Tot ceea ce stie sufletul in mod obisnuit este nimic, in comparatie cu cunoasterea pe care o dobandeste in timpul extazului. Cand sufletul se ridica spre ceruri, iluminat de prezenta lui Dumnezeu,cand se contopeste cu divinitatea, el intelege si se bucura de lucruri splendide, pe care nu le poate descrie in cuvinte. Sufletul se scalda atunci in bucurie si cunoastere.”(mistica Angela da Foligno, citata de parintele A. Poulain in The Grace of Interior Prayer-1910).”
Multi dintre cei care au studiat spiritualitatea descriu experienta extatica drept o stare mistica prin excelenta. Misticii tuturor traditiilor cansiderau extazul o stare minunata – una in care spiritul uman este absorbit si se afla in uniune imediata cu divinul. Asa cum evidentiaza Evelyn Underhill in lucrarea Mysticism (1961), termenul a devenit sinonim cu exaltarea exuberanta: „Extazele induse ale misterelor dionisiace, inaltarea metafizica a neoplatonicienilor, transa voluntara sau involuntara a misticilor indieni si sfintilor crestini – toate acestea, indiferent de cat de mult ar diferi ca valoare transcedentala, pretind ca ar avea o astfel de valoare si ca aceasta schimbare de constiinta aduce cu ea o justificata si inefabila intelegere a realului.”
In starea de extaz spiritul uman este absorbit si se afla in uniune imedieta cu divinul.
Extazul difera de meditatie – unul dintre stadiile care il preced – atat ca dezvoltare, cat si ca trasaturi. In decursul indelungatei pregatiri preliminare a constiintei mistice este necesar un constant efort de vointa. Dar cand in cele din urma noile si mult ravnitele experiente apar in viata misticului, „ca o fulgerare” la nivel psihic, el stie ca nu are altceva de facut decat sa accepte ceea ce i-a fost dat.
Fredric W.H. Myers (1843 – 1901) observa ca evidentele extazului sunt mai puternice decat evidentele oricarei alte experiente religioase. „Dintre toate experientele subiective ale religiei, extazul a fost, pentru psihologi, cel mai pregnant si mai convingator afirmat, iar el nu este legat de vreo religie anume,” spunea Myers. „De la vraci...la Sfantul Ioan, Sfantul Petru si Sfantul Pavel, mergand pana la Buddha si Mahomed, gasim consemnari care, desi moral si intelectual difera, sunt in esenta identice.”
Evelyn Underhill considera ca extazul „reprezinta cea mai mare extindere posibila a constiintei spirituale in directia fiintei pure: dorinta oarba exista aici isi capata recompensa, printr-o profunda experienta a vietii eterne. In aceasta experienta, constiinta eului, a spatiului si timpului...a tuturor fiintelor din lumea devenirii si a propriului nostru loc acolo...este suspendata. Vitalitatea pe care, de obicei, o impartim intre aceste lucruri diferite, se aduna acum pentru a forma o stare de intelegere deplina... o intuitie vie a transcendentului.”
Underhill afirma ca in unitatea perfecta a constiintei, care apare in starea de extaz, misticul este atat de concentrat asupra absolutului, incat facultatile sale sunt suspendate si el inceteaza sa se mai considere separat de „tot ce este”. Misticul devine atat de scufundat in absolut, incat „asa cum pasarea nu poate vedea aerul care o sprijina, nici pestele oceanul in care inoata, la fel si misticul cunoaste tot, dar nu se gandeste la nimic, percepe tot, dar nu concepe nimic”.
Pe langa natura pasiva a extazului, o alta caracteristica a continutului sau este relativa unitate si ingustimea campului sau constient. Intr-o masura mai larga, lumea exterioara se inchide, iar cele cinci simturi sunt complet blocate, fata de stimulii externi. Fiecare alt gand, sentiment sau emotie, este eliminat din minte, cu exceptia ideii de Dumnezeu si a sentimentelor de bucurie si iubire. Acestea umplu mintea pana la excluderea aproape totala a oricarui alt gand sau sentiment, si se imbina, intr-un conglomerat unic. Misticul nu crede ca Dumnezeu este prezent, el simte ca sufletul i s-a unit cu divinitatea astfel, incat aceasta intensa trezire spirituala si puternicele sale accesorii emotionale nu lasa loc, in constiinta lui, pentru nimic altceva.
Se spune ca Sfantul Ignatius (1491-1556) statea la marginea unui drum, privind multimea care-l traversa, absorbit in contemplatie, cand ochii sufletului sau s-au deschis si sufletul a fost inundat de lumina. El nu mai putea distinge nimic cu cele cinci simturi, dar in mod miraculos a inteles un mare numar de adevaruri, referitoare la credinta sau stiinta. Noile concepte si idei erau atat de numeroase, iar lumina atat de stralucitoare, incat Sfantul Ignatius a avut impresia patrunderii intr-o alta lume. Cantitatea de informatii era atat de mare, incat, potrivit lui Ignatius, tot ce putuse invata in viata lui, pana la 62 de ani, fie prin mijloace supranaturale, fie prin studiu laborios, nu se putea compara cu ceea ce aflase in aceasta experienta extatica. Cunoasterea pe care un om aflat in starea de extaz o dobandeste este imediata si lasa destinatarul cu un sentiment neotic complet, o cunoastere clara, o intelegere a faptului ca lucrurile vazute in timpul viziunii extatice reprezinta adevarul suprem.
Cunoasterea perceputa intr-o astfel de stare nu are, adesea, multe in comun cu cunoasterea conceptuala sau reprezentativa despre lucruri. Pentru mistic, realitatea autentica nu sta in astfel de cunostinte. Doar intr-o experienta imediata, cea a extazului vizionar, care se justifica prin ea insasi, se poate gasi adevarata realitate – si mai presus de toate, doar aici misticul poate gasi realitatea suprema a lui Dumnezeu.
Sfanta Teresa de Avila (1515-1582), respectata calugarita carmelita spaniola, mistica si scriitoare totodata, se referea, in ultima ei lucrare importanta, Interior Castle (1577), la patru grade ale uniunii mistice cu Dumnezeu:
- uniunea mistica incompleta, ce apare odata cu linistirea mintii;
- uniunea semiextatica;
- uniunea extatica;
- uniunea transformatoare a unirii desavarsite cu Dumnezeu.
Poate cea mai remarcabila trasatura a experientei extatice o constituie fenomenul ocazional al viziunilor, cel mai adesea fiind vazuti Hristos, Fecioara Maria, diversi sfinti sau ingeri. Cum multe dintre aceste intalniri vizionare sunt compatibile cu convingerile religioase ale extaticului, anumiti cercetatori afirma ca viziunile misticilor ar fi determinate, ca si continut, de orientarea spirituala a acestora si sunt declansate de imaginatia care lucreaza intr-o maniera similara visului asupra materialului teologic bogat care domina mintea vizionarului. Unii oameni de stiinta considera ca viziunea, ca si visul normal, isi are originea in unii stimuli senzitivi pe care imaginatia ii interpreteaza si elaboreaza.
Extazul mistic dezvaluie, pentru cei care-l traieste, un adevar incontestabil. Misticul este pus fata in fata cu realitatea suprema, experimentata pri sentimente si intuitie. Astfel se obtine o transcendenta a sinelui. Misticul revine din experienta, cu siguranta accederii intr-un alt spatiu, de unde a primit revelatia unor adevaruri extraordinare, adevaruri ce sustin, de pilda, ca realitatea este unitara si divina, ca pana si experientele umane obisnuite sunt fenomenale, ca sufletul, cheia intelegerii realitatii, se poate uni cu Dumnezeu, ca prezenta divina poate fi gasita ascunsa oriunde, in mijlocul vietii cotidiene.
In lucrarea Ecstasy; A Study of Some Secular and Religions Experiences (1961), Marghanita Laski enumera cinci manifestari principale ale experientei mistice extatice:
- sentimentul pierderii, de pilda, pierderea timpului, a spatiului, a contactului cu lumea, a sinelui, a pacatelor etc.
- Sentimentul dobandirii, de pilda, dobandirea unei noi vieti, a bucuriei, a mantuirii, a gloriei, a unei noi cunoasteri etc.
- Inefabilitatea, experientele traite de subiect sunt imposibil de descris in cuvinte.
- Senzatii cvasifizice, de pilda, referirea la trairi sugerand senzatii fizice, care pot insoti experientele extatice, cum ar fi senzatia de plutire, de crestere, de transformare in lumina etc.
- Senzatii de dezvoltare sau retragere, de pilda, senzatia de „absorbire”, o acumulare de forta pana la un punct in care aceasta este eliberata, in vreme ce retragerea reprezinta contrariul – o conditie extatica atinsa „nu prin acumulare, ci prin scadere”, un sentiment de retragere a fortei si a energiei.
Laski considera ca experientele extatice nu pot fi niciodata explicate satisfacator daca se sugereaza ca extazurile sunt „...doar aceasta sau doar aceea – doar un fenomen de sexualitate reprimata sau doar un simptom asociat unei stari patologice”. In cercetarea efectuata despre convingerile misticilor asupra valorii experientei extatice, ea ajunge la concluzia ca astfel de manifestari „trebuie tratate ca niste contexte religioase exterioare si considerate ca avand efecte importante asupra bunastarii fizice si mentale a oamenilor, asupra preferintelor lor estetice, a creativitatii lor, convingerilor si filosofiilor lor si chiar asupra comportamentului lor...” A ignora sau a nega importanta experientelor extatice, sugereaza cercetatoarea, inseamna de fapt „a lasa pe seama irationalului interpretarea a ceea ce multi oameni considera a avea o valoare suprema”.
BRAD & SHERRY HANSEN STEIGER
