"Alături de alţi contemporani precum Eliphas Levi, Maitre Philippe sau Fabre d’Olivet, Alexandre Saint-Yves d’Alveydre, (1842-1909), a fost unul dintre cei mai influenţi filosofi şi maeştri spirituali din Franţa secolului 19, fiind considerat drept un mistic şi un gânditor profound al acelor timpuri.
Ca ocultist, Saint-Yves credea în existenţa unor fiinţe spirituale superioare, care puteau fi contactate telepatic. El pretindea că se afla în legătură cu astfel de “superiori necunoscuţi”, şi chiar că principiile ’Sinarhiei’ îi fuseseră parţial transmise telepatic de aceşti ‘Maeştri’.
Saint-Yves d’Alveydre a dezvoltat noţiunea de Sinarhie la începutul anilor 1870, într-o perioadă de maximă înflorire a unor noi idei politice. Ca mulţi alţi contemporani de-ai săi cu vederi conservatoare, Saint-Yves era alarmat de răpândirea rapidă a Anarhiei, aşa că a pus bazele Sinarhiei în mod special pentru a contracara această tendinţă. În timp ce Anarhia considera că statul nu trebuie să aibă nici o autoritate asupra vieţii şi comportamentului individului, Sinarhia avea păreri diametral opuse. Cu alte cuvinte, cu cât statul are un mai mare control asupra individului, cu atât e mai bine. Este lesne de înţeles că acest gen de idei erau atractive pentru mulţi oameni ai acelor timpuri.
Practic, Sinarhia pledează pentru o guvernare exercitată de societăţile secrete, sau, după propriile ei cuvinte, de o elită de iniţiaţi iluminaţi care conduc din culise. Prin urmare, nu contează ce partid politic deţine puterea într-o anumită ţară, şi nici măcar ce sistem politic are acel stat, pentru că Sinarhiştii acaparează şi preiau controlul instituţiilor cheie. Saint-Yves a identificat trei piloni principali ai societăţii care, odată intraţi sub controlul elitei, îi permite acesteia să conducă fără ca populaţia să aibă habar de existenţa sa. Aceştia sunt instituţiile social-politice, instituţiile economice şi instituţiile religioase.
Deşi Sinarhia poate, aşadar, conduce în orice fel de stat, ea se simte mai în largul ei, din motive obiective, în regimurile totalitare (pentru că acolo puterea este deţinută de mai puţini indivizi iar regimul politic nu se schimbă atât de des ca într-o democraţie). De aceea, ea a atras întoteauna mai mulţi adepţi din dreapta spectrului politic. Sinarhia este total opusă ideilor de democraţie şi egalitate socială, întrucât crede că anumiţi oameni, adică Sinarhiştii, sunt conducători naturali.
Totuşi, Sinarhia, în concepţia lui Saint-Yves, nu era o mişcare pur politică. Saint-Yves era implicat în mod activ în lumea ezoterică din Europa secolului al 19-lea; el era, de pildă, prieten cu ocultişti de seamă, precum Victor Hugo sau Lordul Bulwer-Lytton, şi astfel a incorporat o serie de idei specifice, mistice şi oculte, în sistemul său.
Doctrinele lui Saint-Yves cuprindeau idei despre evoluţia şi istoria speciei umane, care erau, în acele timpuri, considerate poveşti fantastice, dar care au devenit de atunci încoace subiecte obişnuite în cercurile Ezoterice şi New Age. Punctul central al istoriei, în viziunea sa, era Atlantida văzută ca o civilizaţie avansată, globală.
El credea că Sfinxul nu fusese construit de Egiptenii antici, ci era opera Atlanţilor, realizată cu multe mii de ani înainte de înflorirea Egiptului. Saint-Yves situa sfârşitul Atlantidei în jurul anului 12000 Înainte de Christos.
Saint -Yves a susţinut şi ideea existenţei raselor pure, sub forma unei succesiuni de rase dominante, fiecare având propria perioadă de supremaţie şi menirea de a fi înlocuită de rasa următoare, superioară. Nu trebuie, aşadar, să fim surprinşi să aflăm că actuala rasă dominantă este cea Ariană Albă.
Trebuie să subliniem că este imposibil să separăm versiunea lui Saint-Yves asupra istoriei de ideología sa politică, întrucât istoria putea fi folosită pentru a justifica ideologia şi vice-versa. Totodată, această interpretare a istoriei era rezultatul unor informaţii ‘revelate’, ce nu se bazau pe nici o dovadă concretă, arheologică. Pentru adepţii săi, acceptarea acestor idei era un simplu act de credinţă.
În 1877, Saint-Yves a întâlnit-o pe Contesa Marie de Riznitch-Keller, o rudă a lui Honoré de Balzac, cunoscut romancier şi membru al Ordinului Martinist. Saint-Yves s-a căsătorit cu Contesa, lucru care i-a adus independenţa financiară. El şi-a putut permite, astfel, să îşi dedice aproape tot timpul cercetărilor prin bibliotecile din Franţa şi din străinătate. În 1880, Saint-Yves a obţinut titlul de “Marchiz”, care i-a fost conferit de Vatican.
În anul 1885, Saint-Yves a primit vizita unui grup de Iniţiaţi Orientali, unul dintre aceştia numindu-se Prinţul Hardji Shariff. Misiunea lor era de a-l informa pe Saint-Yves despre ‘AGARTHA’, o organizaţie spirituală şi politică. Vizita lor l-a făcut pe acesta să publice “Misiunea Indiei în Europa, misiunea Europei în Asia. Problema lui Mahatma şi rezolvarea ei”. Saint-Yves a dedicat respectiva operă « Suveranului Pontif care poartă tiara celor şapte coroane ale lui Brahatma în anticul Paradis al Ciclului Mielului şi al Berbecului ». Însă Saint-Yves nu şi-a pus cartea în vânzare, ci a hotărât să distrugă toate exemplarele tipărite, acţionând, după cum a susţinut chiar el, la ordinele Frăţiei.
Motivul care a stat la baza luării acestei decizii a fost temerea că secretele revelate nu vor putea fi înţelese, şi, prin urmare, publicarea lor ar fi ca “perlele aruncate porcilor”. Alte surse susţin că Saint-Yves nu a vrut să “expună viaţa unui sfânt” lumii exterioare, sfântul fiind “Guru Pandit”, iniţiatul Oriental care îl vizitase pe Saint-Yves.
După Saint-Yves, lumea secretă a “Agarthei” şi toată învăţătura şi bunăstarea ei vor fi accesibile întregii omeniri, atunci când Creştinii vor trăi urmând poruncile aduse lor de Moise şi Iisus, adică « Atunci când Anarhia ce există în lumea noastră va fi înlocuită de Sinarhie ».
Istoria “Agarthei”, în versiunea lui Saint–Yves, se bazează pe informaţii revelate, adică primite de el însuşi prin telepatie. Totuşi, mai multe surse franceze demne de încredere afirmă că Saint–Yves nu era un medium.
Potrivit lui Saint-Yves, aceşti Maeştri, care sunt liderii Spirituali ai omenirii, şi cu care el susţinea că intrase în contact, conduceau un misterios regat subteran cunoscut sub numele de “Agartha” (mitul “Agarthei” fiind cunoscut în India sub numele de “Shambhala”).
Unii scriitori consideră că termenii de Shambhala şi Agartha sunt sinonimi, în timp ce alţii fac o distincţie între ei. Ultimii se referă la Shambhala ca la “calea mâinii stângi” sau “ocultismul negru” ori “Roata Soarelui Negru”, şi la Agartha ca la “calea mâinii drepte” sau “ocultism alb” ori “Roata Soarelui Auriu” (şi sursă a puterii Vrilului, pe care unii o numesc forţa Kundalini).
Conducătorul Agarthei este Regele Lumii. Liderii din Shambhala au nume diferite, după cum putem citi în acest fragment dintr-o carte scrisă de Victoria Le Page: “Alice Bailey îi numeşte Maeştrii, Idries Shah le spune Păzitorii Tradiţiei, John Bennett – psychoteleios sau “perfecţii,” şi mai sunt cunoscuţi şi ca Bătrânii, Paznicii, Nemuritorii, Conducătorii Ascunşi, Copiii lui Seth. Cu toţii urmează ceea ce numim Vechea Cale. Potrivit tradiţiei ezoterice, în timpuri îndepărtate şcolile Misterelor comunicau mult mai deschis cu noi, dar odată cu trecerea timpului ele au fost silite să se retragă în discreţia care le caracterizează astăzi, astfel încât acum ele sunt accesibile doar celor mai pure suflete şi, cu rare excepţii, se fac cunoscute restului lumii doar prin intermediul viziunilor mistice. ”Agartha” este Universitatea Asiatică a Iniţiaţilor în Marile Mistere, iar ‘Mahatma’ (‘Marele Suflet’) joacă rolul liderului spiritual suprem al omenirii.
Saint-Yves s-a inspirat din mai multe sisteme ezoterice, atât din Orient cât şi din Apus, în dezvoltarea ideilor sale. De exemplu, el i-a privit pe Cavalerii Templieri ai evului mediu ca pe nişte Sinarhici ai timpului lor, care exercitau controlul asupra celor trei stâlpi ai societăţii din Europa medievală: viaţa politică, financiară şi religioasă.
Totodată, el a fost influenţat şi de numeroasele societăţi neo-Templiere care prosperau în zilele sale, şi a preluat multe dintre ideile acestora, îndeosebi de la un Ordin Masonico–Templier numit Ritul Strictei Observanţe, care fusese creat pe la 1740-1750 de către baronul german Karl Von Hund. Conceptul de Superiori Necunoscuţi a fost împrumutat de la Von Hund, fiind extins la definirea unor fiinţe avansate spiritual, care trăiau într-o regiune îndepărtată a Tibetului, adică în “Agartha”
Saint-Yves a publicat 4 cărţi între 1882 şi 1887, despre conceptul de ‘Sinarhie’.
“Misiunea Indiei în Europa” a apărut postum, într-un tiraj limitat, în anul 1910, la editura Dorbon-AIné. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Gestapo-ul a urmărit şi a confiscat toate exemplarele acestei cărţi despre care se ştia în posesia cui se aflau.
Potrivit Dr .Philippe Encausse, fiul lui Papus, exemplarul original, aparţinând Contelui Keller i-a fost dat lui Papus.
După moartea lui Papus, în 1916 acesta a fost donat Librăriei de la Sorbona.
Saint-Yves d’Alveydre a avut mulţi adepţi în cadrul Ordinului Martinist, iar ideile sale au fost îmbrăţişate, ulterior, de o serie de organizaţii oculte, în special datorită popularizării lor de către unul dintre cei mai influenţi ocultişti ai epocii moderne, Helena Petrovna Blavatsky. Divinizată de unii, considerată o escroacă de către alţii, Doamna Blavatsky (1831-1891), a fost cea care, ca urmare a imensei sale pasiuni pentru misterele Orientale a înfiinţat Societatea Teosofică. Opera sa a avut un impact enorm aupra diferitelor organizaţii ezoterice, în special asupra celor create la începutul secolului 20, fiind incorporată, de pildă, în învăţăturile lui Alice Bailey (1880-1949), care au avut o uriaşă influenţă asupra credinţelor New Age.
A existat apoi Rudolf Steiner (1861-1925), care a folosit Sinarhia ca principala sa sursă de inspiraţie atunci când şi-a creat propria organizaţie, “Die Antroposofische Gesellschaft”, în 1913, şi curentul filosofic ce poartă numele de “Antroposofie”.
Steiner era un fost membru (şi înalt demnitar) al “Societăţii Teosofice” din Germania. Unul din foştii săi discipoli, Max Heindel (1865 -1919), a înfiinţat “Frăţia Rozicruciană” în 1908. Toate aceste organizaţii, din care am amintit doar câteva, au răspândit multe dintre ideile enunţate pentru prima dată de Saint-Yves.
Principiul “Maeştrilor” este un concept bine cunoscut în cadrul a numeroase organizaţii ezoterice, nefiind invenţia lui Saint-Yves, căruia îi revine, totuşi, meritul de a fi introdus ideea unui regat ascuns al acestor Maeştri, Adepţi şi Iniţiaţi, situat undeva în Orient.
Dar poate că lucrul cel mai important din punctul de vedere al articolululi de faţă este faptul că unele din ideile specifice lui Saint-Yves apar în scrierile lui Edgar Cayce.
De pildă, Saint-Yves, în istoria sa reconstruită, descrie un mare războinic Celt numit Ram, care a cucerit şi supus rasele negre ‘degenerate’ cu 7700 de ani înainte de Christos.
Porivit lui Saint-Yves, super-eroul Ram a creat primul Imperiu Sinarhic, care se întindea din Europa până în India, marcând începutul perioadei de dominaţie a rasei albe asupra celei negre. În mod ciudat, într-o discuţie despre evenimente foarte îndepărtate în timp, Edgar Cayce a spus că faptele s-au petrecut ‘cu câţiva ani înainte de intrarea lui Ram în India’. Însă acest personaj nu şi-ar fi putut croi drum în scrierile lui Cayce decât prin intermediul lui Saint-Yves, care, de fapt, îl inventase pe Ram şi toate acţiunile acestuia.
Desigur, ideea că lumea ar trebui condusă de societăţile secrete le-a convenit de minune celor din urmă... De aceea, multe dintre ele au adoptat principiile Sinarhice.
Astfel, ideile lui Saint-Yves au produs schimbări în lumea ezoterică din întreaga Europă şi mai ales din Franţa.
Unele din cele mai importante personalităţi al istoriei ocultismului au fost devotate ideilor sale, fapt deloc surprinzător, întrucât ocultiştii, iubind ierarhiile, tind să fie în mod firesc totalitari şi nu egalitarişti. De exemplu, Papus (pe numele său adevărat Gerard Encausse, (1865-1916), l-a numit pe Saint-Yves ‘maestrul său intelectual’, iar la moartea acestuia a înfiinţat o societate numită “Prietenii lui Saint-Yves”, pentru a-i perpetua opera. Papus, se ştie, a avut o enormă influenţă asupra lumii societăţilor secrete ezoterice de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20.
O altă mişcare importantă strâns legată de Sinarhie a fost Martinismul. Deşi acesta l-a precedat pe Saint-Yves cu câteva decenii, principiile ambelor curente iniţiatice erau foarte apropiate; se spune, deşi dovezile lipsesc, că Saint-Yves însuşi ar fi fost un important membru al Ordinului Martinist, aşa că este normal ca între cele două mişcări să fi existat multe idei comune.
La începutul secolului 20, Ordinele Martiniste, şi multe altele, s-au aliniat pe deplin la ideologia Sinarhică. În 1921, Victor Blanchard a înfiinţat în Franţa Ordinul Martinist şi Sinarhic. În acelaşi timp, în Franţa au existat Loji masonice care s-au declarat Sinarhice.
Cu toate acestea, Sinarhia nu şi-a exercitat influenţa numai asupra lumii oculte, ci şi în politică. După cum am văzut, Sinarhia cuprindea un program bine conturat pentru preluarea puterii în stat. Ţelul lui Saint-Yves era însă mult mai ambiţios; el dorea ca întreaga Europă să fie guvernată pe principii Sinarhice. Încă de la bun început, o parte importantă a proiectului Sinarhic a vizat crearea Statelor Unite ale Europei, susţinând desfiinţarea graniţelor dintre ţări, eliminarea taxelor vamale, şi aşa mai departe.
Acesta a fost în permanenţă unul din obiectivele centrale ale Sinarhiei. De fapt, un document Sinarhic publicat în anii 1930 menţionează unul din scopurile cheie ca fiind formarea unei Uniuni Federale Europene. El pleda pentru Statele Unite ale Europei, deşi preconiza o Europă dominată, pe plan economic, de Franţa şi Germania.
După cum am văzut, Sinarhia a favorizat regimurile nedemocratice şi totalitare, existând o legătură evidentă între grupările Sinarhice şi apariţia fascismului în Europa în anii l9I0 - I920.
O organizaţie numită Mişcarea Sinarhică Internaţională a fost înfiinţată ca răspuns la Revoluţia Bolşevică din 1919. Potrivit cercetătorilor francezi, aceasta a fost răspunzătoare de ascensiunea fascismului în Italia şi de crearea Mişcării Pan-Europene în 1922.
După cum era de aşteptat, Sinarhia a avut o oarecare influenţă asupra dezvoltării ideologiei naziste, deşi Sinarhiştii au avut rezerve în privinţa exacerbării de către nazişti a naţionalismului german şi a cultului Mesianic a lui Hitler.
Sinarhia a continuat să se dezvolte în Franţa natală a lui Saint-Yves. Grupuri Sinarhice s-au aflat în spatele unui val de atacuri teroriste ale extremei drepte în anii I920 şi 30.
În 1930, un francez pe nume Vivien Postel du Mas a scris un celebru document numit Pactul Sinarhic, care a devenit manifestul progamatic al acestora.
În 1932, în Franţa a fost înfiinţată o societate denumită Mişcarea Sinarhică a Imperiului, care a fost descrisă de un comentator drept ‘o societate secretă, cu membri aleşi pe sprânceană, după criterii foarte severe, şi urmând un program politico-economic bine definit”.
Aceasta s-a aflat în spatele grupărilor teroriste de extremă dreaptă precum CSAR (Comitetul Secret pentru Acţiune Revoluţionară), ai cărui membri făceau cu toţii parte din Mişcarea Sinarhică a Imperiului.
În 1941, în Vichy, Franţa, un raport al poliţiei avertiza asupra unui complot al Sinarhiştilor care urmăreau preluarea puterii şi remarca strânsa legătură dintre mişcarea Sinarhică şi Ordinele Martiniste. De altfel, pe timpul procesului Mareşalului Pétain, Preşedintele guvernului de la Vichy, în 1945, s-au pus o serie de întrebări despre legăturile sale cu Pactul Sinarhic.
Adevărul este că Sinarhia a dat multe bătăi de cap autorităţilor franceze în anii I930 şi 40. Termenul a intrat în vocabularul politic francez (iar presa din Franţa foloseşte frecvent cuvântul ‘Sinarhie’ cu referire la orice conspiraţie politică sau economică, cum ar fi cartelurile care fixează preţurile pieţei).
După Război, Sinarhia a adoptat o strategie mai discretă, dar este încă foarte activă. În anii din urmă, o serie de grupări Sinarhice au început să funcţioneze atât în Europa cât şi în Marea Britanie.
Câteva concluzii
Am încercat, în acest articol, să trecem în revistă pe scurt istoria mişcării Sinarhice din epoca lui Saint-Yves până astăzi. Încă din primele rânduri am arătat că termenul Sinarhie (sau derivatele lui, sinarhism, sinarhic, sinarhist) are mai multe înţelesuri. O foarte scurtă definiţie ar putea fi “conducere colectivă,” şi în anumite cazuri a fost înţeles ca un “consorţiu” de naţiuni care conduc împreună sau care sunt conduse de o autoritate supremă.
În ultimii ani, folosirea termenului de “mişcare sinarhică” s-a referit adesea la conceptul de control al naţiunilor suverane ale lumii de către un grup puternic de indivizi sau organizaţii din culise, altfel spus, de o plutocraţie.
“Dreapta radicală” crede că găseşte tot mai multe dovezi ale unei conspiraţii Sinarhice globale în sensul creării unui sistem bancar şi a unui guvern mondial. Mulţi politicieni, şi nu numai ei, vituperează în mod frecvent împotriva sinarhiei (înţelegând sinarhia în sensul unei guvernări mondiale făcută de un consorţiu de bănci sau de naţiuni, nu în cel preconizat de comunităţile New Age, adică un guvern planetar format din oameni superiori spiritual, care să se preocupe de natură, pace, şi dezvoltarea spirituală a omenirii).
Mulţi Creştini fundamentalişti sunt împotriva instituirii unui guvern mondial şi a unui sistem bancar universal, în vreme ce alţii o privesc ca pe un plan Divin, profeţit de mai multe ori în Biblie. În acest timp, populaţia planetei continuă să crească într-un ritm exploziv iar activităţile industriale distrug tot mai mult natura, ceea ce va face ca luptele date pentru a controla resursele tot mai limitate (petrol, apă, teren arabil, zone de pescuit) să devină din ce în ce mai frecvente, răspândite şi intense. Şi, probabil, vom mai auzi de multe ori despre “Sinarhie” în lunile şi anii care vor veni".
Michael N. Buckley
