Am avut surpriza de a citi recent, într-o notă consacrată
carţii noastre Aperçus sur l’Initiation,
fraza următoare, prezentată în aşa fel încât s-ar putea crede ca ea rezumă
într-un mod oarecare ceea ce noi am spus în această carte: “Iniţierea, desigur nu dispensează nici de meditaţie şi
nici de studiu, dar ea plasează adeptul pe un plan special; ea îl pune în
contact cu egregora unei organizaţii iniţiatice, emanată ea însuşi din egregora
supremă a unei iniţieri universale, una şi multiformă”. Nu vom insista asupra utilizării,
aici, abuzive a cuvântului “adept”, cu toate că, după ce l-am
explicat în mod special arătând adevărata semnificaţie a acestui cuvânt, ne
este permis să ne mirăm; de la iniţierea propriu-zisă până la starea de adept, major
sau minor, este cale lungă... Dar ceea ce este mai important este acesta:
întrucât, în nota despre care veste vorba, nu se face nici cea mai mică
referire la rolul influenţelor spirituale, pare să fie aici vorba de o gravă
neânţelegere, pe care alţii o pot comite, în ciuda grijii pe care am avut-o în
expunerea cât se poate de clar a lucrurilor, căci pare în mod sigur că este
adesea foarte greu să se înţeleagă exact aceasta. Credem că o punere la punct
nu ar fi inutilă; precizările vor urma firesc celor pe care le-am spus până
acum în ultimele articole, ca răspuns la diferitele întrebări care ne-au fost
puse în legătură cu rataşarea iniţiatică.
Mai
întâi, trebuie remarcat faptul ca noi nu am folosit niciodată cuvântul“egregoră” pentru a desemna
ceea ce se poate numi în mod propriu o “entitate colectivă”; motivul este acela că, în această accepţiune acesta este un termen
ce nu are nimic tradiţional şi care nu reprezintă decât una din numeroasele
fantezii ale limbajului modern ocultist. Primul care l-a folosit astfel a fost Eliphas Levi
şi, dacă ne amintim bine, chiar el este acela care,pentru a-i justifica sensul,
i-a dat o etimologie latină neverosimilă făcându-l să derive din grex, “turmă“, în vreme ce acest cuvânt este pur grecesc şi nu a însemnat
niciodată altceva decât “veghetor”. Se ştie de altfel ca acest termen se găseşte în
Cartea lui Enoh, unde desemnează entităţi cu un careacter destul de enigmatic,
dar care, în orice caz, par să aparţină “lumii
intermediare“; aceasta este tot ce are în comun cu entităţile colective cărora
se pretinde că le-a dat acelaşi nume. Acestea sunt cu totul de ordin psihic şi
în aceasta constă propriu-zis gravitatea neînţelegerii pe care o semnalăm, căci
în această privinţă, fraza pe care am indicat-o ne apare ca un nou exemplu de
confuzie între psihic şi spiritual.
De dapt,
noi am vorbit despre entităţi colective şi credem că am făcut suficiente precizări despre rolul lor atunci când
– în legătură cu organizaţiile tradiţionale, religioase sau de altă natură care
aparţin domeniului numit exoteric, în sensul cel mai larg al acestui cuvânt,
pentru a le distinge de domeniul iniţiatic – am scris acestea: “Putem privi fiecare colectivitate ca dispunând de o
forţă de ordin subtil constituită într-un anume fel din aporturile tuturor
membrilor săi trecuţi sau prezenţi, şi care, în consecinţă, este cu atât mai
considerabilă şi mai susceptibilă de a
produce efecte cu atât mai intense cu cât colectivitatea este mai veche şi se
compune dintr-un număr mai mare de membri; este, de altfel, evident că această considerare 'cantitativă' implică esenţialmente faptul că este
vorba despre domeniul individual, dincolo de care nu ar putea în niciun fel
acţiona”.
Vom
aminti, în rest, că un colectiv este, psihic la fel de bine ca şi fizic,o simplă extensie a individualului şi că în
consecintă nu are nimic transcendent în ceea ce îl priveşte, contrar
influenţelor spirituale care sunt de un cu totul alt ordin; nu trebuie, vom
spune reluând termenii obişnuiţi ai simbolismului geometric, să confundăm
sensul orizontal cu sensul vertical. Aceasta ne conduce la o altă problemă care
ni s-a ridicat şi care nu este fără legătură cu ceeea ce urmărim şi prezentăm:
ar fi o eroare să considerăm că o stare supraindividuală cea care ar rezulta
din identificarea cu o entitate psihică colectivă, oricare ar fi aceasta, ca şi
cu oricare altă entitate psihică; participarea la o atare colectivitate, pe o
treaptă oarecare, poate fi privită, dacă dorim, ca alcătuind un gen de “extindere” a individualităţii, dar nimic mai mult. Membrii
colectivităţii pot utiliza forţa subtilă de care dispun numai pentru a obţine
anumite avantaje de ordin individual, conformându-se regulilor stabilite pentru
acest efect de către colectivitatea în cauză; şi, chiar dacă, pentru a obţine
aceste avantaje, există o intervenţie a unei forţe spirituale, aşa cum se
întâmplă în cazul colectivităţilor religioase, acesată influenţă spirituală,
neacţionând decât în domeniul său propriu care este de ordin supra-individual,
trebuie considerată, aşa cum am mai spus-o, ca “descendentă” în domeniul individual şi exercitându-şi acţiunea prin
intermediul forţei collective în care găseşte un punct de sprijin. Pentru
aceasta rugăciunea, conştient sau nu, se adresează cel mai direct entităţii colective,
şi numai prin intermediul acesteia se adresează influenţei spirituale care
acţionează prin ea; condiţiile în care se asigură eficienţa prin organizaţia
religioasă nu ar putea avea altă explicaţie.
Este cu totul diferit în ceea ce priveşte
organizaţiile iniţiatice, prin aceea
că acestea şi numai acestea au ca scop esenţial de a merge dincolo de domeniul
individual, şi chiar în cazul în care se raportează mai direct la o dezvoltare
a individualităţii, aceasta nu constituie în definitiv decât un stadium preliminar
pentru a ajunge în final şi a depăşi limitele acesteia. Este de la sine înţeles
că aceste organizaţii iniţiatice comportă, de asemenea, ca şi celelalte, un element
psihic ce poate juca, efectiv, un rol din anumite puncte de vedere, de exemplu
pentru a asigura o “apărare” împotriva lumii exterioare şi pentru a proteja
membrii unei atare organizaţii contra anumitor pericole care vin de aici, căci
este evident că prin mijloace de ordin spiritual nu se obţin rezultate de acest
gen, ci numai prin mijlloace care sunt într-o oarecare măsură de acelaşi nivel
cu cele de care trebuie să dispună această lume exterioară; dar aici avem de-a
face cu ceva total secundar şi pur contingent, care nu are nicio legătură cu
iniţierea. Aceasta este pe de-a întregul independentă de acţiunea vreunei forţe
fizice oarecare, deoarece ea constă în mod propriu şi esenţial într-o
transmitere directă a unei forţe spirituale, care trebuie să producă, imediat
sau mai târziu, efecte născute din aceiaşi ordine spirituală şi nu de un ordin
inferior ca în cazul despre care am vorbit
mai înainte, astfel că aici nu este vorba despre intermedierea printr-un
element psihic.
De asemenea, o organizaţie iniţiatică nu
trebuie privită ca o simplă colectivitate oarecare, căci în aceasta din urmă nu
putem găsi în niciun fel ceea ce i-ar permite să-şi îndeplinească funcţiunea
care este raţiunea sa de a fi; colectivitatea nefiind decât o adunare de
indivizi, nu poate, prin sine însuşi, să producă nimic care să fie de ordin
supraindividual, ceea ce este superior neputând vreodată să se nască din ceea
ce este inferior; dacă rataşarea la o organizaţie iniţiatică poate avea efecte
de acest ordin, aceasta se datorează numai pentru faptul că ea este depozitarea
a ceva care este prin sine supraindividual şi transcendent în raport cu
colectivitatea, adică a unei influenţe spirituale a cărei conservare trebuie să
o asigure precum şi o transmitere fără nicio discontinuitate. Rataşarea
iniţiatică nu trebuie concepută ca o rataşare la o “egregoră“ sau la o entitate
psihică colectivă, căci aceasta este numai un aspect cu totul accidental, şi
prin care organizaţiile iniţiatice nu diferă cu nimic de organizaţiile
exoterice; ceea ce constituie în mod esenţial “lanţul” [iniţiatic] este, repetăm, transmiterea neântreruptă a
influenţei spirituale de-a lungul generaţiilor succesive. De asemenea, legătura
dintre diferitele forme iniţiatice nu este o simplă filiaţie de “egregore”, cum
s-ar putea crede din fraza care a fost punctul de plecare pentru paginile de
faţă; ea rezultă, în realitate, din prezenta, în toate aceste forme, a
unei aceleiaşi influente spirituale, una
în esenţa sa şi în scopurile în vederea cărora acţionează, dacă nu şi a
modalităţilor mai mult sau mai puţin speciale conform cărora îşi exercită acţiunea;
numai prin aceasta se stabileşte, din aproape în aproape şi pe trepte diferite,
o comunicare efectivă sau virtuală, după caz, cu centrul spiritual supreme.
La aceste consideraţii vom adăuga o altă
remarcă ce are importanţa sa din acelaşi punct de vedere: când o organizaţie iniţiatică se găseşte într-o stare de
degradare mai mult sau mai puţin accentuată, deşi influenţa spirituală este
totdeauna prezentă, acţiunea sa este în mod necesar diminuată şi atunci,
dimpotrivă, influenţele psihice pot acţiona mai vizibil şi adesea aproape
independent. Cazul extrem în această situaţie este acela în care o formă
iniţiatică încetând să existe ca atare, iar influenţa spirituală
retrăgându-se complet din această cauză,
numai influenţele psihice vor subzista în starea de “reziduuri” novice şi chiar în mod special periculoase, aşa cum
am explicat în altă parte. Bineînţeles că, atâta vreme cât iniţierea există
realmente, fie ea şi redusă la a nu mai putea fi decât cea pur virtuală,
lucrurile nu vor ajunge până aici; dar nu este mai puţin adevărat că o
preponderenţă mai mică sau mai mare a influenţelor psihice într-o formă
iniţiatică, va constitui un semn defavorabil pentru starea actuală a aceleia,
şi aceasta arată o dată în plus, cât de departe sunt de adevăr cei care vor să
raporteze iniţierea însăşi la influenţele de acest ordin.
René
Guénon
