Pana aici, n-am facut decat sa examinam diversele aspecte ale simbolismului crucii, aratandu-le legatura cu semnificatia metafizica pe care am indicat-o in primul rand. Aceste consideratii, ce nu sunt intr-un fel decat preliminare, fiind incheiate, trebuie sa dezvoltam acum aceasta semnificatie metafizica, ducand cat mai departe posibil studiul simbolismului geometric prin care sunt reprezentate deopotriva, atat treptele Existentei universale, cat si starile fiecarei fiinte, conform celor doua puncte de vedere pe care le-am numit ,,macrocosmos” si ,,microcosmos”.
Sa amintim mai intai ca, atunci cand consideram fiinta in starea sa individuala umana, trebuie sa avem cea mai mare grija sa remarcam ca individualitatea corporala nu este in realitate decat o portiune, o simpla modalitate a acestei individualitati umane, aceasta in integralitatea sa fiind susceptibila de o dezvoltare indefinita, manifestandu-se in modalitati a caror multiplicitate este de asemenea indefinita, dar al caror ansamblu nu constituie, totusi, decat o stare particulara a fiintei, situata in intregime intr-o singura si aceeasi treapta a Existentei universale. In cazul starii individuale umane, modalitatea corporala corespunde domeniului manifestarii grosiere sau sensibile, pe cand celelalte modalitati apartin domeniului manifestarii subtile.
Fiecare modalitate este determinata de un ansamblu de conditii ce ii delimiteaza posibilitatile, si fiecare, considerata separat de celelalte, poate de altfel sa se intinda dincolo de domeniul acestei modalitati, si sa se combine, asadar, cu conditii diferite pentru a constitui domeniile altor modalitati, facand parte din aceeasi individualitate integrala. Astfel, ceea ce determina o anumita modalitate, nu este o conditie speciala de existenta, ci mai degraba o combinatie sau o asociere a mai multor conditii; pentru a explica mai pe larg acest punct, ar trebui sa luam un exemplu de genul celui al conditiilor existentei corporale, a caror expunere detaliata ar necesita, un studiu cu totul aparte.
Fiecare domeniu despre care am vorbit, continand o modalitate a unui anumit individ, poate de altfel sa contina, daca e considerat in general si doar in raport cu conditiile pe care le implica, modalitati similare apartinand unei indefinitati de alti indivizi, in care fiecare, la randul sau, este o stare de manifestare a uneia dintre fiintele Universului: acestea sunt stari si modalitati ce isi corespund in toate aceste fiinte. Ansamblul domeniilor ce contin toate modalitatile unei aceleasi individualitati, domenii care, cum am spus, sunt in multitudine indefinita, fiecare fiind indefinit in extensie, acest ansamblu, spunem noi, constituie o treapta a Existentei universale, care, in integralitatea sa, contine o indefinitate de indivizi. Se intelege ca ne referim aici la o treapta a Existentei ce comporta o stare individuala, de vreme ce am luat ca tip starea umana; insa tot ce se raporteaza la modalitatile multiple este adevarat in egala masura pentru o stare oarecare, individuala sau non-individuala, deoarece, conditia individuala nu poate aduce decat limitari restrictive, fara ca totusi posibilitatile pe care le include sa-si piarda din aceasta cauza indefinitatea.
Dupa tot ce am spus deja, putem reprezenta o treapta a Existentei printr-un plan orizontal, intinzandu-se indefinit dupa doua dimensiuni corespunzatoare celor doua indefinitati luate aici in considerare: pe de-o parte, cea a indivizilor, reprezentabila prin ansamblul dreptelor planului paralele uneia dintre dimensiuni, definita, daca se doreste, prin intersectia acestui plan orizontal cu un plan frontal; si, pe de alta parte, cea a domeniilor particulare ale diferitelor modalitati ale indivizilor, care va fi reprezentata in acest caz prin ansamblul dreptelor planului orizontal perpendiculare pe directia precedenta, adica paralele axei vizuale sau antero-posterioare, a carei directie defineste cealalta dimensiune. Fiecare din aceste doua categorii cuprinde o indefinitate de drepte paralele intre ele si indefinite ca lungime; fiecare punct al planului va fi determinat de intersectia a doua drepte apartinand respectiv acestor doua categorii, si va reprezenta, prin urmare, o modalitate particulara a unuia dintre indivizii cuprinsi in treapta luata in considerare.
Fiecare din treptele Existentei universale (care comporta o indefinitate de trepte) va putea fi reprezentata la fel, intr-o intindere cu trei dimensiuni, printr-un plan orizontal. Am vazut ca sectiunea unui asemenea plan printr-un plan frontal reprezinta un individ, sau mai degraba, pentru a vorbi intr-un mod mai general si susceptibil de a fi aplicat tuturor treptelor fara deosebire, o anumita stare a unei fiinte, stare ce poate fi individuala sau non-individuala, conform conditiilor treptei Existentei careia ii apartine. Putem deci acum sa privim un plan frontal ca reprezentand o fiinta in totalitatea sa; aceasta fiinta cuprinde o multitudine indefinita de stari, figurate in acest caz prin toate dreptele orizontale ale acestui plan, ale carui verticale, pe de alta parte, sunt formate din ansamblul modalitatilor ce isi corespund in toate aceste stari. De altfel, in intinderea cu trei dimensiuni exista o indefinitate de asemenea planuri, reprezentand indefinitatea fiintelor cuprinse in Universul total.
REPREZENTAREA GEOMETRICĂ A FIINŢEI
In reprezentarea geometrica cu trei dimensiuni pe care am expus-o, fiecare modalitate a unei stari oarecare a fiintei nu este indicata decat printr-un punct; o asemenea modalitate este totusi susceptibila, si ea, de a se dezvolta pe parcursul unui ciclu de manifestare comportand o indefinnitate de modificari secundare. Astfel, pentru modalitatea corporala a individualitatii umane, de exemplu, aceste modificari vor fi toate momentele existentei sale (considerata fireste sub aspectul succesiunii temporale care e una din conditiile careia ii este supusa aceasta modalitate) sau, ceea ce revine la acelasi lucru, toate actele si toate gesturile, oricare ar fi ele, pe care le va face in cursul acestei existente. Pentru a putea introduce toate aceste modificari in reprezentarea noastra, modalitatea luata in considerare n-ar mai trebui figurata doar printr-un punct, ci printr-o dreapta, in care fiecare punct ar fi, in acest caz, una din modificarile secundare despre care am vorbit, avand grija sa remarcam ca aceasta dreapta, desi indefinita, nu este din acest motiv mai putin limitata, asa cum este de altfel intreg indefinitul, si chiar, daca se poate spune asa, orice putere a indefinitului. Indefinitatea simpla fiind reprezentata prin linia dreapta, dubla indefinitate, sau indefinitul la puterea a doua, va fi reprezentata prin plan, iar tripla indefinitate, sau indefinitul la puterea a treia, prin intinderea cu trei dimensiuni. Prin urmare, daca fiecare modalitate, considerata ca o modalitate simpla, e figurata printr-o dreapta, atunci o stare a fiintei, comportand o indefinitate de asemenea modalitati, adica o dubla indefinitate, va fi acum figurata, in integritatea sa, printr-un plan orizontal, iar o fiinta, in totalitatea sa, va fi reprezentata, cu indefinitatea starilor sale, printr-o intindere cu trei dimensiuni. Aceasta noua reprezentare este in consecinta mai completa decat prima, insa este evident ca nu putem, doar daca iesim din intinderea cu trei dimensiuni, sa luam in considerare decat o singura fiinta, si nu, ca mai inainte, ansamblul tuturor fiintelor din Univers, deoarece considerarea acestui ansamblu ne-ar obliga sa introducem aici inca o indefinitate, care ar fi in acest caz de al patrulea ordin, si care n-ar putea fi figurata geometric decat presupunand o a patra dimensiune suplimentara ce s-ar adauga intinderii.
In aceasta noua reprezentare, observam inainte de toate ca prin fiecare punct al intinderii considerate trec trei drepte paralele cu cele trei dimensiuni ale acestei intinderi; fiecare punct ar putea fi deci luat ca varf al unui triedru trirectangular, constituind un sistem de coordonate la care ar fi raportata intreaga intindere si ale carui trei axe ar forma o cruce cu trei dimensiuni. Sa presupunem ca axa verticala a acestui sistem a fost determinata; fiecare plan orizontal o va intalni intr-un punct, care va fi originea coordonatelor rectangulare la care va fi raportat acest plan, coordonate ale caror doua axe vor forma o cruce cu doua dimensiuni. Se poate spune ca acest punct este centrul planului, si ca axa verticala este locul centrelor tuturor planurilor orizontale; orice verticala, adica orice paralela la aceasta axa, contine prin urmare punctele ce isi corespund in aceste planuri. Daca, in afara axei verticale, se determina un plan orizontal particular pentru a forma baza sistemului de coordonare, triedrul trirectangular despre care am vorbit va fi de asemenea determinat, in intregime, prin chiar acest fapt. Vom avea o cruce cu doua dimensiuni, trasata prin doua din cele trei axe, in fiecare din cele trei planuri de coordonate, dintre care unul este planul orizontal considerat si celelalte doua sunt planuri ortogonale ce trec fiecare prin axa verticala si printr-una din cele doua axe orizontale; si aceste trei cruci vor avea drept centru comun varful triedrului, care este centrul crucii cu trei dimensiuni si poate fi considerat, in consecinta, centrul intregii intinderi. Fiecare punct ar putea fi centru, si se poate spune ca este in potenta; dar, in fapt, trebuie ca un punct anume sa fie determinat (si vom arata mai tarziu in ce fel), pentru a se putea trasa efectiv crucea, adica sa se masoare intreaga intindere sau, in mod analogic, sa se realizeze cunoasterea totala a fiintei.
RAPORTURILE CELOR DOUA REPREZENTĂRI PRECEDENTE
In a doua noastra reprezentare cu trei dimensiuni, in care am luat in considerare doar o fiinta in totalitatea sa, directia orizontala conform careia se desfasoara modalitatile tuturor starilor acestei fiinte implica, la fel ca planurile verticale ce ii sunt paralele, o idee de succesiune logica, in vreme ce planurile verticale perpendiculare pe ea corespund, in mod corelativ, ideii de simultaneitate logica. Daca se proiecteaza orice intindere pe aceea a celor trei planuri de coordonate cum este in acest ultim caz, fiecare modalitate a fiecarei stari a fiintei se va proiecta intr-un punct al unei drepte orizontale, al caror ansamblu va fi proiectia integralitatii unei anumite stari a fiintei, iar, in particular, starea al carei centru coincide cu cel al fiintei totale va fi figurata prin axa orizontala situata in planul pe care se face proiectia. Suntem readusi astfel la prima noastra reprezentare, cea in care fiinta este situata in intregime intr-un plan vertical; un plan orizontal va putea sa fie din nou, in acest caz, o treapta a Existentei universale, iar stabilirea acestei corespondente intre cele doua reprezentari (permitandu-ne sa trecem cu usurinta de la una la cealalta) ne ingaduie sa iesim din intinderea cu trei dimensiuni.
Fiecare plan orizontal, atunci cand reprezinta o treapta a Existentei universale, cuprinde intreaga desfasurare a unei posibilitati particulare, a carei manifestare constituie, in ansamblul sau, ceea ce se poate numi un ,,macrocasmos”, adica o lume, pe cand in cealalta reprezentare, ce nu se raporteaza decat la o singura fiinta, numai desfasurarea aceleiasi posibilitati in aceasta fiinta (ceea ce constituie o stare a acesteia, individualitate integrala sau stare non-individuala) poate fi numita in mod analogic, in toate cazurile, un ,,microcosmos”. De altfel, e important de remarcat ca ,,macrocosmosul” insusi (ca si ,,microcosmosul”) nu este, atunci cand il luam in considerare in mod izolat, decat unul din elementele Universului, la fel cum fiecare posibilitate particulara nu este decat un element al Posibilitatii totale.
Cea a celor doua reprezentari ce se raporteaza la Univers, poate fi numita, pentru a simplifica limbajul, reprezentarea ,,macrocosmica”, iar cea care se raporteaza la o fiinta, reprezentarea ,,microcosmica”. Am vazut in ce fel este trasata, in aceasta din urma, crucea cu trei dimensiuni; la fel va fi trasata si in reprezentarea ,,macrocosmica”, daca i se determina elementele corespondente, adica o axa verticala, care va fi axa Universului, si un plan orizontal, care va putea fi desemnat, prin analogie, drept ecuatorul sau; si trebuie sa mai remarcam ca fiecare ,,macrocosmos” isi are centrul pe axa verticala, cum si-l va avea fiecare ,,microcosmos” in cealalta reprezentare.
Sa observa, din ceea ce s-a expus, analogia ce exista intre ,,macrocosmos” si ,,microcosmos”, fiecare parte a Universului fiind analoaga celorlalte parti, si propriile sale parti fiindu-i de asemenea analoage, deoarece toate sunt analoage Universului total, asa cum am spus mai inainte. Rezulta de aici ca, daca luam in considerare ,,macrocosmosul”, fiecare din domeniile definite pe care le cuprinde ii este analog; in acelasi fel, daca luam in considerare ,,microcosmosul”, fiecare din modalitatile sale ii este de asemenea analoaga. Astfel ca, in particular, modalitatea corporala a individualitatii umane poate fi luata pentru a simboliza, prin diferitele sale parti, aceeasi individualitate considerata in mod integral; insa ne vom multumi sa semnalam in trecere acest punct, caci credem ca ar fi de putin folos sa ne intindem aici asupra consideratiilor de acest gen, care nu au, din punctul nostru de vedere, decat o importanta cu totul secundara, si care de altfel, sub forma in care sunt reprezentate cel mai adesea, nu corespund decat unei viziuni destul de sumare si mai curand superficiale despre constitutia fiintei umane. In acest caz, atunci cand cineva vrea sa intre in asemenea consideratii, si chiar se limiteaza la a stabili diviziuni foarte generale in individualitate, nu ar trebui sa uite niciodata ca aceasta comporta in realitate o multitudine indefinita de modalitati coexistente, dupa cum organismul corporal, la randul sau, se compune dintr-o multitudine indefinita de celule, fiecare avand de asemenea propria ei existenta.
Rene Guenon
Sa amintim mai intai ca, atunci cand consideram fiinta in starea sa individuala umana, trebuie sa avem cea mai mare grija sa remarcam ca individualitatea corporala nu este in realitate decat o portiune, o simpla modalitate a acestei individualitati umane, aceasta in integralitatea sa fiind susceptibila de o dezvoltare indefinita, manifestandu-se in modalitati a caror multiplicitate este de asemenea indefinita, dar al caror ansamblu nu constituie, totusi, decat o stare particulara a fiintei, situata in intregime intr-o singura si aceeasi treapta a Existentei universale. In cazul starii individuale umane, modalitatea corporala corespunde domeniului manifestarii grosiere sau sensibile, pe cand celelalte modalitati apartin domeniului manifestarii subtile.
Fiecare modalitate este determinata de un ansamblu de conditii ce ii delimiteaza posibilitatile, si fiecare, considerata separat de celelalte, poate de altfel sa se intinda dincolo de domeniul acestei modalitati, si sa se combine, asadar, cu conditii diferite pentru a constitui domeniile altor modalitati, facand parte din aceeasi individualitate integrala. Astfel, ceea ce determina o anumita modalitate, nu este o conditie speciala de existenta, ci mai degraba o combinatie sau o asociere a mai multor conditii; pentru a explica mai pe larg acest punct, ar trebui sa luam un exemplu de genul celui al conditiilor existentei corporale, a caror expunere detaliata ar necesita, un studiu cu totul aparte.
Fiecare domeniu despre care am vorbit, continand o modalitate a unui anumit individ, poate de altfel sa contina, daca e considerat in general si doar in raport cu conditiile pe care le implica, modalitati similare apartinand unei indefinitati de alti indivizi, in care fiecare, la randul sau, este o stare de manifestare a uneia dintre fiintele Universului: acestea sunt stari si modalitati ce isi corespund in toate aceste fiinte. Ansamblul domeniilor ce contin toate modalitatile unei aceleasi individualitati, domenii care, cum am spus, sunt in multitudine indefinita, fiecare fiind indefinit in extensie, acest ansamblu, spunem noi, constituie o treapta a Existentei universale, care, in integralitatea sa, contine o indefinitate de indivizi. Se intelege ca ne referim aici la o treapta a Existentei ce comporta o stare individuala, de vreme ce am luat ca tip starea umana; insa tot ce se raporteaza la modalitatile multiple este adevarat in egala masura pentru o stare oarecare, individuala sau non-individuala, deoarece, conditia individuala nu poate aduce decat limitari restrictive, fara ca totusi posibilitatile pe care le include sa-si piarda din aceasta cauza indefinitatea.
Dupa tot ce am spus deja, putem reprezenta o treapta a Existentei printr-un plan orizontal, intinzandu-se indefinit dupa doua dimensiuni corespunzatoare celor doua indefinitati luate aici in considerare: pe de-o parte, cea a indivizilor, reprezentabila prin ansamblul dreptelor planului paralele uneia dintre dimensiuni, definita, daca se doreste, prin intersectia acestui plan orizontal cu un plan frontal; si, pe de alta parte, cea a domeniilor particulare ale diferitelor modalitati ale indivizilor, care va fi reprezentata in acest caz prin ansamblul dreptelor planului orizontal perpendiculare pe directia precedenta, adica paralele axei vizuale sau antero-posterioare, a carei directie defineste cealalta dimensiune. Fiecare din aceste doua categorii cuprinde o indefinitate de drepte paralele intre ele si indefinite ca lungime; fiecare punct al planului va fi determinat de intersectia a doua drepte apartinand respectiv acestor doua categorii, si va reprezenta, prin urmare, o modalitate particulara a unuia dintre indivizii cuprinsi in treapta luata in considerare.
Fiecare din treptele Existentei universale (care comporta o indefinitate de trepte) va putea fi reprezentata la fel, intr-o intindere cu trei dimensiuni, printr-un plan orizontal. Am vazut ca sectiunea unui asemenea plan printr-un plan frontal reprezinta un individ, sau mai degraba, pentru a vorbi intr-un mod mai general si susceptibil de a fi aplicat tuturor treptelor fara deosebire, o anumita stare a unei fiinte, stare ce poate fi individuala sau non-individuala, conform conditiilor treptei Existentei careia ii apartine. Putem deci acum sa privim un plan frontal ca reprezentand o fiinta in totalitatea sa; aceasta fiinta cuprinde o multitudine indefinita de stari, figurate in acest caz prin toate dreptele orizontale ale acestui plan, ale carui verticale, pe de alta parte, sunt formate din ansamblul modalitatilor ce isi corespund in toate aceste stari. De altfel, in intinderea cu trei dimensiuni exista o indefinitate de asemenea planuri, reprezentand indefinitatea fiintelor cuprinse in Universul total.
REPREZENTAREA GEOMETRICĂ A FIINŢEI
In reprezentarea geometrica cu trei dimensiuni pe care am expus-o, fiecare modalitate a unei stari oarecare a fiintei nu este indicata decat printr-un punct; o asemenea modalitate este totusi susceptibila, si ea, de a se dezvolta pe parcursul unui ciclu de manifestare comportand o indefinnitate de modificari secundare. Astfel, pentru modalitatea corporala a individualitatii umane, de exemplu, aceste modificari vor fi toate momentele existentei sale (considerata fireste sub aspectul succesiunii temporale care e una din conditiile careia ii este supusa aceasta modalitate) sau, ceea ce revine la acelasi lucru, toate actele si toate gesturile, oricare ar fi ele, pe care le va face in cursul acestei existente. Pentru a putea introduce toate aceste modificari in reprezentarea noastra, modalitatea luata in considerare n-ar mai trebui figurata doar printr-un punct, ci printr-o dreapta, in care fiecare punct ar fi, in acest caz, una din modificarile secundare despre care am vorbit, avand grija sa remarcam ca aceasta dreapta, desi indefinita, nu este din acest motiv mai putin limitata, asa cum este de altfel intreg indefinitul, si chiar, daca se poate spune asa, orice putere a indefinitului. Indefinitatea simpla fiind reprezentata prin linia dreapta, dubla indefinitate, sau indefinitul la puterea a doua, va fi reprezentata prin plan, iar tripla indefinitate, sau indefinitul la puterea a treia, prin intinderea cu trei dimensiuni. Prin urmare, daca fiecare modalitate, considerata ca o modalitate simpla, e figurata printr-o dreapta, atunci o stare a fiintei, comportand o indefinitate de asemenea modalitati, adica o dubla indefinitate, va fi acum figurata, in integritatea sa, printr-un plan orizontal, iar o fiinta, in totalitatea sa, va fi reprezentata, cu indefinitatea starilor sale, printr-o intindere cu trei dimensiuni. Aceasta noua reprezentare este in consecinta mai completa decat prima, insa este evident ca nu putem, doar daca iesim din intinderea cu trei dimensiuni, sa luam in considerare decat o singura fiinta, si nu, ca mai inainte, ansamblul tuturor fiintelor din Univers, deoarece considerarea acestui ansamblu ne-ar obliga sa introducem aici inca o indefinitate, care ar fi in acest caz de al patrulea ordin, si care n-ar putea fi figurata geometric decat presupunand o a patra dimensiune suplimentara ce s-ar adauga intinderii.
In aceasta noua reprezentare, observam inainte de toate ca prin fiecare punct al intinderii considerate trec trei drepte paralele cu cele trei dimensiuni ale acestei intinderi; fiecare punct ar putea fi deci luat ca varf al unui triedru trirectangular, constituind un sistem de coordonate la care ar fi raportata intreaga intindere si ale carui trei axe ar forma o cruce cu trei dimensiuni. Sa presupunem ca axa verticala a acestui sistem a fost determinata; fiecare plan orizontal o va intalni intr-un punct, care va fi originea coordonatelor rectangulare la care va fi raportat acest plan, coordonate ale caror doua axe vor forma o cruce cu doua dimensiuni. Se poate spune ca acest punct este centrul planului, si ca axa verticala este locul centrelor tuturor planurilor orizontale; orice verticala, adica orice paralela la aceasta axa, contine prin urmare punctele ce isi corespund in aceste planuri. Daca, in afara axei verticale, se determina un plan orizontal particular pentru a forma baza sistemului de coordonare, triedrul trirectangular despre care am vorbit va fi de asemenea determinat, in intregime, prin chiar acest fapt. Vom avea o cruce cu doua dimensiuni, trasata prin doua din cele trei axe, in fiecare din cele trei planuri de coordonate, dintre care unul este planul orizontal considerat si celelalte doua sunt planuri ortogonale ce trec fiecare prin axa verticala si printr-una din cele doua axe orizontale; si aceste trei cruci vor avea drept centru comun varful triedrului, care este centrul crucii cu trei dimensiuni si poate fi considerat, in consecinta, centrul intregii intinderi. Fiecare punct ar putea fi centru, si se poate spune ca este in potenta; dar, in fapt, trebuie ca un punct anume sa fie determinat (si vom arata mai tarziu in ce fel), pentru a se putea trasa efectiv crucea, adica sa se masoare intreaga intindere sau, in mod analogic, sa se realizeze cunoasterea totala a fiintei.
RAPORTURILE CELOR DOUA REPREZENTĂRI PRECEDENTE
In a doua noastra reprezentare cu trei dimensiuni, in care am luat in considerare doar o fiinta in totalitatea sa, directia orizontala conform careia se desfasoara modalitatile tuturor starilor acestei fiinte implica, la fel ca planurile verticale ce ii sunt paralele, o idee de succesiune logica, in vreme ce planurile verticale perpendiculare pe ea corespund, in mod corelativ, ideii de simultaneitate logica. Daca se proiecteaza orice intindere pe aceea a celor trei planuri de coordonate cum este in acest ultim caz, fiecare modalitate a fiecarei stari a fiintei se va proiecta intr-un punct al unei drepte orizontale, al caror ansamblu va fi proiectia integralitatii unei anumite stari a fiintei, iar, in particular, starea al carei centru coincide cu cel al fiintei totale va fi figurata prin axa orizontala situata in planul pe care se face proiectia. Suntem readusi astfel la prima noastra reprezentare, cea in care fiinta este situata in intregime intr-un plan vertical; un plan orizontal va putea sa fie din nou, in acest caz, o treapta a Existentei universale, iar stabilirea acestei corespondente intre cele doua reprezentari (permitandu-ne sa trecem cu usurinta de la una la cealalta) ne ingaduie sa iesim din intinderea cu trei dimensiuni.
Fiecare plan orizontal, atunci cand reprezinta o treapta a Existentei universale, cuprinde intreaga desfasurare a unei posibilitati particulare, a carei manifestare constituie, in ansamblul sau, ceea ce se poate numi un ,,macrocasmos”, adica o lume, pe cand in cealalta reprezentare, ce nu se raporteaza decat la o singura fiinta, numai desfasurarea aceleiasi posibilitati in aceasta fiinta (ceea ce constituie o stare a acesteia, individualitate integrala sau stare non-individuala) poate fi numita in mod analogic, in toate cazurile, un ,,microcosmos”. De altfel, e important de remarcat ca ,,macrocosmosul” insusi (ca si ,,microcosmosul”) nu este, atunci cand il luam in considerare in mod izolat, decat unul din elementele Universului, la fel cum fiecare posibilitate particulara nu este decat un element al Posibilitatii totale.
Cea a celor doua reprezentari ce se raporteaza la Univers, poate fi numita, pentru a simplifica limbajul, reprezentarea ,,macrocosmica”, iar cea care se raporteaza la o fiinta, reprezentarea ,,microcosmica”. Am vazut in ce fel este trasata, in aceasta din urma, crucea cu trei dimensiuni; la fel va fi trasata si in reprezentarea ,,macrocosmica”, daca i se determina elementele corespondente, adica o axa verticala, care va fi axa Universului, si un plan orizontal, care va putea fi desemnat, prin analogie, drept ecuatorul sau; si trebuie sa mai remarcam ca fiecare ,,macrocosmos” isi are centrul pe axa verticala, cum si-l va avea fiecare ,,microcosmos” in cealalta reprezentare.
Sa observa, din ceea ce s-a expus, analogia ce exista intre ,,macrocosmos” si ,,microcosmos”, fiecare parte a Universului fiind analoaga celorlalte parti, si propriile sale parti fiindu-i de asemenea analoage, deoarece toate sunt analoage Universului total, asa cum am spus mai inainte. Rezulta de aici ca, daca luam in considerare ,,macrocosmosul”, fiecare din domeniile definite pe care le cuprinde ii este analog; in acelasi fel, daca luam in considerare ,,microcosmosul”, fiecare din modalitatile sale ii este de asemenea analoaga. Astfel ca, in particular, modalitatea corporala a individualitatii umane poate fi luata pentru a simboliza, prin diferitele sale parti, aceeasi individualitate considerata in mod integral; insa ne vom multumi sa semnalam in trecere acest punct, caci credem ca ar fi de putin folos sa ne intindem aici asupra consideratiilor de acest gen, care nu au, din punctul nostru de vedere, decat o importanta cu totul secundara, si care de altfel, sub forma in care sunt reprezentate cel mai adesea, nu corespund decat unei viziuni destul de sumare si mai curand superficiale despre constitutia fiintei umane. In acest caz, atunci cand cineva vrea sa intre in asemenea consideratii, si chiar se limiteaza la a stabili diviziuni foarte generale in individualitate, nu ar trebui sa uite niciodata ca aceasta comporta in realitate o multitudine indefinita de modalitati coexistente, dupa cum organismul corporal, la randul sau, se compune dintr-o multitudine indefinita de celule, fiecare avand de asemenea propria ei existenta.
Rene Guenon
