Fiecare grupare, fiecare mişcare religioasă,
politică, artistică, fiecare ţară, formează un egregor. Un egregor este o fiinţă psihică emanată de o
colectivitate, format din gândurile, dorinţele, fluidele tuturor membrilor care
lucrează în acelaşi scop. Fiecare egregor are culorile sale, formele sale
particulare: pentru Franţa, cocoşul, pentru Rusia ursul, etc. Altfel spus,
egregorul este sufletul colectiv, sau, în accepţiuna lui Freud, inconştientul
colectiv. În cele ce urmează, scriitorul american Piers Vaughan ne invită la o
călătorie spre propriul nostru egregor. O provocare pe care am acceptat-o cu
entuziasm. (N.Red.)
Introducere
"Aţi
păşit vreodată într-o biserică veche, o catedrală impunătoare, ori într-o venerabilă moschee sau o sinagogă frumos împodobită,
şi aţi simţit o prezenţă ? Nu mă refer la prezenţa ubicuitară a lui
Dumnezeu, ci mai degrabă la acea atmosferă care pare a fi mai mult decât suma
părţilor sale. Gândiţi-vă că aţi fi în
vacanţă, sau proaspăt mutaţi înr-un oraş, şi păşiţi într-o biserică locală
duminică dimineaţa. Puţini dintre noi nu
resimt acea emoţie puternică, de a fi bineveniţi, de parcă am fi acasă; sau
dimpotrivă, uneori poate apărea un
sentiment stânjenitor, ca şi cum am fi dat buzna într-o petrecere privată a
cuiva, şi, după puţine minute, vom pleca în grabă spre un alt loc, mai
primitor. Această senzaţie nu are nici o legătură cu prietenia arătată de cei
ce ne întâmpină în pragul uşii. Pare că transcede cumva contactul personal.
Este ca şi cum clădirea însăşi ar conţine o atmosferă
cu care fie suntem armonizaţi, fie nu.
În
timp ce cuvântul egregor sau egregoriu nu a fost folosit decât începând
cu ultimele decenii ale secolului trecut, ideea exprimată de acesta există de
multă vreme. Cu siguranţă, prezenţa sa este simţită mai
puternic în locuri legate de
civilizaţiile antice, în care oamenii se adunau pentru a marca un ţel comun. Deşi
un egregor nu este o manifestare
religioasă, nu trebuie să ne surprindă faptul că el este deseori asociat cu
aşezăminte de acest fel. Este greu să nu
fii emoţionat văzând, de pildă, Biserica Sfântului Mormânt, Catedrala Notre
Dame, sanctuarul de la Stonehenge sau templele din Machu Picchu. Dar putem găsi egregorii şi în locuri fără conotaţie religioasă: Colosseumul din
Roma, Turnul Londrei, cascada Niagara, Marile Canioane….
Egregorul nu este o invenţie a vreunui adept
al mişcării New Age, nici nu se află
ascuns undeva ‘acolo sus’ printre farfurii zburătoare şi fantome: este ceva
ce am simţit cu toţii. Dar ce anume ?
În acest articol vom folosi o
definiţie “de lucru” a egregorului. Vom continua prin a discuta cum poate
fi creat şi întreţinut acesta, şi cum poate fi distrus. Vom analiza câteva exemple de egregorii,
înţelegându-le funcţiile principale. În fine, vom discuta despre egregor în contextul Societăţilor Ezoterice.
Definiţie
Robert
Ambelain, în cartea sa Kabbala practică,
spune: “Numim Egregor o Forţă
generată de un puternic curent spiritual, hrănită mai târziu la intervale
regulate...”. L. S Bernstein ne-a oferit
termenul mult mai prozaic de “formă a unui grup”.
Un egregor, este, aşadar, creat de oameni, nu de zei, deşi unii cred
că şi alte entităţi ne pot ajuta să îl generăm.
Să nu ne lăsăm înşelaţi de termenul “spiritual” din definiţia lui
Ambelain: el îl foloseşte în opoziţie cu
cel de ‘fizic’. Nu este o creatură
fizică, nici un organism viu, independent; ci mai degrabă o entitate artificială,
care nu numai că este creată printr-o idee comună, ci trebuie să fie hrănită în
mod regulat pentru a nu dispărea.
Ambelain ne dă un exemplu extrem de
clar atunci când vorbeşte despre Corpul
lui Christos, Ierusalimul ceresc,
Biserica
mistică – toate fiind folosite pentru a descrie inima marelui curent
spiritual al Catolicismului.
Protestantismul, Islamul, Budismul şi Francmasoneria au şi ele egregorii. La fel, principalele ideologii
politice. Din aceasta putem trage concluzia că un egregor, find o creaţie pasivă, poate fi
atât bun cât şi rău !
Marele psiholog Jung a propus ideea
de inconştient colectiv, iar egregorul este, într-o oarecare măsură, un concept
similar, întrucât sugerează o legătură inconştientă a minţilor într-un întreg
mai mare. Pe de altă parte, cel dintâi
este rezultatul unui proces pasiv, în timp ce crearea unui egregor cere o acţiune pozitivă, după cum vom vedea. Acesta ar putea fi mai apropiat de ideea lui
Jung despre arhetipuri, deşi şi acest
cuvânt şi-a extins înţelesul de-a lungul timpului, ajungând să ia aproape toate
sensurile pe care vrem să i le atribuim.
Am mai putea găsi un indiciu în
titlul cărţii lui Ambelain: Kabbala Practică. Oglindind ideea Platonică potrivit căreia
capacitatea noastră de a crea o abstractizare mentală a unui obiect, de exemplu
un ‘scaun’, provine din ideea noastră despre un ‘scaun perfect’ care ne este
dată de Dumnezeu, Kabbala sugerează existenţa mai multor lumi, din ce în ce mai
aproape de perfecţiune, ce coexistă cu a noastră. În vârful acestora, ca să spunem aşa, se află
Aziluth, numită uneori Lumea
Arhetipurilor (mai mult ca sigur după epoca lui Jung !) în care modelele
perfecte sunt găzduite pe bolta cerească.
Mult, mult mai jos, este Assiah,
lumea materială în care trăim noi, unde operele omului sunt infinit inferioare
modelelor originale, deşi purtăm imaginea lor fidelă în interiorul nostru, şi
ne străduim s-o realizăm în felul nostru imperfect.
Dacă suntem deci de acord că un egregor este o creaţie omenească, afirmaţie
pe care o vom lămuri mai departe, şi că poate prin urmare fi creat, păstrat şi
distrus, cum se realizează aceste operaţiuni ?
Crearea,
Păstrarea, Distrugerea
Un egregor ia naştere prin însumarea voinţei celor care îl
creează. Aceasta necesită un concept
unic, un efort dirijat şi multă energie.
Mai întâi, pentru a forma un egregor,
trebuie ca oamenii care îl creează să fie uniţi de un scop comun. Un egregor
poate fi mare sau mic: o mână de oameni pot crea un egregor adevărat, chiar dacă slab.
Probabil că cea mai mică unitate care îl poate genera este
familia. Maurice Barrès spunea: “Blazonul unei familii foarte vechi este
amuleta sa, iar arborele ei genealogic – lanţul său magic. Descendenţii acesteia simt că formeză o
singură Fiinţă[1]”. Iată o descriere elocventă a unui clan care formeză un egregor!
Cultul Oriental al familiei, sau chiar şi credinţele din timpul
Imperiului Roman în unitatea familiei, sau zeii casei, precum Larii şi Penaţii sunt alte exemple de egregor familial. Cu toate acestea, în mod obişnuit, ideea de egregor presupune o creaţie mult mai
largă. Efortul creării sale trebuie direcţionat,
şi acest lucru este aproape întotdeauna realizat de unul sau mai mulţi lideri
ai grupului, care este deobicei un vizionar. Astfel, marile religii,
marile mişcări politice sau filosofice, au fost iniţiate de conducători
iscusiţi – cărora le-au urmat, adesea, alţii, mai puţin competenţi. Din
fericire, acest lucru este mai puţin important, căci odată ce egregorul s-a format şi imaginea sa a
fost creată, el necesită mult mai puţin efort pentru a se menţine, decât cel
depus pentru a lua fiinţă. Dacă Colosul din Rhodos a avut nevoie de viziunea
unui geniu pentru a fi proiectat şi construit, odată ce a existat, a devenit
întruchiparea focalizată a puterii şi autorităţii acelei naţiuni, creându-se
astfel imaginea egregorului din
Rhodos. Însă un egregor nu poate fi creat printr-o contemplare pasivă,
ci prin punerea în comun a multor energii active. Atunci când vedem imagini ale Pieţii Sf.
Petru din Vatican plină ochi cu credincioşi, mulţimea din Piaţa Roşie moscovită
defilând de ziua muncii, ori petrecăreţii din Times Square în Noaptea de
Revelion, putem observa cât de mare este puterea unui gând ce îmbracă o formă
comună atâtor oameni.
Totuşi, un egregor nu are nevoie nici de mulţimi numeroase, nici de eforturi
emoţionale ieşite din comun pentru a fi creat. Focalizarea este mai importantă
decât o atmosferă generală încărcată de emoţie, iar câţiva oameni care se
focalizează în mod corespunzător sunt la fel de eficienţi ca manifestările
agitate ale unei mulţimi isterice. Egregorul societăţilor iniţiatice este
atât de puternic, pentru că nici un strop de energie nu se pierde.
Am
afirmat mai devreme că egregorul este
mai ales o creaţie omenească. Totuşi, pot fi şi excepţii. Reamintindu-ne cele spuse despre Biserica
Mistică, probabil că şi alte entităţi, pe lângă oameni, au contribuit la
formarea egregorului acesteia. Nu scrie în Cărţile Sfinte ale tuturor
popoarelor că îngerii şi arhanghelii cad în genunchi în faţa Tronului Ceresc şi
îl venerează ? Şi oare cântecul Marelui Arhitect nu vibrează prin
creaţie în Armonia Sferelor ? Nu contribuie toate aceste entităţi la egregorul Credinţei ?
Odată
creat, un egregor trebuie să fie
hrănit pentru a supravieţui. După cum am spus, energia necesară acestui lucru
este mult mai mică decât cea cheltuită pentru înfiinţarea sa, dar oricum, el
trebuie hrănit din timp în timp pentru a se menţine. De aceea întâlnirile celor
care l-au generat sunt atât de importante, fie ele slujbe religioase, parăzi
militare sau adunări populare. Acestea sunt deobicei conduse de o mână de
oameni, pentru că întreţinerea unui egregor
necesită întotdeauna un ‘cerc interior’ care să direcţioneze şi să focalizeze
energia pentru a atinge scopul propus. Un asemenea lucru nu înseamnă că
respectivul ‘cerc interior’ înţelege neapărat adevărata natură a ceea ce face –
deşi asta se întâmplă de regulă în grupurile de iniţiaţi – ci mai degrabă că el
asigură în mod instinctiv producerea energiei necesare. Cel mai puternic mijloc de a produce energie este prin desfăşurarea unui
ritual. Egregorul tuturor religiilor
şi chiar şi cel al naţiunilor este menţinut prinr-un ritual repetat în mod regulat. Să un uităm că, atunci când Rusia Comunistă a
renunţat la monarhie şi a întors spatele bisericii ortodoxe, a fost nevoită să
organizeze parăzi militare şi mari adunări populare, la fel de pline de pompă
şi ritualuri, pentru a hrăni nou-creatul egregor. Cât timp oamenii cred, egregorul va exista.
Să ne ocupăm acum de distrugerea
unui egregor. De ce ar vrea cineva să facă una ca asta? Un egregor
matur poate duce o existenţă relativ independentă. Când aşa ceva se
întâmplă, rezultatul poate fi tragic.
Expresia “drumul spre iad este pavat cu bune intenţii” n-a fost niciodată
mai adevărată. Atunci când liderul vizionar al unei mişcări
moare sau este ucis, iar mişcarea este preluată de alţii, ideile originale ale
acesteia sunt de multe ori compromise sau, uneori, total schimbate. Atunci, spunem că cei ce au preluat conducerea
organizaţiei au dus-o către îndeplinirea propriilor scopuri meschine, fiind
împinşi de lăcomie ori răutate. Dar nu s-ar putea oare ca egregorul însuşi să-i conducă pe căi
greşite ? Iată o întrebare la care trebuie să medităm..
Cel mai eficient mod de a anihila
repede un egregor este prin folosirea
focului. Dacă cineva poate distruge
definitiv un egregor, acesta va
dispărea imediat. În Egiptul antic, eliminarea
unui cult se făcea prin ştergerea oricărei urme a acestuia, aşa cum s-a
petrecut cu Al-Amarna sau în cazul dărâmării monumentelor lui Ahkenaton. Pe de altă parte, Romanii nu ştiau că numai
aruncarea în foc distruge un egregor,
în timp ce sacrificiul sângelui îl întăreşte:
o lecţie cunoscută de cele mai multe religii! Astfel, vărsarea sângelui martirilor Creştini
a avut ca efect întărirea egregorului
acestora, fapt care le-a asigurat victoria.
În acelaşi timp, se pare că Inchiziţia cunoştea bine aceste lucruri,
întrucât i-a ars pe rug cu eretici şi cărţile acestora, pentru a fi sigură de dispariţia
completă a ereziei. Găsim ecouri ale
unui asemenea mod de gândire în arderea Bibliotecii din Alexandria, şi în Kristallnacht, Noaptea Oglinzilor sparte,
din 9 Noiembrie 1938, când sinagogile din toată Germania şi Austria au fost
distruse, iar operele ‘subversive’ au fost puse pe foc în mijlocul străzilor.
Câteva
Exemple
În
istorie, egregorul a fost reprezentat
în mai multe moduri. În exemplele
religioase pe care le-am dat mai înainte, am văzut biserica precum o Mireasă,
ori ca pe un Oraş strălucitor, sau ca două mâini unite în rugăciune. Steagul este un instrument comun multor egregorii, atât religioase cât şi naţionale. Drapelul Templierilor arăta că aceştia erau
‘drepţi şi buni cu prietenii lui Christos, dar groaznici şi nemiloşi cu duşmanii
Săi’. Ne aducem aminte de Secera şi
Ciocanul din timpul comunismului sau de Vulturul Germaniei naziste – ambele
semne ale unui egregor negru, născut
din fanatism, emanate nu de minţi iubitoare cu gânduri pozitive, ci izvorâte din
cele mai întunecate unghere ale minţii omeneşti. Să ne amintim de spusele lui Winston Churchill:
“luminile se sting în întreaga Europă”, cu referire la norii negri care
ameninţau pe atunci continentul.
Adeseori
antropomorfizăm un egregor. Aşa se întâmplă cu Unchiul Sam în America, John Bull şi Britannia în Anglia. Chiar şi idealurile supranaţionale
îşi găsesc întruchiparea într-un egregor. Gândiţi-vă la Justiţie, femeia legată la ochi
care ţine în mână sabia şi balanţa.. Amintiţi-vă de Moarte, acel schelet cu o
coasă. Aduceţi-vă aminte de
Război, Libertate, Dragoste. Toate au o emblemă sau un semn
distinctiv, fie el un lucru sau o persoană.
În multe cazuri această imagine este folosită ca o amuletă sau un
talisman cu rol protector, în buna tradiţie a obiectelor de cult. Privind-o, ne reamintim legătura cu ea
şi ne simţim protejaţi. Francmasonii au purtat la butonieră
floarea de nu-mă-uita în toată Europa, pe timpul celui de-al Doilea război
Mondial, atât ca semn al
apartenenţei lor la Ordin, cât şi ca o provocare faţă de interdicţia impusă de
nazişti. Chiar şi astăzi, purtăm Trandafirul pe Cruce, Echerul şi Compasul, sau
însemnul Martinist din motive care, ca să fim cinstiţi, reprezintă mai mult
decât simpla afişare a unei insigne.
Există şi o latură întunecată a
acestor lucruri. În timp ce o persoană
potrivită pentru un anumit egregor se
va simţi cu adevărat ocrotită şi iubită, trebuie să ne amintim ce am spus la
începutul acestui articol despre posibilitatea de a intra într-o biserică nouă
sau într-o sinagogă şi a simţi pe loc că nu suntem bineveniţi. Egregorul poate să şi respingă oameni. Acest lucru se poate întâmpla din două
motive. Se poate ca egregorul
să se considere ameninţat de noul venit, şi atunci îl va face să se simtă
stânjenit şi stingher, ba chiar va manifesta o oarecare ostilitate faţă de
acesta, pentru a-i grăbi plecarea. Acest
lucru se întâmplă mai ales atunci când persoana respectivă nu este pe aceeaşi
lungime de undă cu ceilalţi membri, fapt ce ar putea duce la schimbarea
caracterului egregorului – sau dacă
aceasta nu a venit cu gânduri bune ori curate, şi trebuie exclusă. Al doilea
motiv, mai des întâlnit, este acela că o persoană nu este suficient de matură
spiritual sau emoţional pentru a fi pregătită să ia parte la acel egregor.
Societăţile
Ezoterice şi Egregorul
Am
descris şi examinat aici egregorul,
i-am văzut definiţia, istoria şi felul în care poate fi creat. “Însă”, vă simt întrebându-vă: “Ce
poate face el pentru mine ? De ce să ne
batem capul pentru a crea aşa ceva ?”
Până acum., acest articol a respectat
tiparele unei comunicări teoretice sau academice despre egregor. Nimic nu ne-a
tulburat liniştea. Nici urmă de magie
ezoterică. Acum însă vine partea din
Zona Crepusculară ! Vom deveni extrem de
practici şi de pragmatici. Răspunsul
este simplu dar profund, dacă sunteţi pregătiţi să meditaţi la implicaţiile
sale.
Egregorul este
o baterie, iar noi suntem celulele ei.
Când ne alăturăm unui Ordin
iniţiatic, ne legăm de egregorul
acestuia şi devenim una din celulele
care îl formează. Dăm din puterea
noastră egregorului, care este de
fapt un depozit de energie, şi, în schimb, egregorul
ne dă un sentiment al apartenenţei, izolând membrul de lumea exterioară, şi,
fiind suma puterilor colective primite anterior, dă la rândul său putere şi
tărie persoanei atunci când ea are nevoie, dacă aceasta ştie cum să benefícieze
de ea. De aceea simţim o armonie
perfectă alături de ceilalţi membri ai societăţilor cărora le aparţinem. De aceea, la vederea anumitor simboluri,
precum un trandafir pe o cruce, sau un echer si un compas, inima ne bate mai
tare în piept, în semn de mândrie şi de apartenenţă la ceea ce ele exprimă. De aceea multe ritualuri includ un moment în
care executanţii lor formează un cerc,
şi uneori îşi dau mâinile. Egregorul este punctul central al
proiecţiei şi o sursă de energie, iar noi formăm cercul care îl
înconjoară. Imaginea cercului este
puternică pentru că sugerează un circuit, o protecţie, unitatea şi infinitul.
În Ordinele iniţiatice nu se creează
o fiinţă antropomorfică, ci mai degrabă o forţă a binelui. Atâta timp cât membrii lor aderă la
principiile de bază ale acestora, ei vor menţine egregorul la fel de puternic pe cât a fost de la înfiinţarea
respectivului Ordin. Vorbim aici despre
un egregor special, care nu este
limitat de o limbă, sau de convingeri
politice sau religioase, ci este hrănit de oameni care fac eforturi deosebite
pentru a lăsa acele convingeri în afara spaţiului în care se adună pentru a-l
hrăni. Dacă l-am putea vedea – chiar şi cu ochii minţii – am fi probabil
dezamăgiţi. Pentru că el nu este în
întregime plin cu o lumină aurie, căci în orice Ordin iniţiatic mai există şi
oameni care vin pentru beneficii personale, care vor să aibă putere asupra
celorlalţi, care se cred zei şi nu înţeleg sensul Adevărului. Însă aceştia,
deşi mulţi, sunt totuşi o minoritate, iar culorile luminoase strălucesc şi prin
umbrele vremelnice. Să ne amintim că,
dacă aceşti oameni nu ar fi bine intenţionaţi în adâncul inimii lor, ar fi
respinşi de către egregor: dar egregorul
este îndeajuns de mare pentru a-i cuprinde şi pe cei câţiva care s-au concentrat
puţin greşit.
Când
suntem la pământ, când avem nevoie de tărie, când suntem singuri şi avem nevoie
de cineva, cum ajungem la această minunată sursă de energie creată în folosul
nostru ? Prin aceeaşi metodă pe care omul a folosit-o
dintotdeauna: prin simbol.
Aşa că atunci când vrem să luăm acel
strop de energie care să ne ajute să depăşim starea în care suntem, să ne oprim
din orice activitate pentru o clipă, să fim calmi şi să ne desprindem, atât
fizic cât şi mental, de grijile vieţii de zi cu zi, concentrându-ne asupra unei
imagini precum cea a Trandafirului şi a Crucii, căreia îi vom cere să ne dea un
strop din energia ei benefică şi tămăduitoare.
Să ne îndreptăm trupul şi să ne amintim de ziua în care am intrat ca o
nouă “celulă” în marea baterie a vieţii, şi să conştientizăm încă o dată
legătura noastră cu Templul Spiritual,
acel Templu care nu a fost construit de mâna omului… egregorul nostru".
Piers Vaughan
[1] Sursa
acstui citat nu este menţionată: l-am
preluat din cartea lui R. Ambelain “Kabbala Practică”, pag. 178.
