ILUZIA "VIEŢII OBIŞNUITE"

Atitudinea materialista, fie ca e vorba de materialismul explicit si formal, fie de simplul materialism “practic”, aduce in mod necesar, in toata alcatuirea “psihofiziologica” a fiintei umane, o modificare reala si foarte importanta; lucrul e usor de inteles si, de fapt, nu trebuie decat sa privesti in jur pentru a constata ca omul modern a devenit cu adevarat impermeabil la orice alta influenta in afara de aceea care cade sub simturile sale; nu numai ca facultatile sale de intelegere au devenit din ce in ce mai marginite, dar pana si campul perceptiei sale s-a restrans. Rezulta de aici un fel de intarire a punctului de vedere profan ca, daca acest punct de vedere s-a nascut mai intai dintr-o lipsa de intelegere, deci dintr-o limitare a facultatilor umane, chiar aceasta limitare, accentuandu-se si intinzandu-se la toate domeniile, pare sa-l justifice apoi, cel putin in ochii celor care sunt afectati; ce motive ar putea avea oare acestia, intr-adevar, sa admita existenta a ceea ce nu mai pot nici concepe, nici percepe in realitate, adica a tot ce ar putea sa le arate insuficienta si falsitatea punctului de vedere profan insusi?

    De aici provine ideea a ceea ce este denumit in mod comun “viata obisnuita” sau “viata curenta”; ce se intelege prin aceasta, intr-adevar, este inainte de toate ceva in care, prin excluderea oricarui caracter sacru, ritual sau simbolic (ca este privit in sens religios sau in oricare alta modalitate traditionala putin intereseaza, pentru ca e vorba tot de o actiune efectiva a “influentelor spirituale” in toate cazurile), nimic nu ar putea interveni in nici un fel care sa nu fie pur omenesc; si chiar aceste denumiri implica in plus ca tot ce depaseste o astfel de conceptie, chiar cand nu este negat in mod expres, este cel putin indepartat intr-un domeniu “extraordinar”, considerat ca exceptional, straniu si neobisnuit; apare aici, propriu-zis, o rasturnare a ordinii normale, asa cum e reprezentata de civilizatiile integral traditionale in care punctul de vedere profan nu exista in nici un fel, si aceasta rasturnare nu poate ajunge in mod logic decat la ignorarea sau la negarea completa a “supraumanului”. Astfel, unii merg pana la a folosi, in acelasi sens, si expresia de “viata reala”, ceea ce este in fond o ciudata ironie, caci adevarul este ca ceea ce ei numesc asa nu e dimpotriva decat cea mai rea dintre iluzii; nu vrem sa spunem prin aceasta ca lucrurile de care e vorba sunt, in ele insele, lipsite de orice realitate, desi aceasta realitate, care e in fond aceea a lucrurilor sensibile, este la nivelul cel mai de jos, si sub ea nu mai exista decat ceea ce e propriu-zis dedesubtul oricarei existente manifestate; dar modul in care sunt privite aceste lucruri este in intregime fals, caci, separandu-le de orice principiu superior, le neaga tocmai ceea ce face realitatea lor; de aceea, in toata rigoarea, nu exista in mod real un domeniu profan, ci numai un punct de vedere profan, care devine mereu mai inovator, pana la a cuprinde in cele din urma toata existenta umana.

    Se vede astfel cu usurinta cum, in aceasta conceptie a “vietii obisnuite”, se trece aproape pe nesimtite de la un stadiu la altul, degenerarea accentuandu-se progresiv: se incepe prin a admite ca anumite lucruri sunt sustrase oricarei influente traditionale, apoi tocmai aceste lucruri sunt considerate normale; de aici se ajunge usor ca ele sa fie considerate ca singurele “ireale”, ceea ce inseamna a indeparta ca “ireal” intregul domeniu “suprauman”, si chiar, domeniul uman fiind conceput din ce in ce mai strict limitat, a reduce numai la modalitatea corporala tot ce este de ordin suprasensibil; nu avem decat sa remarcam cum folosesc in mod constant contemporanii nostri, chiar fara sa se gandeasca, cuvantul “real” ca sinonim cu “sensibil”, pentru a ne da seama ca ei au ajuns efectiv la acest ultim punct si ca acest mod de a vedea a fost incorporat in asa masura chiar in natura lor, daca se poate spune asa, incat a devenit aproape instinctiv. Filosofia moderna, care nu este decat o expresie “sistematizata” a mentalitatii generale, inainte de a actiona la randul ei asupra acesteia intr-o oarecare masura, a urmat un mers paralel cu ea: lucrul a inceput cu elogiul cartezian al “bunului simt” de care vorbeam mai sus si care e destul de caracteristic in aceasta privinta, caci “viata obisnuita” este cu siguranta, prin excelenta, domeniul acestui asa-zis “bun simt” numit si “simt comun”, la fel de marginit ca si ea si in acelasi mod; apoi, de la rationalism, care nu este in fond decat un aspect mai special filozofic al “umanismului”, adica de la reducerea tuturor lucrurilor la un punct de vedere exclusiv uman, se ajunge putin cate putin la materialism sau pozitivism: fie ca negam in mod expres, ca in primul caz, tot ce este dincolo de lumea sensibila, fie ca ne multumim, ca in al doilea caz ( caruia din acest motiv ii place sa se intituleze si “agnosticism”, facandu-si astfel un titlu de glorie din ceea ce nu este in realitate decat marturisirea unei incurabile ignorante), sa refuzam sa ne ocupam de el declarandu-l “inaccesibil” sau “incognoscibil”, rezultatul, de fapt, este exact acelasi in ambele cazuri, fiind chiar acela pe care tocmai l-am descris.

    Vom spune inca o data ca, la cei mai multi, nu este vorba evident decat de ceea ce se poate numi un materialism sau un pozitivism “practic”, independent de orice teorie filozofica, care este intr-adevar si va fi totdeauna un lucru cu totul strain majoritatii oamenilor; acest fapt nu e inca mai putin grav, nu numai pentru ca o astfel de stare de spirit castiga prin aceasta o raspandire incomparabil mai mare, ci pentru ca ea e cu atat mai greu de remediat, cu cat este mai nechibzuita si mai vag constienta, caci acest lucru dovedeste ca ea a patruns intr-adevar si a impregnat toata natura individului. Ceea ce am mai spus despre materialismul de fapt si despre modul in care oamenii se obisnuiesc cu el, oameni care se cred totusi “religiosi”, o arata destul de bine; si in acelasi timp se vede prin acest exemplu ca, in fond, filozofia propriu-zisa nu are toata importanta pe care unii ar vrea sa i-o atribuie sau cel putin atata cat sa poata fi considerata ca “reprezentativa” pentru o anumita mentalitate, mai degraba decat ca actionand efectiv si direct asupra acesteia; de altfel, oare o conceptie filozofica oarecare ar putea avea cel mai mic succes daca n-ar raspunde la unele dintre tendintele predominante ale epocii in care este formulata? Nu vrem sa spunem prin aceasta ca filozofii nu joaca rolul lor, ca si altii, in devierea moderna, ceea ce ar fi desigur exagerat, ci numai ca acest rol e mai restrans in fapt decat am fi ispititi sa-l presupunem la prima vedere si destul de diferit de ceea ce poate parea din exterior: de altfel, intr-un mod cu totul general, ceea ce este cel mai aparent este totdeauna, dupa chiar legile care conduc manifestarea, o consecinta mai degraba decat o cauza, un rezultat mai degraba decat un punct de plecare, si, in orice caz, niciodata nu trebuie cautat aici ceea ce actioneaza cu adevarat eficace intr-o ordine mai profunda, fie ca e vorba de o actiune care se exercita intr-un sens normal si legitim, fie de contrariul, ca in cazul de care vorbim acum.

    Mecanicismul si materialismul n-au putut sa castige o influenta generalizata decat trecand din domeniul filozofic la cel stiintific; ceea ce se refera la acesta din urma, sau ceea ce se prezinta pe drept sau pe nedrept ca imbracand un caracter “stiintific”, are intr-adevar cu siguranta, din diferite motive, mult mai multa influenta decat teoriile filozofice asupra mentalitatii comune, in care exista totdeauna o credinta cel putin implicita in adevarul unei “stiinte” al carei caracter ipotetic ii scapa in mod inevitabil, pe cand tot ceea ce este calificat drept “filozofie” o lasa mai mult sau mai putin indiferenta; existenta unor aplicatii practice si utilitare intr-un caz si absenta lor in altul nu sunt fara indoiala cu totul straine de aceasta. Faptul ne aduce inca o data la ideea de ”viata obisnuita”, in care intra efectiv o destul de mare doza de “pragmatism”; si ceea ce spunem aici este, bineinteles, cu totul independent de faptul ca unii dintre contemporanii nostri au vrut sa ridice “pragmatismul” la rangul de sistem filozofic, ceea ce n-a fost posibil decat datorita aspectului utilitar care este inerent mentalitatii moderne si profane in general si, de asemenea, pentru ca in starea actuala de decadere intelectuala s-a ajuns sa se piarda complet din vedere notiunea insasi de adevar, asa incat aceea de utilitate si de comoditate a sfarsit prin a i se substitui complet. Oricum, de indata ce s-a cazut de acord ca “realitatea” consta exclusiv in ceea ce cade sub incidenta simturilor, este natural ca valoarea care i se atribuie unui lucru oarecare sa aiba cumva ca masura capacitatea de a produce efecte de ordin sensibil; or, este evident ca stiinta considerata in maniera moderna, ca esential solidara cu industria, daca nu chiar confundata mai mult sau mai putin complet cu ea, trebuie sa ocupe in aceasta privinta primul loc, si ca astfel ea se gaseste amestecata cat se poate de strans cu aceasta “viata obisnuita” pentru care devine chiar unul dintre factorii principali; ca o reactie, ipotezele pe care ea are pretentia sa se intemeieze, oricat de gratuite si de nejustificate ar putea fi, vor beneficia de aceasta situatie privilegiata in ochii vulgului. Este de la sine inteles ca in realitate, aplicatiile practice nu depind cu nimic de adevarul acestor ipoteze, si ne putem de altfel intreba ce ar deveni o astfel de stiinta, atat de nula sub aspectul cunoasterii propriu-zise, daca am desparti-o de aplicatiile pe care ea le prilejuieste; dar, asa cum e, este un fapt ca aceasta stiinta “reuseste”si, pentru spiritul in mod instinctiv utilitar al “publicului” modern, “reusita'”sau “succesul” devin un fel de “criteriu al adevarului”, daca se mai poate vorbi aici de adevar intr-un sens oarecare.

    Fie ca e vorba de altfel de orice punct de vedere filozofic, stiintific sau pur si simplu “practic”, este evident ca acest lucru, in fond, nu reprezinta decat tot atatea aspecte diferite ale aceleiasi tendinte si, de asemenea, ca aceasta tendinta, ca toate cele care sunt in acelasi fel constitutive spiritului modern, nu s-a putut dezvolta desigur in mod spontan; am avut adesea prilejul sa ne explicam asupra acestui ultim punct, dar sunt aici lucruri asupra carora nu s-ar putea niciodata insista indeajuns, si vom mai reveni in cele ce urmeaza asupra locului mai precis pe care-l ocupa materialismul in ansamblul “planului” dupa care se efectueaza devierea lumii moderne. Bineinteles, materialistii insisi sunt, mai mult decat oricine, perfect incapabili sa-si dea seama de aceste lucruri si chiar sa le gandeasca posibilitatea, orbiti cum sunt de ideile lor preconcepute, care le inchid orice iesire in afara domeniului ingust in care sunt obisnuiti sa se miste, si fara indoiala ar fi foarte mirati daca ar sti ca au existat si ca exista inca oameni pentru care ceea ce numesc ei “viata obisnuita” ar fi lucrul cel mai extraordinar care se poate inchipui, pentru ca nu corespunde la nimic din ceea ce se intampla in mod real in existenta lor. Si totusi asa stau lucrurile si, mai mult, acesti oameni trebuie priviti ca intr-adevar “normali”, in timp ce materialistii, cu tot “bunul lor simt” atat de laudat, si cu tot “progresul” ale carui produse perfecte si ai carui reprezentanti “avansati” se considera ei cu mandrie, nu sunt, in fond, decat fiinte in care anumite facultati s-au atrofiat pana la a fi complet suprimate. De altfel, numai cu aceasta conditie poate sa le apara lumea sensibila ca un “sistem inchis”, in interiorul caruia se simt in perfecta siguranta; ne ramane sa vedem cum poate aceasta iluzie, intr-un anumit sens si intr-o anumita masura, sa fie “realizata” prin actiunea materialismului insusi; si vom vedea de asemenea mai departe, cu toate acestea, cum aceasta iluzie nu reprezinta, intr-un fel, decat o stare de echilibru prin excelenta instabil, si cum, chiar in punctul in care au ajuns lucrurile acum, aceasta siguranta a “vietii obisnuite”, pe care s-a intemeiat pana acum toata organizarea exterioara a lumii moderne, risca foarte tare sa fie tulburata de “interferente” neasteptate.

R.Guenon