"Fraţii Necunoscuţi se adună în Templul Martinist la ceas de seară, nu pentru că ar exista o anumită oră la care trebuie să se întâlnească, ci pur şi simplu pentru că munca de zi cu zi ia deobicei sfârşit spre asfinţit, lăsând loc lucrării interioare, echilibrate.
Chipul adepţilor este liniştit, luminos, iar privirea limpede şi atentă: ei pur şi pimplu ŞTIU.
Vin din toate părţile Pământului, pentru că nu există graniţe care să-i poată opri, nici legi sau închisori care să-i poată închide: ei sunt pur şi simplu LIBERI.
Mersul lor este când hotărât, când nesigur; uneori chiar se opresc şi pot da impresia că vor să se întoarcă, dar apoi merg înainte cu şi mai mare avânt: ei sunt, pur şi simplu, OAMENI AI DORINŢEI.
Fiecare dintre ei este îmbrăcat cu o mantie de nepătruns, care îl apără în orice clipă de forţele negative şi îi împiedică pe ceilalţi să le vadă creşterea interioară: ei sunt pur şi simplu INVINCIBILI.
Chipul lor este acoperit de o mască, pentru că ei sunt pur şi simplu NECUNOSCUŢI.
La intrarea în Templu, mantia lor se deschide pentru o clipă, lăsând să se vadă un pieptar alb (semn că ei sunt pur şi simplu PURI), pe care străluceşte un pantaclu aurit(fiindcă ei urmează pur şi simplu TRADIŢIA); talia le este încinsă cu un cordon a cărui culoare indică progresul pe Calea aleasă şi opreşte impulsurile inferioare(care sunt pur şi simplu OMENEŞTI); în fine, în picioare poartă ciorapi albi din lână (fiindcă sunt pur şi simplu PRUDENŢI).
Fraţii Necunoscuţi se reunesc aducând cu ei templul lor sferic: pur şi simplu ei sunt propriul lor TEMPLU.
Se adună în cerc pentru că acesta este Templul Martinist: pur şi simplu UN CERC, o adunare de forţe care se realizează în chip misterios chiar şi fără prezenţa fizică a adepţilor.
Templul-Cerc personal este împărţit în trei categorii de cercuri: unul exterior, exoteric, profan, în care adepţii îşi conduc corpul fizic; unul mijlociu, esoteric, secret, sacru, în care Iniţiatul lucrează la propria-i perfecţionare; şi unul central, divin, sălaş al scânteii Vieţii, unde Iniţiatul devine Dumnezeu însuşi.
Imaginea Templului Martinist, potrivit regulii de aur că tot ce este sus este la fel şi jos, este în mod coerent similară celei a Templului interior, iar Fraţii intră în el de pe toate laturile exterioare exoterice către cercul mijlociu, aşezându-se în scaune, dispuse tot în cerc, în jurul unei zone sacre centrale în care nimeni nu poate intra, cu excepţia unui profan, gol în mod simbolic, pentru a primi Lumina de la Iniţiatorul său.
În cercul din mijloc se desfăşoară lucrările, se formează lanţul, se comunică cu Fraţii care sunt aici amestecaţi, fără deosebire de grad, Dar simbolurile iniţiatice sunt mereu prezente, pentru că fiecare adept rămâne incognito, un necunoscut între necunoscuţi, un om al Dragostei şi al dorinţei care caută fără încetare Reintegrarea cu Dumnezeu, adică, pur şi simplu: UN MARTINIST".
Sincerius
