Ucraina, ea a inceput sa faca dovada unor calitati mediumnice inca din copilarie. Inainte de a implini 17 ani s-a casatorit cu un barbat mult mai varstnic, generalul Nichifor Blavatsky, un demnitar rus din Caucaz. Trei luni mai tarziu, ea si-a parasit sotul si tara pentru a calatori, libera, prin lume, explorand intelepciunea oculta si invataturile multor traditii.

    In 1858, Blavatsky a sosit la Paris, unde l-a intalnit pe faimosul medium Daniel Dunglas Home (1833-1886). La acea data, ea dobandise deja o modesta reputatie ca medium si a inceput sa-si exercite acest talent mai deschis. La Cairo, Egipt, in 1871, Blavatsky a intemeiat un grup spiritist, fiind insa obligata sa-l desfiinteze dupa acuzatia ca ar fi produs fenomene frauduloase, spre a-si insela patronii. In 1873 s-a stabilit la New York si si-a reluat practicile mediumnice alaturi de William si Horatio Eddy, doua mediumuri de materializare bine cunoscute. Participarea ei la numeroase sedinte de spiritism in Noua Anglie i-a atras atentia lui Henry Steel Olcott (1832-1907), un om de presa fascinat de fenomenele paranormale, care a infiintat un grup in jurul Helenei.

    In 1875, Blavatsky, Olcott si William Q. Judge (1851-1896), un avocat, au hotarat sa depaseasca granitele spiritualismului si sa realizeze o abordare mai sofisticata a contactului cu spiritele si misticismul, pe care au denumit-o Societatea Teozofica. Cele trei scopuri ale acesteia erau:

1. sa formeze o fratie umana universala;
2. sa studieze si sa faca stiute religiile, filosofiile si stiintele antice;
3. sa investigheze legile naturii si sa dezvolte puterile divine latente in fiintele umane.

    In 1877, Blavatsky a publicat lucrarea ce reflecta conceptia ei pentru ocultism, Isis Unveiled. In aceasta lucrare, ea sustinea ca metempsihoza (reincarnarea) fusese ridiculizata de savantii si teologii occidentali pentru ca acestia nu o intelesesera de fapt cum trebuie. De vreme ce eruditii accepta indestructibilitatea energiei, cum ar putea ei crede ca, afirma Blavatsky:

,,omul o entitate care traieste, gandeste, rationeaza, o divinitate incarnata care incununeaza natura fiintei noastre, isi va parasi pur si simplu invelisul de carne si va inceta sa mai existe? De ce principiul continuitatii, care exista chiar si pentru asa-numita materie anorganica, pentru un atom plutitor, sa-i fie refuzat spiritului, ale carui atribute sunt constiinta, memoria, mintea, iubirea? Cu adevarat, insasi ideea este ridicola... Daca metempsihoza pitagoreica ar fi pe de-a-ntregul explicata si comparata cu teoria moderna a evolutiei, se va dovedi ca ofera fiecare , din lantul acesteia din urma. Nu exista niciun filosof cunoscut care sa nu sustina aceasta doctrina, asa cum au propovaduit-o brahmanii, budistii si apoi pitagoreicii.”

    In 1878, Blavatsky si Olcott s-au mutat la Bombay, in India, pentru a fi mai aproape de maestrii spirituali, de membrii Marii Fratii Albe care ii apareau in corp astral Helenei, spre a-i transmite invataturile metafizice. Dupa o perioada turbulenta in India, tara pe care a parasit-o, fiind acuzata de frauda, spre a se stabili in Londra, in 1887, Blavatsky a inceput sa scrie lucrarea ei de capatai, The Secret Doctrine (1888), o vasta afirmare a filosofiei teozofice, incluzand si viziunea sa despre reincarnare.

    Doar o serie constanta de renasteri ale unui singur individ, trecand prin ,,Cercul Necesitatii”, ar fi putut explica problemele stravechi ale Binelui si Raului si aparenta inechitate a vietii, sugera Blavatsky. Doar un sistem in care cineva este recompensat sau pedepsit pentru faptele sau crimele comise intr-o alta existenta ar putea explica inegalitatile legate de ,,nastere si noroc, intelect si capacitati.” Cand viata unui om este intunecata de nedreptati si ghinioane, doar ,,binecuvantata cunoastere a karmei” poate sa-l impiedice pe acel om ,,sa blesteme viata si oamenii, ca si pe presupusul lor Creator”. Cei ce cred in karma trebuie sa creada si in destin, care, sustine Blavatsky in The Secret Doctrine, ,,este tesut, de la nastere la moarte, de fiecare om, ita cu ita, in jurul sau, asa cum un paianjen isi tese panza... Karma nu creeaza si nici nu modeleaza nimic. Omul este cel care sadeste si creeaza cauze, iar legea karmica pune in ordine efectele, acestea nefiind asadar decat un act de armonie universala... Karma n-a cautat niciodata sa distruga libertatea intelectuala si individuala... Dimpotriva, cel ce-i descopera, prin studiu si meditatie, complicatele cai, si face lumina pe cararile-i intunecate... lucreaza pentru binele semenilor sai...”

BRAD &SHERRY HANSEN STEIGER

ANTROPOZOFIA

    In al patrulea deceniu de viata, Rudolf Steiner (1861-1925), intemeietorul Antropozofiei, a avut revelatia unui eveniment considerat de el momentul de cotitura in istoria spirituala a omenirii – incarnarea fiintei divine cunoscute drept Isus Hristos. In secolul al XX-lea, spunea Steiner, omenirea a inceput sa patrunda in deplinatatea timpului, cand principiul cristic, constiinta cosmica, putea sa se manifeste din nou. Steiner definea ,,constiinta cristica” drept o energie transformatoare transcendenta crestinismului ortodox. In opinia lui, Maestrul Isus a devenit ,,ales” si astfel a putut oferi umanitatii un exemplul dramatic despre ce anume inseamna sa atingi deplina activare a semintei spirituale aflate in toate sufletele umane si sa te ridici deasupra tuturor aspectelor materiale ale vietii.

    Steiner s-a nascut la Krajevici, Austro-Ungaria (acum Serbia-Muntenegru), 27 februarie 1861. Desi a avut intalniri cu misticul si necunoscutul inca de copil si a fost introdus in lumea ocultismului de un initiat pe care-l va numi ,,Maestrul”, primele realizari ale lui Steiner vor fi in domeniul stiintific. Tatal sau dorea ca el sa devina inginer feroviar, astfel incat Steiner s-a implicat in studiul matematicii, ceea ce nu a facut decat sa sporeasca apetitul sau pentru stiintele materiale, facandu-l sa studieze fizica, chimia, medicina dar si agricultura, arhitectura, arta dramatica, literatura si filosofia. Fascinat de scrierile lui Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), Steiner a inceput sa editeze lucrarile stiintifice ale acestuia, intre 1889 si 1896. Tot in aceasta perioada, a scris propria lucrare, The Philosophy of Freedom, care a fost foarte apreciata. Steiner a devenit tot mai interesat de doctrinele mistice si ocultism si ulterior va pretinde ca este inzestrat cu abilitatea de a citi arhivele Akashice, putand astfel vizualiza adavarata istorie a evolutiei umane. Potrivit interpretarii date de el preistoriei omenirii, multi oameni din zilele noastre erau descendenti ai populatiei din continentul pierdut Atlantida, ce fusese ghidata sa atinga iluminarea de catre fiinte superioare. In cele din urma, sustinea el, cei mai inteligenti, mai puternici si mai flexibili din punct de vedere intelectual dintre atlanti evoluasera in semizei, fiinte aproape divine, capabile sa transmita ordinele inteligentelor superioare. Ca urmare, in cadrul multimilor contemporane de oameni aflati in evolutie se gasesc si indivizi ce descind din aceste fiinte hibride, barbati si femei animati de idealuri inalte si care se considera copii ai unei puteri universale. Steiner ii considera pe acestia membri a celei de-a sasea ,,rase post-atlante”, pe cale de a se naste, care, inzestrati cu puterea divina universala, ar fi putut sa-i initieze pe cei mai avansati reprezentanti ai omenirii. Catalizatoare a acestui progres al umanitatii era, in viziunea lui Steiner, energia cristica, pe care restul oamenilor trebuia sa o imite.

    La cumpana dintre secole, Steiner a descoperit ca prelegerile sale erau bine primite de cei din audienta care erau membri ai Societatii Teozofice, astfel incat a cautat sa se familiarizeze cu filosofia acestora. In 1902, a devenit secretarul general al Sectiei Germane a Societatii Teozofice, dar a inceput sa fie deranjat de ceea ce percepea drept o lipsa de entuziasm a celorlalti membri, in privinta locului lui Isus si al constiintei cristice in schema generala a evolutiei spirituale. Desi accepta majoritatea invataturilor privind reancarnarea si aproba rolul important al meditatiei, a ajuns sa creada ca Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891)si alti teozofi de frunte denaturau multe dintre doctrinele orientale pe care pretindeau ca le-au imbratisat.

    In 1913, Steiner s-a despartit oficial de Societatea Teozofica si si-a intemeiat propriul grup, care avea sa se refere, sustinea el, la utilizarea ,,intelepciunii umane” (antro – om, sofia – intelepciune) pentru a intra in legatura cu lumea spirituala. Intelectul uman, insista el, ar putea fi antrenat sa se ridice deasupra preocuparilor materiale si sa perceapa o realitate spirituala mai vasta. Constiinta umana era abilitatea de a activa samanta pe care marile fiinte spirituale o sadisera in fiecare dintre vlastarele lor.

Rudolf Steiner definea ,,constiinta cristica” drept energie transformatoare transcendenta crestinismului ortodox.

    Steiner recunostea ca in vreme ce semintele fizice ale femeilor si barbatilor se contopesc, pentru a produce o fiinta umana, exista ceva, in fiecare om, care nu aparea din aceasta contopire. Ceva inefabil si indescriptibil se naste in procesul de germinare a semintei fiintelor spirituale, ceva ce putea fi accesat de constiinta umana si guvernat de principiul cristic.

    Sreiner sublinia ca drumul spre asemenea contact nu putea fi atins decat prin meditatie. Cand constiinta umana se ridica, pe plan spiritual, pana acolo unde putea experimenta elementul etern, neangradit, nici de nastere, nici de moarte, atunci ea putea intelege propria nemurire si capacitatea de a se naste din nou, in alte vieti. Steiner sustinea ca procesul evolutiei spirituale permitea celor morti intr-o perioada istorica sa se nasca iar, in alte epoci, spre a experimenta diverse niveluri ale existentei terestre.

    In Lecture V, Earthley and Cosmic man(publicata in 1948), Steiner afirma ca prin respingerea doctrinei reincarnarii, gandirea crestina pierduse un element vital, pe care Orientul il posedase intotdeauna si pleda pentru redobandirea acestei constiinte. Religia si cultura occidentale se afla intr-un proces de trecere in care indivizii erau ,,divizati” in personalitati separate, era de parere Steiner, dar acum barbatii si femeile din Vest ,,...se gasesc in pragul unei aprofundari a gandirii si experientei... ei trebuie sa fie constienti de dorinta de a gasi un fir capabil sa uneasca fragmentele ce-si fac aparitia in viata unei fiinte umane, intre nastere si moarte...”

    In 1914, Steiner s-a casatorit cu Marie von Sievers, o actrita care fusese secretara Sectiei Germane a Societatii Teosofice. Impreuna, ei au format o scoala pentru cercetari ezoterice langa Basel, in Elvetia, si au dezvoltat noi abordari ale invatarii discursului si dramei, care au generat ,,euritmia”, o arta a miscarii. Ulterior, Steiner a initiat Miscarea Scolii Waldorf, un sistem educational inovativ, care dispune inca de 80 de scoli in Europa si SUA. Rudolf Steiner a murit la 30 martie 1925, la Dornach, in Elvetia.

BRAD &SHERRY HANSEN STEIGER

ARHIVELE AKASHICE

 

    Unii initiati cred ca au capacitatea de a percepe si descifra arhivele Akashice, inregistrari eterne ale vietilor umane individuale care au fost cumva imprimate in eterul celest sau in lumina astrala care umple spatiul cosmic. Se spune ca aceste arhive ar contine, in detaliu, fiecare viata umana si sunt perpetuate asemenea unor memorii de computer, in subconstientul colectiv. Anumiti senzitivi pretind ca pot intra in stari modificate de constiinta, precum transa sau meditatia, si dobandesc astfel abilitatea de a citi vietile trecute ale indivizilor dornici sa le cunoasca. Cand acesti clarvazatori revin in lumea pamanteana, ei pot dezvalui amintirile respective, astfel incat persoanele care le-au trait sa poata evita, in actuala existenta, savarsirea anumitor erori din vietile anterioare.

    Potrivit cititorilor arhivelor Akashice, acestea contin socoteala legilor divine ale platii (karma) si datoriei (dharma). Este, afirma ei, un lucru similar cu cel proclamat in evangheliile crestine: ,,orice seamana un om, aceea va culege”.

La fel, fortele psihice care emana de la un individ vor alcatui un cerc complet si vor reveni la acel individ.

    Majoritatea cititorilor arhivelor Akashice vor prezenta clientilor lor acele evenimente din anumite vieti anterioare care ii afecteaza in actuala existenta. Depinde asadar de judecata initiatilor sa se implice in acele vieti si acele evenimente despre care cred ca ar cauza problemele actuale si sa ofere sugestii privind rezolvarea lor.

    Paul Twitchell (decedat in 1971), exponentul modern al miscarii religioase Eckankar, explica odata ca pentru a citi arhivele Akashice trebuia sa se proiecteze in astral, prin intermediul corpului spiritual, astfel incat sa se ridice deasupra liniei timpului si sa studieze vietile oricui i s-ar fi cerut. Twitchell spunea ca nu conta de unde este subiectul lui, din Australia ori de la Cercul Polar. ,,De indata ce m-am ridicat dincolo de timp, in trupul spiritual, pot citi vietile oricui. Trebuie sa examinez vietile clientilor mei, raspandite ca un evantai format din sute de carti de joc. Si trebuie sa privesc milioane de file pe care sunt inscrise amintirile vietilor anterioare, pentru a alege din ele ceea ce cred a fi esential pentru clientii mei si pentru rezolvarea problemelor cu care acestia se confrunta in momentul de fata. Depinde de mine sa fac sugestii despre cum s-ar putea rascumpara faptele karmice acumulate de ei.”

BRAD & SHERRY HANSEN STEIGER

ŞCOLILE CONTEMPORANE ALE MISTERELOR ŞI REÂNCARNAREA

   Inca de la inceputurile exprimarii religioase organizate au existat oameni care au preferat sa caute experiente mistice personale, ca o modalitate proprie de a patrunde in alte dimensiuni ale realitatii si in lumea de dincolo de moarte. Acesti mistici au considerat dogmele si doctrinele religiei structurate ca fiind prea restrictive si au remarcat ca nu duceau la acel gen de relatie personala cu divinul, pe care ei o doreau cu ardoare. Indiferent de religia sau cultura din care proveneau, toti misticii au avut ca scop depasirea sinelui terestru si uniunea cu Absolutul.

    In vreme ce scolile antice ale misterelor au fost construite in jurul venerarii unei anumite zeitati, cele contemporane s-au axat pe carisma si invataturile spirituale ale unui senzitiv, medium sau profet. Incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-lea, in Europa, Marea Britanie, Canada si Statele Unite, barbati si femei atrasi de scolile moderne ale misterelor s-au aratat tot mai dezamagiti de invataturile crestinismului si de ceea ce ei considerau a fi niste doctrine religioase restrictive in privinta vietii de dupa moarte si a renasterii. Fiecare dintre scolile contemporane ale misterelor examinate in acest capitol – Antropozofia, Asociatia pentru Cercetare si Iluminare si Teozofia – accepta conceptul reincarnarii si impleteste multe dintre credintele crestine si iudaice cu invataturi traditionale din hinduism si budism.

    In lucrarea sa clasica, The Varieties of Religious Experience, William James (1842-1910) spune, in privinta unicitatii si unitatii traditiilor mistice: ,,Aceasta depasire a tuturor barierelor obisnuite dintre individ si Absolut este marea realizare a misticilor. In starile mistice devenim una cu Absolutul si suntem constienti cu aceasta contopire. Aceasta este traditia mistica, eterna si triumfatoare, prea putin alterata de diferente de climat religios sau credinta. In hinduism, in neoplatonicism, in sufism, in misticismul crestin... gasim aceeasi nota recurenta in asa fel, incat invataturile mistice reflecta o eterna unanimitate... vorbind mereu despre unitatea omului cu Dumnezeu.”

    Multi invatati ai bisericii crestine timpurii credeau cu tarie ca diferitele concilii bisericesti gresisera atunci cand eliminasera reincarnarea din doctrina oficiala. Gnosticii, care au influentat puternic crestinismul primitiv, credeau in reincarnare, iar cand invataturile lui Origene (185-254 d.H.), care propovaduia preexistenta sufletului, au fost anatemizate in anul 553, acesti eruditi, alaturi de alti adepti ai reincarnarii, au fost condamnati ca eretici. In secolele ce au urmat, oamenii cu conceptii gnostice au fost obligati sa nu-si dezvaluie credintele in privinta reincarnarii si de aceea, adesea, si-au format propriile secte si scoli de gandire, printre ei numarandu-se catarii, cavalerii templieri, rozicrucienii si albigenzii.

    Fiindca multi crestini cu preocupari serioase afirma astazi ca in evanghelii exista referiri clare ca Isus insusi credea in reincarnare, ei apreciaza conceptele hinduse si budiste privind vietile anterioare si karma si nu vad niciun conflict cu credinta lor traditionala in crestinism. Dr. Gladys McGarey este membra a Asociatiei pentru Cercetare si Iluminare, o scoala contemporana a misterelor, bazata pe scrierile lui Edgar Cayce (1877-1945). Fiica unor misionari crestini si medic de profesie, McGarey a implicat conceptul vietilor anterioare in practica sa. Ea sustine ca Isus a venit pe Pamant pentru a oferi omenirii legea gratiei divine, menita sa inlocuiasca legea karmica.

    ,,Cred sincer ca atunci cand Isus a spus ca a venit sa implineasca legea si nu sa o distruga, se referea la legea karmica, legea cauzei si a efectului, care este inlocuita cu legea gratiei divine”, spune ea. ,,Daca am fi supusi legii karmice, ar fi ca si cum ne-am indeparta de Soare, mergand in propria noastra urma – ceea ce inseamna insa ca am merge in intuneric. Daca ne vom rasuci si vom merge catre Soare, ne vom indrepta spre lumina, ceea ce este grandios. Pentru mine, lumina Soarelui este un simbol al patrunderii in legea gratiei divine. Aceasta lege nu doar ca elimina sablonul karmic, dar face in asa fel incat oamenii sa nu mai sufere strabatand karma pe care au creat-o. “

Scolile contemporane ale misterelor s-au axat pe carisma si invataturile spirituale ale unui senzitiv, medium sau profet.

    In lucrarea sa ,,A Psychological and Poetic Approach to the Study of Christ in the Fourth Gospel” (1923), Eva Gore-Booth explica rolul lui Isus ca Mantuitor, din perspectiva adeptilor raincarnarii si sustine ca El este cel care netezeste calea, in cadrul Marelui Plan Divin, intermediarul care ofera omenirii eliberarea din ciclul renasterilor, ,,cercul peregrinarilor“. Potrivit acestei abordari, Isus a devenit alesul si cel care a atins constiinta cristica, si prin urmare i s-a permis sa ofere tuturor oamenilor viata eterna si ,,eliberarea de reincarnare, de cercul vietii si a mortii in aceasta existenta terestra.”

    In ultima parte a secolului al XIX-lea, Charles Fillmore (1854-1948) si sotia lui au intemeiat Scoala Unita a Crestinismului. Fillmore a remarcat ca lumea occidentala priveste reincarnarea ca pe o doctrina pagana si ca multi oameni refuzau, de la bun inceput, sa asculte mesajul pe care aceasta l-ar fi putut transmite lor, interpretat in lumea adevarului. Potrivit lui Fillmore, Hristos a eliberat omenirea de lantul legii karmice, permitand astfel fiecarui individ sa foloseasca la maximum fiecare reincarnare.

    Edgar Cayce (1877-1945), faimosul ,,profet adormit” din Virginia Beach, a fost un baptist convins si profesor la scoala de duminica; aflat in transa, putea sa vada insa vietile anterioare ale oamenilor. Cayce considera ca fiecare suflet patrunde in planul material nu in mod intamplator, ci prin gratia si mizeri-cordia unui Dumnezeu-Tata iubitor. Daca acest suflet se dezvolta sau regresa in timpul diferitelor incarnari ramanea la latitudinea indivizilor, care erau supusi greselilor si pacatelor vietii terestre sau se puteau ridica deasupra lor, in calatoria catre Fiinta Suprema.

    Rudolf Steiner (1861-1925) a fost liderul Societatii Teozofice Germane pana in 1912, cand si-a format propriul grup, Societatea Antropozofica. Nemultumirile lui Steiner fata de teozofisti se refereau mai ales la faptul ca acestia nu venerau in mod special crestinismul si pe Isus. Dar nu a ezitat sa incorporeze, intre doctrinele sustinute, karma si reincarnarea.

    Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891), intemeietoarea Teozofiei, alaturi de Henry Steele Olcott (1832-1907), n-a combatut crestinismul, dar a preferat sa se concentreze pe traditiile ezoterice ale acestuia, care-l uneau cu celelalte religii. Ea a popularizat studiul reincarnarii si al vietilor anterioare in Europa si Statele Unite si a introdus multe concepte oculte si metafizice care au inflorit in perioada miscarii New Age din anii '70 al secolului al XX-lea.

    Scolile contemporane ale misterelor accepta doctrina reincarnarii la fel de complet ca si religiile antice ale misterelor. Si la fel cum acestea s-au indepartat de religiile oficiale spre a forma grupari sectare ce necesita initieri speciale, pentru asigurarea contopirii cu zeii, la fel scolile contemporane au deviat de la religiile organizate ale culturilor lor, pentru a forma grupuri unde calitatea de membru este dobandita in urma unor proceduri speciale, in vederea uniunii mistice cu Absolutul.

BRAD &SHERRY HANSEN STEIGER

CUM PRIVESC MARILE RELIGII REÂNCARNAREA

   Reincarnarea, credinta ca sufletul unui om care moare va renaste intr-un alt corp, reprezinta o doctrina antica, deja considerata straveche in perioada Greciei si Romei antice. Platon (c. 428 – 348 i.H.) se refera la ea in multe dintre eseurile lui si tot el pare sa abordeze conceptul karmic, echilibrul spiritual dintre cauza si efect, in cartea a X-a a Legilor, unde spune: ,,Trebuie sa stiti ca, daca veti deveni niste oameni rai, veti sta alaturi de sufletele cele rele, dar daca veti fi buni, cu cele bune va veti numara; si in fiecare succesiune de viata si moarte veti suferi consecintele faptelor voastre”.

   Tratatul despre glorie al lui Cicero (106-43 i.H.) recunoaste ca ,,povetele Mintii Divine nu se insala atunci cand spun ca oamenii se nasc pentru a suferi din pricina pacatelor savarsite intr-o alta viata”. Plotin (205-270 d.H.), in A doua Ennead, scrie ca reincarnarea este o dogma recunoscuta in toata Antichitatea... sufletul isi ispaseste pacatele in intunecimea infernului si... dupa aceea... trece intr-un trup nou, unde va fi supus altor incercari”.

   Reincarnarea nu este o doctrina acceptata oficial nici in crestinism, dar nici in islam sau iudaism, toate aceste religii promovand ideea ca nu exista decat o viata, o Judecata de Apoi si o reinviere, in ceruri, a trupurilor celor piosi. Reincarnarea, marea Roata a Intoarcerii pusa in miscare de karma fiecaruia, este acceptata ca realitate in hinduism si budism, dar si in unele secte mistice iudaice si musulmane.

   La inceputurile crestinismului insa, pana si marii lideri ai Bisericii, ca Sf. Clement din Alexandria (150-215 d.H.), in Indemnuri catre pagani, sustinea credinta in preexistenta sufletului: ,,Noi am existat cu mult inainte de facerea lumii. Am existat in ochiul lui Dumnezeu, caci destinul nostru este sa vietuim in El. Suntem fapturi intelepte ale Lumii Divine; prin urmare, am existat de la inceput, caci la inceput a fost Cuvantul... Nu e pentru prima oara cand Dumnezeu s-a dovedit milostiv fata de peregrinarile noastre. El s-a milostivit de noi inca de la bun inceput.

   Filosoful crestin Sf. Augustin (354-430 d.H.) punea eterna intrebare in Confesiunile sale: ,,Spune-mi, Doamne, copilaria mea a urmat unei alte varste, si am murit inainte sa ma nasc ? A fost aceasta varsta petrecuta in pantecul mamei mele ?... Dar inainte de acea viata, o, Doamne, am mai fost intr-un alt loc, intr-un alt trup ?”

  Desi majoritatea culturilor orientale mentine credinta in reancarnare ca un element integral al doctrinelor lor religioase, oamenii – mai ales copiii – nu sunt incurajati sa-si ,,aminteasca” vietile anterioare. Chiar si in conditiile acestor avertismente impotriva cunoasterii karmei dobandite din vietile anterioare, cartile sfinte ale religiilor orientale nu dovedesc aceeasi aversiune ca lumea occidentala fata de predicarea reancarnarii.

   Principala lucrare teologica a hindusilor, Upanisadele, exprima doctrina renasterii prin imaginea poetica a unui aurar care ia o piesa bruta de metal si o modeleaza, dandu-i o forma minunata. ,,Asa, cu adevarat, Sinele, aruncand acest trup si alungand ignoranta, da nastere unei noi forme, mai frumoase.”

   Anguttara Nikaya, un text budist, observa ca ,,preotul intelept stie ca trebuie sa culeaga roadele faptelor din alte vieti. Caci fie ele multe sau putine, faptele savarsite din invidie sau ura, ori din infumurarea data de putere, trebuie sa aiba consecintele lor.”

   Desi Coranul, cartea sfanta primita de Mohamed, nu abordeaza conceptul vietilor anterioare si al renasterii, sufismul, o secta mistica a Islamului, accepta transmigratia sufletelor drept o realitate. Asa cum spune invatatul sufit Sharf-U'D Din-Maneri, ,,O, frate, sa stii ca acesta lucrare a mai existat candva, inainte de mine si de tine, in vremuri de mult apuse... Nimeni n-a inceput aceasta lucrare.” Iudaismul ortodox respinge, de asemenea, reincarnarea ca doctrina, dar secta hasiditilor si cei ce urmeaza invataturile Kabbalei, o colectie de texte mistice publicate prima data in 1280, accepta credinta in transmigratia sufletelor ca pe o doctrina ferma si infailibila. Rabinul Manasseh ben Israel (1604-1657), reputatul teolog si politician englez, spunea ca reancarnarea constituie un element fundamental al religiei sale: ,,Prin urmare, suntem obligati sa ne supunem si sa acceptam dogma cu bucurie... caci adevarul ei a fost demonstrat, in mod incontestabil, de Zohar si de toate cartile cabalistilor. “

   In lucrarea Religion and immortality, G. Lowes Dickinson este de parere ca reancarnarea ofera ,,...ideea linistitoare ca trasaturile noastre actuale sunt determinate de actiunile anterioare si ca actiunile noastre prezente ne vor determina caracterul viitor,” O astfel de filosofie, remarca Dickinson, elibereaza oamenii de chingile unui destin exterior si ii plaseaza in postura de a-si dirija singuri soarta: ,,Daca am realizat aici o legatura frumoasa, ea nu va pieri, odata cu moartea, ci se va perpetua, chiar daca inconstient, intr-o viata viitoare. Daca ne-am dezvoltat o abilitate aici, ea nu va fi distrusa, ci va reprezenta un punct de plecare pentru evolutii viitoare. La fel, daca suferim din cauza imperfectiunilor si ghinioanelor, ne putem consola crezand ca acestea sunt pedeapsa pentru propriile noastre fapte din trecut, nu doar efectele actiunilor altor oameni sau ale unei naturi indiferente, fata de care nu avem niciun control”. 
Budismul
 Buddha (563-483 i.H.) credea in legi karmice care ii tineau inlantuiti pe toti cei care nu intelegeau adevarata natura a vietii si a mortii. Dar, fiindca universul si realitatea sunt intr-o curgere permanenta, schimbandu-se si remodelandu-se mereu, un individ prins in ciclul mortii si renasterii nu poate avea un suflet unic. Diferitele elemente ce alcatuiesc fiinta umana se afla intr-un perpetuu proces de transformare, dar respecta mereu legile karmei, care determina natura renasterii personale.

    Exista numeroase scoli in budism si anumiti savanti remarca faptul ca asa-numitul ,,budism nordic”, din Tibet, China si Japonia, pune accent pe doctrina unei identitati permanente, menite sa uneasca toate incarnarile unui singur om. Un asemenea accent este mai apropiat de interpretarea hindusa a unei continuitati a sufletului, legat de karma acestuia, decat de dogma oficiala budista, potrivit careia din personalitatea si caracterul individului se pastreaza doar unele reziduri psihice. Cum este de asteptat, budismul nordic pretinde ca ar fi pastrat adevaratele invataturi date de Buddha discipolilor sai initiati. Cum karma este una dintre invataturile cheie ale lui Buddha, ei insista ca acest concept devine, practic, lipsit de sens daca se respinge ideea unui singur ego reancarnat. Dascalii budismului nordic amintesc totodata ca, potrivit traditiei, ultimele cuvinte ale lui Buddha au fost: ,,Toate lucrurile sunt pieritoare. Spiritul reprezinta singura, elementara si primordiala unitate si fiecare dintre razele sale sunt nemuritoare, infinite si indestructibile. Paziti-va de iluziile materiei”.

Creştinismul

   Desi multe dintre personalitatile care au modelat climatul intelectual si religios al gandirii occidentale au crezut in reincarnare, din punct de vedere istoric, cel putin incepand cu secolul al IV-lea, teologii crestini s-au pronuntat impotriva doctrinei renasterii. Reincarnarea nu este propovaduita in niciuna dintre ramurile mari ale bisericii crestine si majoritatea cultelor crestine condamna acest concept.

   Origene (185-254 d.H.) si-a dedicat viata pastrarii evangheliilor originale si este considerat de multi savanti cel mai ilustru dintre ,,parintii bisericii”, poate cu exceptia lui Augustin (354-430 d.H.) Prolific scriitor si reputat lider crestin, Origene a pledat pentru o relatie intre credinta si stiinta si a explicat pacatosenia oamenilor prin doctrina preexistentei sufletelor. In lucrarea Contra Celsum, el se intreaba: ,,Nu este rational ca sufletele sa fie introduse in corpuri in functie de meritele lor si de faptele anterioare si ca oamenii care si-au folosit trupurile spre a face tot binele din lume sa aiba dreptul la alte trupuri, inzestrate cu calitati superioare corpurilor celorlalti?” Ca raspuns la intrebare, Origene continua: ,,Sufletul, care este imaterial si invizibil in natura sa, exista intr-un spatiu imaterial, fara sa aiba un trup potrivit naturii acelui loc; la fel, el se leapada de un corp, care i-a fost necesar candva, dar nu mai este adecvat starii lui schimbate, si il schimba apoi, pentru un al doilea corp”.

   In De Principiis, Origene afirma ca fiecare suflet vine in lume intarit de victoriile sau slabit de infrangerile din viata sa anterioara. Locul sufletului in lumea terestra, in termenii locuirii intr-un trup fizic de onoare sau dezonoare, este determinat de meritele sau greselile sale anterioare. Activitatea lui in aceasta lume ii determina locul in viata viitoare.

   La Conciliul de la Niceea, din 325, origenismul a fost insa exclus din doctrinele bisericii crestine si 15 anateme au fost propuse impotriva lui Origene. Origenistii, ce propovaduiau introducerea eticii karmice si a doctrinei preexistentei sufletului in invataturile oficiale ale bisericii au pierdut la diferenta de un singur vot. Dar, asa cum spun Head si Cranston, in volumul Reincarnation: An Est-West Anthology (1968), ,,eruditii catolici incep sa pretinda acum ca biserica romana nu a participat deloc la anatemele lansate impotriva lui Origene... Totusi, un rezultat dezastruos al erorii persista si azi excluderea din crezul crestin a invataturii despre preexistenta sufletului si, implicit, despre reincarnare.

   In vreme ce pozitia oficiala a bisericilor crestine mentine inca acele anateme contra reincarnarii, o atitudine mult mai libera exista astazi printre laicii crstini care nu se mai tem ca vor fi considerati eretici si amenintati cu arderea pe rug. Un sondaj de opinie Gallup din 2001 releva ca aproape 25% din populatia SUA, inclusiv crestini, cred ca poseda amintiri dintr-o viata anterioara. Crestinii care accepta cel putin posibilitatea reincarnarii sugereaza ca exista numeroase pasaje din Noul Testament ce par sa indice o credinta similara, in privinta existentelor anterioare, din partea lui Isus (c.6 i.H.-30 d.H.) si a apostolilor sai.

   In lucrarea lui, Lux Orientalis (c. 1670), Joseph Glanvil sustine ca preexistenta omenirii a fost o filosofie comuna la evrei; si continua ca o asemenea pozitie teologica este ilustrata de discipolii lui Hristos, atunci cand il intreaba pe acesta (Ioan 9:4): ,,Invatatorule, cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Daca discipolii n-ar fi crezut ca orbul mai traise o alta viata, in care ar fi putut pacatui, sustine Glanvil, intrebarea ar parea lipsita de sens si chiar impertinenta.

   Cand Isus isi intreaba ucenicii cine spune multimea ca este El, acestia ii raspund ca unii zic c-ar fi Ioan Botezatorul, altii Ilie, altii Ieremia sau unul dintre profeti (Matei 16:13-14). Din nou, Glanvil motiveaza ca un asemenea raspuns demonstreaza credinta evreilor in preexistenta sufletului.

   Intr-un alt moment, discipolii lui Isus il intreaba de ce spun scripturile ca Ilie trebuie sa vina inaintea lui Mesia, la care Isus raspunde (Matei 17:10-13): ,,Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut!” Discipolii au inteles atunci ca Isus se referea la Ioan Botezatorul.

   Informatiile culese din manuscrisele de la Marea Moarta, descoperite langa Qumran, in 1947, si in cele din urma traduse si relevate publicului ar putea avea un efect important asupra religiei iudaice si a celei crestine. Acestea se refera la un mare Invatator al Dreptatii si la un conflict apocaliptic intre fiii Luminii si fiii Intunericului. Secta de la Qumran, numita a esenienilor, formeaza o legatura clara intre iudaism si crestinism si multi savanti au emis ipoteza ca Isus ar fi fost membru al acestui grup. Manuscrisele de la Nag-Hammadi, descoperite in Egipt in 1945, sugereaza, de asemenea, intr-un mod elocvent, ca Isus ar fi putut fi esenian sau cel putin ar fi putut fi strans asociat cu aceasta secta apocaliptica, in timpul asa-numitilor ,,ani tacuti ai lui Isus”, intre 12 si 30 de ani. Se crede, in general, ca esenienii incorporasera anumite aspecte ale reincarnarii in invataturile lor. Unii savanti au speculat, de asemenea, ca Isus ar fi putut studia diverse traditii mistice in Egipt, India si Tibet, si toate l-ar fi putut introduce in doctrinele reincarnarii.

Hinduismul
 Bhagavad-Gita, cartea sfanta a hindusilor, releva ca ,,...asa cum locuitorul trupului traieste copilaria, apoi tineretea si in cele din urma batranetea, la fel trece el dintr-un corp in altul.” In 2:19-25, cartea sfanta declara ca unul care se crede ucigas sau altul care se considera victima sunt ambii ignoranti:

,,Nu te nasti niciodata; niciodata nu mori. Niciodata n-ai fost schimbat; niciodata nu te vei schimba. Nenascut, etern, imuabil, imemorial, nu mori atunci cand trupul piere. Realizand ca esti ceva indestructibil, etern, nenascut si neschimbator, cum poti ucide sau face ca altul sa fie ucis? Asa cum un om isi leapada vesmintele purtate si se imbraca cu altele noi, la fel cand trupul s-a invechit Sinele dobandeste un trup nou si salasluieste in el. Sinele nu poate fi strapuns de arme sau ars de flacari; apa nu-l uda si nici vantul nu-l usuca. Sinele nu poate fi taiat sau ars, udat sau uscat. El este vesnic si infinit, stand pe neclintita temelie a eternitatii. Sinele nu se manifesta, el este dincolo de ganduri si de schimbari. Stiind asta, n-ar trebui sa jelesti pierderea trupului.”

   Paramahansa Yogananda (1893-1952), intemeietorul Fratiei Autoimplinirii, care cauta sa impleteasca credintele hinduse cu cele crestine, a prezentat candva trei adevaruri care ar trebui asumate de cei care doresc sa se ridice deasupra karmei. Primul, afirma acest Yogi, este ca atunci cand mintea este puternica, iar inima este pura, suntem liberi. ,,Mintea este cea care te leaga de suferinta din trup, spunea el. Cand ai ganduri curate si esti puternic, pe plan mental, poti indura efectele dureroase ale unei karma rele.”Al doilea adevar este ca, in starea de subconstient din somn, suntem liberi. Adevarul numarul trei, releva inteleptul, este ca atunci cand suntem in extaz, identificati cu Dumnezeu, nu mai avem karma, ,,Iata de ce sfintii indeamna: Rugati-va neincetat! Cand te rogi si meditezi continuu, ajungi pe taramul constiintei superioare, unde nicio suparare nu te mai poate atinge.”

Islamul

    Coranul, cartea sfanta a Islamului, nu se refera direct la reincarnare si exista doar cateva pasaje care ar putea sugera conceptul de renastere, ca de pilda urmatorul:

,,Dumnezeu creeaza fiinte si le trimite inapoi, iar si iar, pana ce ele se vor reantoarce la El”. Savanti musulmani ortodocsi resping, in general, conceptul transmigratiei sufletelor.

   Dar secta mistica islamica a sufitilor, din Iran, continua sa creada in invataturile stravechi despre renastere, asa cum au fost ele expuse de filosofii mauri si sarazini din scolile de le Bagdad si Cordoba. Sufitii pretind ca ar fi singurii pastratori ai filosofiilor ezoterice islamice si sustin ca reincarnarea constituie o doctrina importanta. Poetul sufit Jalalu D-Din Rumi (1207-1273) a scris aceste versuri, adesea citate ca reflectand esenta transmigratiei: ,,Am murit ca mineral si am devenit o planta; am murit ca planta si m-am intrupat intr-un animal; am pierit ca animal si am fost om... Voi muri iar, ca om, spre a ma inalta la ceruri, fiind alaturi de ingeri; dar si de aici voi trece mai departe...”

 Iudaismul
 Termenul evreiesc pentru trecerea sufletului dupa moarte intr-o alta forma fizica – umana, animala sau vegetala - este gilgul neshamot. Desi la reincarnare, ca doctrina, teologii si filosofii evrei au renuntat, karaitii, o secta iudaica ce respinge rabinismul si talmudismul, predica transmigratia sufletelor. Anan ben David, care a fondat aceasta secta la Bagdad, pe la 765, spunea ca toate sufletele umane au o origine comuna, in omul primordial, Adam Kadmon, a carui esenta spirituala trimite scantei, din care se formeaza sufletele individuale. Cand, ulterior, Adam al Genezei a comis pacatul originar, in Gradina Edenului, caderea sa a produs confuzie intre sufletele superioare si cele inferioare, din timpul creatiei, ceea ce a dus la necesitatea ca fiecare suflet sa treaca printr-o serie de reincarnari. Desi invataturile lui Anan ben David au fost criticate sever, ca fiind contrare credintei musulmane ortodoxe, gilgul a devenit parte a cabalei, compilatia de texte mistice reunite in Spania secolului al XIII-lea. Transmigratia sufletelor este totodata o credinta universala in hasidism.

   Potrivit lui Alan Uternam, in Dictionary of Jewish Lore and Legend (1994), ,,transmigratia a dat un nou sens multor aspecte ale vietii... Mortile copiilor mici au fost considerate mai putin tragice, intrucat s-a crezut ca ei au fost pedepsiti pentru pacate trecute si vor renaste, intr-o noua viata... Prozelitii iudaismului au fost considerati a fi suflete de evrei care se reincarnasera in trupurile unor neevrei. Transmigratia a permis si perfectionarea treptata a sufletelor individuale, de-a lungul diferitelor existente”.

   Zohar (termenul evreiesc pentru ,,splendoare“), principala lucrare a cabalei, descrie realitatea ezoterica aflata dincolo de existenta cotidiana si insista ca adevarul inteles al Torei rezida in secretele sale mistice. Desi traditia il considera pa rabinul Simeon ben Jochai (c. 80 d. H.) ca autorul ei, invatatii de mai tarziu au recunoscut contributia adusa de rabinul Moise de Leon (1240-1305) si de alti eruditi evrei din secolul al XIII-lea. Zoharul stipuleaza ca, de vreme ce sufletul uman are origini divine, izbavirea lumii se va produce cand fiecare individ va incheia procesul de transmigratie a sufletelor si va completa misiunea de unificare. Fiindca oamenii nu pot cunoaste planurile Celui Preainalt in privinta fiecarui individ, ei nu stiu cum vor fi judecati, atat inainte, cat si dupa venirea in lume si cand vor parasi aceasta lume. Cum scopul tuturor sufletelor umane este de a reintra in absolutul de unde au izvorat, este necesar ca ele sa atinga un nivel de perfectiune care sa le faca demne de reunirea cu Dumnezeu. Dar este imposibil ca o asemenea perfectiune sa fie atinsa intr-o singura viata si de aceea sufletele trebuie sa-si continue cresterea spirituala pe parcursul mai multor existente, pana sa se poata intoarce la divinitate.

   Desi studiul cabalei a cunoscut cicluri de popularitate si respect, astazi reincarnarea nu este predicata, in general, in niciuna dintre principalele ramuri ale iudaismului – reformat, conservator si ortodox – dar este acceptata de hasiditi. Rabinul Yonassan Gerhsom, un invatat neohasidic, a spus ca desi evreii evita sa vorbeasca in public despre experientele lor spirituale personale, aceasta nu inseamna ca unii dintre ei nu au amintiri din vieti anterioare.

   ,,Exista multe invataturi despre reincarnare in misticismul evreu, preciza Gershom. Termenul iudaic gilgul provine din aceeasi radacina ca si cuvantul ,,cerc sau ciclu”. Prin urmare, esenta sensului sau este similara cu idealul Rotii Karmice”.

 

BRAD &SHERRY HANSEN STEIGER

RUDOLF STEINER (1861-1925)

Rudolf Steiner s-a nascut la Krajevec, Austro-Ungaria (astazi Croatia), pe 27 februarie 1861, ca fiu al unui mic functionar feroviar. La varsta de 8 ani, Steiner intrase deja in contact cu lumile nevazute, cu o realitate invizibila in mod obisnuit. Odata a perceput chiar prezenta unei rude decedate. Date fiind tendintele sale spre aspectele spirituale ale vietii, s-a crezut pentru o vreme ca va deveni preot; dar tatal sau, liber-cugetator, credea ca fiul lui era un tanar stralucit si l-a sfatuit sa urmeze o cariera mai practica si mai plina de recompense materiale, ca, de pilda, inginer feroviar.

   Cand avea 15 ani, Steiner l-a intalnit pe Felix Kotgutski, un erborist si metafizician care, cand Steiner va implini 19 ani, ii va face cunostinta cu un initiat in ocultism, numit de tanar ,,Maestrul”. Steiner nu a dezvaluit niciodata identitatea omului, pastrand astfel traditia oculta. Maestrul i-a prezentat misiunea lui spirituala si a prezis ca Steiner va dezvolta un sistem de cunoastere ce va impleti stiinta cu religia. Dorind sa-i faca pe plac tatalui sau, Steiner a obtinut licenta in matematica, fizica si chimie la Technische Hochschule din Viena, dar si-a sustinut teza de doctorat intitulata ,,Adevar si Stiinta”, la Universitatea Rostock, in 1891. In 1894, a publicat The Philosophy of Spiritual Activity, pe care a prezentat-o drept ,,o descriere biografica a modului cum sufletul uman intreprinde dificilul urcus spre libertate”. In lucrare, Steiner a cautat sa-i ajute pe altii sa descopere realitatea experientei spiritiste si sa demonstreze cum putea functiona aceasta alaturi de lumea gandurilor si experientelor obisnuite. In opinia lui, era posibil sa existe o stiinta spiritista aparuta din adevaratul spirit al stiintei naturale.

   Dupa implinirea varstei de 30 de ani, Steiner a avut o iluminare privind ceea ce el considera a fi punctul crucial in istoria spirituala a omenirii – incarnarea Fiintei Divine cunoscute ca Isus Hristos. In ,,A zecea prelegere asupra Evangheliei dupa Luca”, el reflecta ca asa cum o planta nu poate inflori imediat ce i-a fost pusa samanta in pamant, la fel omenirea trebuie sa progreseze, din stadiu in stadiu, pana ce adevarata cunoastere putea fi adusa la maturitate, la momentul potrivit. Steiner s-a numarat printre misticii care considerau ca in secolul al XX-lea umanitatea intrase intr-o era a ,,deplinatatii”, cand principiul cristic, constiinta cosmica, se putea manifesta din nou. ,,Constiinta cristica”este definita ca o energie transformatoare, ce transcende crestinismul oficial. Steiner afirma ca Maestrul Isus a devenit ,,ales”si astfel a oferit omenirii un exemplu a ceea ce inseamna activarea completa a semintei spirituale existente in toate sufletele.

   Urmand exemplul Maestrului Isus, Steiner spunea elevilor sai ca restul omenirii trebuia acum sa-l imite pe Hristos si sa dezvolte treptat ,,ceea ce a fost prezent, timp de 33 de ani, pe Pamant, intr-o singura personalitate”. Isus, Cel Ales, a fost capabil sa aseze in omenire o samanta care acum trebuie sa incolteasca si sa creasca. Pentru Steiner, energia cristica era un catalizator care germineaza samanta pe care marile fiinte spirituale au implantat-o in vlastarele lor umane. Semintele fizice masculine si feminine se amestecau, spre a produce fiinta umana, dar Steiner credea ca mai exista ceva in fiecare om care nu se nastea din impletirea celor doua seminte fizice: o ,,nastere virgina”, ceva inefabil, care inflorea, cumva, in cadrul unui proces de germinatie, dintr-o alta sursa.

   Steiner pretindea ca este capabil sa citeasca Arhivele Akashice, din care aflase adevarata istorie a evolutiei umane. A emis ipoteza ca populatia din vechime, atlantii, fusese calauzita si condusa de o clasa superioara de fiinte, care interactionau si comunicau cu anumiti oameni – cei mai inteligenti, mai puternici si mai deschisi intelectual. In cele din urma, oamenii alesi au zamislit ceea ce s-ar putea numi semizei, fiinte umane semidivine care, la randul lor, au transmis instructiuni din partea inteligentelor superioare. De fapt, Steiner a oferit o alta definitie pentru copiii oamenilor si ,,fiii lui Dumnezeu”, despre care se vorbea in cartea biblica a Facerii, hibrizi pe care vechii evrei ii numeau ,,nephilimi”, ceea ce inseamna semizei, oameni de ,,mare faima”.

   Steiner a continuat sa speculeze ca de-a lungul evolutiei rasei umane au existat descendenti ai acestor fiinte hibride care s-au considerat copii ai unei forte divine, universale. El credea ca si in cadrul a ceea ce numea ,,a sasea rasa post-Atlantida”, se vor naste copii cu puteri divine, capabili sa-i initieze pe cei care si-au dezvoltat gandirea suficient de mult pentru a se putea uni cu divinul. Copiii fortei divine universale, cei ce aveau ,,samanta” in ei, aveau sa-i poata initia pe cei mai avansati membri ai umanitatii. Cei initiati astfel ar fi putut primi revelatii si ar putea face lucruri considerate de ceilalti ,,miracole”. Initiatii aveau sa fie mediatori intre omenire si inteligentele superioare. Rostul acestor eforturi facute de inteligentele superioare era de a permite omenirii sa devina mai independenta, mai capabila sa stea pe propriile picioare, fara sa mai depinda de fiintele superioare care-i dirijasera pe oameni in timpurile stravechi.

   In 1902, Steiner a devenit secretar general al filialei germane a Societatii Teozofice. Prelegerile sale s-au bucurat de o larga apreciere in randurile adeptilor miscarii, astfel ca Steiner s-a gandit ca face un lucru bun alaturandu-se acesteia. Curand insa, va fi dezamagit de accentul pus de teozofi pe misticismul oriental, caci el ajunsese la convingerea ca doctrinele orientale, pasive, nu puteau satisface necesitatile constiintelor accidentale. Steiner mai credea ca intemeietorii Societatii Teozofice denaturasera o serie de adevaruri oculte si metafizice fundamentale si nu au acordat rolul cuvenit lui Hristos si Bisericii crestine in evolutia spirituala a umanitatii. In 1913, Steiner i-a parasit pe teozofisti si si-a infiintat propriul grup, Societatea Antropozofica, dedicata edificarii unei cai de crestere spirituala, de-a lungul celor patru niveluri ale naturii umane – simturile, imaginatia, inspiratia si intuitia.

   In 1914, Steiner s-a casatorit cu Marie von Sievers, o actrita care fusese secretara filialei germane a Societatii Teozofice. Primul lui mariaj, cu Anna Eunicke, se incheiase, in urma cu cativa ani, printr-un divort. Intre 1910 si 1914, el a scris patru misterii, dornic sa le puna in scena, alaturi de dramele lui Goethe, la Goetheanum, o scoala de cercetari ezoterice intemeiata la Dornach, langa Basel, in Elvetia. Alaturi de talentata lui sotie, Steiner a inceput sa dezvolte noi abordari fata de discurs si drama, care au dus la aparitia ,,euritmiei”, o arta a miscarii care face vizibila acele forme ale limbajului si muzicii revelate anterior doar la niveluri nevazute ale expresiei artistice. Dupa Primul Razboi Mondial, un grup international de voluntari, alaturi de mestesugari locali, au construit edificiul unic imaginat de Steiner. Goetheanum a fost inaugurat 1920, pentru a servi la ,,constientizarea existentei unei singure omeniri” si a sprijini dezvoltarea activitatii antropozofiei. Pe 31 decembrie 1922, un incendiator a dat foc cladirii, care a ars pana la temelii. O noua cladire a fost proiectata si construita in 1923, servind inca drept sediu central al Societatii Antropozofice.

   Printre cele mai importante mosteniri ale lui Steiner se numara activitatea sa in domeniul educatiei si intemeierea Miscarii Scolilor Waldorf, aparuta ca urmare a solicitarii facute de Emil Molt, directorul fabricii de tigarete Waldorf-Astoria, pentru o institutie in care sa invete copiii angajatilor sai. Steiner a murit in 30 martie 1925, la Dornach.

 BRAD & SHERRY HANSEN STEIGER     

MISTICII

Misticismul reprezinta incercarea oamenilor de a dobandi cunoasterea suprema si de a obtine comuniunea cu o ierarhie de fiinte spirituale si cu Dumnezeu, nu pe calea practicilor religioase obisnuite, ci prin intermediul revelatiei personale si a interactiunii cu divinitatea. In vreme ce religiile majore predica supunerea vointei individuale si aderenta la diferite credinte si dogme, misticii doresc sa realizeze o uniune cu Fiinta Suprema, fara interventia clericilor si fara limitari fizice. Totodata, daca membrii comunitatilor religioase oficiale cauta sa mearga pe calea spirituala doctrinara si sa se supuna vointei divine, in conformitate cu dogma acceptata, misticii doresc sa se uneasca total cu Esenta Divina. Cu alte cuvinte, pentru membrii conventionali ai religiilor oficiale, adevarurile relevate vin dintr-o sursa externa, ca Dumnezeu si profetii si invatatorii sai alesi. Pentru mistici insa, adevarul vine din componenta divina aflata in interiorul lor si din uniunea mintii umane cu planul divin.

   Multi mistici sustin ca ar fi primit ,,constiinta cosmica”sau iluminarea, sentimentul de identitate cu tot ceea ce este. In studiul sau clasic privind experientele mistice, dr. Raymond Bucke (1837-1892) a studiat o serie de personalitati despre care considera ca primisera constiinta cosmica, precum Gautama Buddha (c. 563 -c. 483 i. H.), Isus Hristos (6 i.H. - c. 30 d.H.), Pavel (? - c. 62 d.H.), Plotinus (205 – 270 d.H.), Muhammed (570-632 d.H.), Dante (1265-1321), Moise (c. 1400 i.H.), Isaia, Emanuel Swedenborg (1688-1772), Ralph Waldo Emerson (1803-1882) si Ramakrishna Paramahansa. Bucke a ajuns la concluzia ca cei ce primeau o asemenea iluminare trebuiau sa fie persoane cu o inalta conduita morala, intelectuala si fizica si sa exprime ,,o inima calda, curaj si sentimente religioase profunde”. El considera ca varsta de 36 de ani este momentul propice pentru ca un om sa poata atinge aceasta stare elevata de constiinta.

   In lucrarea sa, Varieties of Religious Experience (1902), William James (1842-1910) enumera patru caracteristici care, in opinia lui, ar diferentia o stare mistica de alte stari de constiinta.

1. Inefabilitatea. Cand cineva primeste o experienta de iluminare, comenta James, aceasta experienta sfideaza exprimarea: ,,nu exista un raport adecvat care sa poata exprima in cuvinte continutul iluminarii”. Experienta mistica, sugereaza el, trebuie sa fie traita direct, ,,ea nu poate fi impartasita sau transferata altora”. Starile mistice sunt, prin urmare, asemanatoare mai curand celor legate de simturi. ,,Daca nu avem inima sau ureche, nu putem intelege asa cum trebuie un indragostit sau un muzician”, scria James, si ,,e chiar posibil sa-l consideram slab de inger sau absurd. Misticul descopera ca majoritatea oamenilor isi trateaza experientele intr-un mod la fel de inadecvat”.
2. Calitatea noetica. Desi starile mistice sunt similare celor legate de simturi, pentru cei ce le experimenteaza constituie si stari de cunoastere. ,,Ele sunt stari de introspectie in profunzimile adevarului”, care eludeaza intelectul; sunt revelatii ,,pline de semnificatii si importanta, aducand o curioasa senzatie de autoritate”.
3. Efemeritatea. James a remarcat ca starile mistice nu pot fi sustinute pentru perioade mari de timp. ,,Adesea, cand se diminueaza, calitatea lor nu poate fi reprodusa, din memorie, decat imperfect; dar, cand reapar, sunt recognoscibile”.
4. Pasivitatea. Desi declansarea starii mistice poate fi facilitata de intrarea intr-o stare autoindusa de meditatie sau transa, James considera ca odata ce ,,tipul caracteristic de constiinta” era declansat, ,,misticul simte ca propria lui vointa este suspendata, ca si cum asupra lui ar fi pus stapanire o putere superioara. Aceasta particularitate leaga starile mistice de anumite fenomene de personalitate dubla sau alternativa, precum discursul profetic, scrierea automata sau transa mediumnica... Starile mistice... nu sunt niciodata total intrerupte. Raman intotdeauna amintiri ale continutului lor si sentimentul profund al importantei lor”.
     Intr-un capitol referitor la ,,Experienta mistica fundamentala”, din cartea Watcher on the Hills (1959), dr. Raynor C. Johnson, profesor la Colegiul Queens, Universitatea Melbourne, enumera sapte caracteristici ale iluminarii:

1 Aparitia luminii. ,,Observarea luminii este unanim raportata si poate fi considerata drept un criteriu al contactului cu sufletul si spiritul.”

2 Extazul, iubirea, fericirea. ,,Direct sau indirect, aproape toate relatarile se refera la tonurile emotionale supreme ale experientei.”

3 Apropierea de absolut. ,,In uniunea sufletului cu spiritul, primul dobandeste un sentiment de unitate cu toate lucrurile”.

4 Introspectia.

5 Efecte asupra sanatatii si vitalitatii.

6 Sentimentul timpului estompat.

7 Efecte asupra existentei. Johnson citeaza o persoana ce cunoscuse experienta iluminarii si care spunea: ,,Semnificatia ei, pentru mine, a fost incalculabila si m-a ajutat sa trec peste obstacole si suferinte, care, sunt convins, mi-ar fi distrus viata, daca nu mi-as fi amintit de fiecare data improspatarea si certitudinea nemuritoare date de aceasta experienta unica”.

   Biologul marin britanic, Sir Alister Hardy (1896-1985), doctor in stiinte si profesor emerit la Oxford, a ajuns sa creada ca partea nonmateriala a vietii avea o importanta cruciala in a oferi stiintei o descriere completa a procesului evolutionist. Sustinand ca experientele spirituale ar trebui sa fie subiectul unor cercetari stiintifice, Hardy a infiintat un Departament de Cercetare a Experientelor Religioase la Colegiul Manchester din Anglia. ,,O biologie bazata pe acceptarea ipotezelor mecaniciste constituie o remarcabila extensie a chimiei si fizicii”, remarca el. ,,Dar sa o consideram o stiinta totala a vietii este o pretentie exagerata. Nu ma pot opri sa nu cred ca o mare parte din nelinistile omului modern sunt cauzate de acceptarea pe scara larga a acestei superstitii mecaniciste, chiar si atunci cand bunul simt si intuitia ii spun ca ea este falsa.”

   In aprilie 2001, studii efectuate de Fundatia Alister Hardy, la Universitatea Wales, au relevat ca musulmanii, evreii si crestinii au experiente mistice similare, in care descriu o lumina intensa si un sentiment de iubire deplina. Din 1969, Fundatia a adunat relatari despre circa 6000 de experiente religioase, din partea unor oameni cu varste si preocupari diferite. Crestinii descriu cel mai adesea lumina ca o intalnire cu Isus sau un inger, musulmanii o interpreteaza ca fiind un inger. Evreii o percep ca un semn al inspiratiei divine sau o revelatie a lui Dumnezeu.

   In lucrarea Fields Within Fields (1971), Reza Arasteh, un psiholog specializat in dezvoltarea interculturala si autor al cartii Final Integration in the Adult Personality, vorbeste despre rolul jucat de misticism in toate civilizatiile majore, subliniind ca acesta a permis individului transcenderea realitatii culturale. Fie ca examinam misticismul iudaic, crestin sau musulman din Orientul Mijlociu, umanismul si psihanaliza moderna din Occident sau budismul zen si taoismul, in Orientul Indepartat, ,,punctul de interes este ca toate aceste mecanisme ne-au parvenit mai curand ca o cale, decat ca o logica, ca o experienta decat ca o rationalitate”. Indiferent de limbajul sau de diferentele temporale sau culturale, afirma Arasteh, ,,toate aceste moduri de viata au adoptat acelasi tel de a experimenta fiinta umana in deplinatatea ei, iar realitatea tuturor este realitatea cosmica.” Numitorul comun al experientei mistice ,,vine din intalnirea cu divinul si din motivatia interioara, iar rezultatul este libertatea interioara, in vederea calatoriei cosmice si siguranta exterioara, pentru eliberarea energiilor descatusate ale creativitatii viitoare”. ,,Sinele cosmic”, sugereaza el, ,,este manifestarea transcenderii sinelui terestru si cultural”.

   Desi exista multe scoli de misticism asociate cu marile religii ale lumii, genul de mistic care se concentreaza pe stabilirea unei relatii semnificative cu spiritele si viata de apoi este si o persoana care incorporeaza, de obicei, invataturile secrete ale fratiilor stravechi, ale misteriosilor mahatmas si maestri din manastiri aflate in orase ascunse, si chiar ale entitatilor tutelare din Atlantida si alte civilizatii pierdute. Mistici precum Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891), Alice Bailey (1880-1949), Annie Besant (1847-1933), Rudolf Steiner (1861-1925) si Emanuel Swedenborg (1688-1772) pareau desprinsi de realitatea acelor membri ai societatii care-i considerau nebuni, ei credeau ca-si exercita puterea intelectului, in vederea stabilirii unei conexiuni mai stranse cu adevaratele puteri ale Universului decat ar fi putut spera sa realizeze vreodata savantii si clericii contemporani. Desi profesorii si savantii epocii considerau pretinsa abilitate a lui Swedenborg de a dialoga cu ingerii si spiritele drept erezie, in cel mai rau caz, si nebunie, in cel mai fericit caz, misticul scandinav a continuat sa scrie carte dupa carte si sa realizeze misiunea divina, asa cum considera ca-i fusese trasata. Desi criticii lui Steiner erau uimiti de profunzimea gandirii sale, ei erau ingroziti de credinta lui in Atlantida si in convingerea ca semintele gigantilor din vechime cresc in anumiti oameni moderni; totusi, el a stabilit un model de educatie scolastica perpetuat pana in zilele noastre. Cand Blavatsky, Bailey si Besant au insistat ca intelepciunea le-a fost transmisa de mari mahatmas si maestri din India, ei au ignorat parapsihologii care ii acuzau de frauda si au continuat sa construiasca Societatea Teozofica, existenta si astazi.

   In lucrarea Mystics as a Force for Change (1981), dr. Sisirkumar Ghose scrie ca adevaratul serviciu pe care misticii il fac umanitatii nu este atat sa-i ajute pe oameni sa-si rezolve problemele materiale, ci sa le arate cum ,,sa depaseasca valorile laice si umaniste, sa se transfigureze in lumina idealului spiritual sau a vointei lui Dumnezeu. Misticul nu aduce pacea, ci sabia discriminarii si un sentiment de sfintenie... Misticii au jucat un rol important in crearea civilizatiei. Majoritatea civilizatiilor timpurii datoreaza enorm acestei minoritati creative... Primii mistici au fost probabil si preotii si vracii tribului.”

 BRAD&SHERRY HANSEN STEIGER