“ Caderea ii indreapta pe orgoliosi, dar orgoliul inseamna pierderea tuturor bogatiilor noastre. ”
Orgoliul este dispretuirea a tot ceea ce nu iti apartine. Produs al caderii originale, el ramane o poarta prin care patrund ipocrizia, invidia si domnia minciunii, predispozitia instinctiva, naturala, pentru toate perversiunile simturilor si ale caracterului, izvorul maniei, bratul nedreptatii, limba calomniei. Insa partea cea mai rea consta in absenta oricaror remuscari, refuzul de a exprima orice compasiune fata de semenii tai. Si cum ar putea fi altfel, de vreme ce orgoliosul, iubindu-se numai pe sine, considera lumea inconjuratoare ca pe un dusman firesc al posesiunilor sale, si, ca atare, ignora oamenii, respingand, desigur, si pe Cel Vesnic, Cel-care-Exista, care sta la originea vietii si a oricarei intrupari.
“ ... Dumnezeu i-a aratat lui Adam toate generatiile... Aceasta nu inseamna ca Adam a aflat printr-un spirit profetic ca ele erau sortite sa vina in aceasta lume, ca un clarvazator, ci vrea sa spuna ca a vazut literalmente cu ochii lui formele pe care ele aveau sa le imbrace pe timpul existentei lor terestre. El le-a putut vedea, pentru ca din ziua in care lumea a fost creata, toate sufletele menite sa faca parte din omenire au existat in fata lui Dumnezeu in formele pe care trebuiau sa le ia pe pamant, si de aceea Adam le-a vazut cu propriii sai ochi. Nu trebuie sa ne imaginam ca ele au disparut imediat dupa aceea, caci toate fiintele create de Dumnezeu exista in fata Lui in permanenta, pana la coborarea lor... Cand Dumnezeu i-a aratat lui Adam toate generatiile viitoare, cel din urma le-a vazut pe toate in Gradina Edenului sub formele pe care ele trebuiau sa le imbrace in aceasta lume.” Zohar, 1.
Formele care vor exista pe pamant sunt pre-vizualizate in universul celest fiind imbracate in forma lor de glorie sau perfectiune initiala. Apoi, pe calea materializarii lor, sau a punerii in forma prin densificarea corpurilor energetic si luminos, prin intermediul coborarii astrilor, are loc in mod corelativ degradarea acestora. Pe masura ce forma capata contur, ea isi pierde din perfectiunea si puritatea originale, pe seama noilor insusiri dobandite prin coagulare. Astfel, orice creatie terestra se caracterizeaza drept o manifestare degenerata a omologului sau celest, datorita caderii originale si aparitei omenirii adamice. Va trebui sa asteptam sfarsitul timpului si a doua venire a lui Christos pentru ca mortii din epocile metalului, copii si urmasi ai lui Tubal-Caïn, sa reinvie in corpul lor primitiv aureolat de perfectiune, care se va transforma imediat intr-o mare torta in “ focul noptii ”, in timp ce Cei mai drepti dintre cei Drepti isi vor pastra “ invelisul ” sub forma sa primordiala, luminoasa si edenica. Cei Drepti, obtinandu-si reintegrarea, vor domni de acum inainte prin esenta divina in Ierusalimul Ceresc, aceasta restaurare definitiva a Paradisului pierdut, conform indicatiilor Ingerului cu Trestia de Aur care va provoca ultima metamorfoza a acestei unde diamantine, receptor spiritual, in mediatoare a Principiului, a energiei si a luminii, in zorii celei de-a opta zi. Acesti zori noi se vor ivi pentru servitorii Celui Vesnic, pentru Initiati, Oamenii dorintei, Cavalerii sacerdotiului.
Insa acest timp nu va fi niciodata accesibil celei mai mari parti a oamenilor care, in mod spontan, impulsiv, vor privilegia intotdeauna expresia eului lor, a acestui eu care obnubileaza totul, devastand printr-un egocentrism si un orgoliu nemasurat intentiile cele mai nobile, virtutile cele mai elevate. “ Caderea ii indreapta pe orgoliosi. ” Prin caderea spiritului in materie a avut loc drama lui Adam si a intregii omeniri, deopotriva analoga si inversata, intr-o stare inferioara celei pe care o avea in Eden, moartea sufletului divin meritand astfel cea mai mare pedeapsa. Insa nasterea noii omeniri va provoca o noua cadere, prin “ uciderea ” carnala, fizica si materiala de asta data a lui Abel de catre Caïn. Asa cum Adam si Eva s-au ascuns, rusinati, dupa ce au fost alungati de catre inger, la vest de Eden, Caïn va incerca sa fuga de privirea Creatorului, ascunzandu-se si el departe de fata acestuia. Astfel caderea va determina starile de separare, de subjugare fata de dualitate (generatoare ale unui Bine relativ, numit Rau si atat de indepartat de Binele divin), ce produc respingerea Infinitului, a vesniciei si a divinitatii, in avantajul fiintei partiale, limitate, condamnata la putrefactie inca de la nastere. Copiii lui Caïn fiind condamnati la putrezire iar cei ai lui Abel neputand lua o forma, Seth va fi cel Perfect, viata divina incarnata, devenind astfel salvatorul unei noi omeniri, formata numai din Alesi, Drepti sau Perfecti, care vor constitui de-a lungul timpurilor clasa eterna a Initiatilor, a purtatorilor Luminii. Prin intermediul lui Seth, pe calea divina, corpurile materiale vor reusi din nou, printr-o transmutare spirituala, sa reintegreze materia prima pentru a se dizolva in Metacosmosul divin. Seth este doar unul din numele sub care este cunoscut in diferitele religii, este Christos care, pentru Crestini, devine “Calea, Adevarul, Viata ”, este drumul unei posibile reintegrari pentru Initiati, acesti paznici ai Tacerii care vor putea percepe ezoterismul Cuvantului. Pentru ceilalti, pentru cei care nu retin decat exoterismul mesajului sau, el este ca un glob al carui centru se afla peste tot si circumferinta nicaieri. Aceasta accesibilitate care implica un risc permanent de confuzie ne este aratata de maxima primei calatorii a candidatului din timpul ceremoniei de initiere : “ Omul este imaginea nemuritoare a lui Dumnezeu, dar cine o va putea recunoaste, daca el insusi o desfigureaza ? ”
Iata deci pusa problema imaginii si a asemanarii. Scripturile ne spun ca Adam a fost creat “ dupa chipul ” lui Dumnezeu, in timp ce Seth a fost conceput “ dupa asemanarea” Lui, intrucat acest lucru s-a intamplat prin intermediul lui Adam incarnat si nu direct, plecand de la propria reflectare a Celui Vesnic. Seth, nefiind nascut direct din Lumina Creatorului, se afla separat de El printr-o substanta cosmica tenebroasa formata din sangele si carnea lui Adam, dar el devine prin gratia si mila divina un arhetip incoruptibil, a carui carne eterica sau paradisiaca poseda asemanarea cu receptivitatea proprie lui Dumnezeu, cu substanta necreata si creatoare.
“ Iar Seth a avut si el un fiu caruia i-a pus numele Enoch, si de atunci a inceput invocarea numelui lui YHVH. ”
Secretul invocarii, cel al perfectei sale vocalizari, realitatea sa semnificativa si activa, a fost revelat Initiatilor, sub acoperirea simbolurilor sacre, pentru ca ei sa stie prin ce mijloc ar putea redobandi perfectiunea primordiala a Absolutului divin. Astfel, invocarea Numelui actioneaza ca un substrat al reintegrarii in Arborele Vietii edenice. Inseamna, asimiland Prezenta si vibratia principiului, a deveni intr-o oarecare masura identic cu cel Invocat, chiar daca omul sufera toate constrangerile si limitarile materiei si ale tenebrelor, dar si siguranta de a gusta, intr-un viitor apropiat, ultima bucurie extatica prin cufundarea totala in Lumina suprema a Creatorului.
“ El a facut sa coboare prezenta Sa de pace nesfarsita in inimi, pentru a le spori credinta, printr-o credinta deopotriva plina de lumina si de cunoastere, gratie insasi acestei coborari divine. ”
Aceasta importanta a inimii tine de faptul ca lumina si pacea vin din centrul Fiintei, acolo unde se trezeste si se ridica divinul pentru a construi un plan nou catre realitatea sa. Aceasta absorbire a umanului de catre divin este deci proportionala cu intrepatrunderea lor care precede coborarea hesychiei din planul mental catre inima. Acest lucru ramane esential, intrucat inima este arca privilegiata unde opereaza teofania, locul sacru din care ea iradiaza.
Deus pax est. Sfanta treime este pacea. Fiul este pacea. Este motivul pentru care, atunci cand ne rugam Celui Vesnic sau lui Christos, capatam pacea, pentru ca, invocandu-i, avem parte de manifestarea Verbului sau a Cuvantului divin, ceea ce face posibila reunificarea sinelui si fuziunea sa cu Principiul.
Urmand drumul posibilei mantuiri oferita de calea lui Seth sau de cea a Fiului Omului, Adhuc Stat nu va mai exista : coloana originala fiind refacuta in puterea sa glorioasa , omul nu va mai trebui sa recunoasca chipul divinitatii, pentru ca, fiind reintegrat, va redeveni oglinda perfecta a acesteia.
*
* *
Adhuc Stat, sau imaginea decaderii omului, se regaseste in toate societatile gnostice sau religioase. Astfel, un vers din Coran spune ca omul a fost creat cu cele mai minunate insusiri, dar ca a fost apoi aruncat la cel mai de jos nivel sau grad al scarii, pierzandu-si amintirile din lumea divina, angelica, si pe cele ale adevaratei sale naturi. Aceasta cadere este, pana la urma, cea care da intreaga valoare cautarii mistice : omul orbecaind prin tenebre, intr-o stare de separare de Dumnezeu, de cand sufletul sau s-a desprins de sufletul universal. Dar, chiar daca a devenit o creatura supusa impulsurilor, pasiunilor si dorintelor, ce si-a pierdut realitatea si amintirea glorioasei sale origini, el poarta inca, ascunsa in inima fiintei sale, imaginea perfectiunii, care deschide calea tuturor Mantuirilor, caci starea care i-a apartinut in Edenul primordial, acea stare paradisiaca in care se gasea, nu este iremediabil pierduta. El pastreaza undeva in adancurile sale aceasta mica flacara vie care este intuitia unitatii divine, si, ramanand in asteptarea unei revelatii sau a unei teofanii oricand posibile, dispune de mijloacele de actiune care ii pot permite sa reatinga starea sa originala, identificandu-se cu arhetipul omului universal pe care il poarta in el."
Christian Guigue
*
* *
