In lucrarea lui clasica, Cosmic Consciousness (1901), dr. Richard Maurice Bucke (1837-1902) nu a incercat sa se puna in compania personalitatilor iluminate ale caror vieti le-a descris in paginile cartii, dar a relatat – la persoana a treia – propria lui experienta. Aceasta a avut loc intr-o primavara, in anul cand Bucke implinea 36 de ani. Alaturi de doi prieteni, isi petrecuse seara citind din operele unor poeti ca William Wordsworth, Percy Bysshe Shelley, John Keats si Robert Browning, punand accent in mod deosebit pe poeziile lui Walt Whitman. Tinerii au fost atat de pasionati de lecturile lor, incat nu s-au despartit decat dupa miezul noptii, iar Bucke s-a intors acasa cu o caleasca trasa de cai. Isi amintea ca mintea ii era inca sub influenta multor idei, imagini si sentimente starnite de cele citite si discutate in seara respectiva. Se simtea calm si relaxat cand, dintr-o data,”s-a trezit invaluit intr-un fel de nor de culoarea flacarii”. Instantaneu, s-a gandit ca izbucnise un incendiu in oras, dar ulterior “a stiut ca lumina provenea dinauntrul sau”.
Realizand acest lucru, Bucke a trait un sentiment de exaltare, de beatitudine, “urmat imediat de o iluminare intelectuala aproape imposibil de descris in cuvinte”. I s-a parut ca prin creierul sau trecuse “o fulgerare efemera a splendorii brahmatice”, care ulterior ii va lumina permanent viata. El a vazut si a stiut ca Universul nu este materie moarta, ci o prezenta vie, ca sufletul omului este nemuritor, ca Universul este astfel construit si ordonat, incat fara indoiala entitatile care-l compun conlucreaza, in folosul fiecaruia si al tuturor, ca principiul fundamental al acestei lumi este ceea ce numim iubire si ca fericirea fiecarei fiinte umane este, pe termen lung, o certitudine. Bucke avea sa insiste ulterior ca invatase mai mult, in cele cateva secunde ale experientei sale de iluminare, decat in toti anii de studii de pana atunci – si ca “invatase multe lucruri pe care niciun studiu nu l-ar fi putut invata vreodata”.
Printre personajele istorice despre care Bucke considera ca atinsesera constiinta cosmica se numarau Gautama Buddha (c. 563 – c. 483 i.H.), Isus Hristos (c. 6 i.H. - c. 30 d. H.), Sfantul Pavel (d. 62-68 d. Cr.). Plotinus (205-270), Mahomed (c.570-632), Dante (1265-1321), Francis Bacon (1561-1626), Jakob Behmen (1575-1624), William Blake (1757-1827) si idolul sau, Walt Whitman (1819-1892). Din lista de mai sus, este evident, ca Bucke considera iluminarea mai curand apanajul barbatilor decat al femeilor. In capitolele ulterioare, el numea si alte personalitati, pe care le considera recipiente inferioare, imperfecte sau indoielnice ale constiintei cosmice – oameni precum Moise (sec.XIV-XIII i.H.), Gideon, Isaia (sec. VIII i.H.), Socrate (470-399 i.H), Spinoza (1632-1677), Emanuel Swedenborg (1688-1772), Ralph Waldo Emerson (1803-1882), Henry David Thoreau (1817-1862) si Ramakrishna Paramahansa (1836-1886).
Realizand acest lucru, Bucke a trait un sentiment de exaltare, de beatitudine, “urmat imediat de o iluminare intelectuala aproape imposibil de descris in cuvinte”. I s-a parut ca prin creierul sau trecuse “o fulgerare efemera a splendorii brahmatice”, care ulterior ii va lumina permanent viata. El a vazut si a stiut ca Universul nu este materie moarta, ci o prezenta vie, ca sufletul omului este nemuritor, ca Universul este astfel construit si ordonat, incat fara indoiala entitatile care-l compun conlucreaza, in folosul fiecaruia si al tuturor, ca principiul fundamental al acestei lumi este ceea ce numim iubire si ca fericirea fiecarei fiinte umane este, pe termen lung, o certitudine. Bucke avea sa insiste ulterior ca invatase mai mult, in cele cateva secunde ale experientei sale de iluminare, decat in toti anii de studii de pana atunci – si ca “invatase multe lucruri pe care niciun studiu nu l-ar fi putut invata vreodata”.
Printre personajele istorice despre care Bucke considera ca atinsesera constiinta cosmica se numarau Gautama Buddha (c. 563 – c. 483 i.H.), Isus Hristos (c. 6 i.H. - c. 30 d. H.), Sfantul Pavel (d. 62-68 d. Cr.). Plotinus (205-270), Mahomed (c.570-632), Dante (1265-1321), Francis Bacon (1561-1626), Jakob Behmen (1575-1624), William Blake (1757-1827) si idolul sau, Walt Whitman (1819-1892). Din lista de mai sus, este evident, ca Bucke considera iluminarea mai curand apanajul barbatilor decat al femeilor. In capitolele ulterioare, el numea si alte personalitati, pe care le considera recipiente inferioare, imperfecte sau indoielnice ale constiintei cosmice – oameni precum Moise (sec.XIV-XIII i.H.), Gideon, Isaia (sec. VIII i.H.), Socrate (470-399 i.H), Spinoza (1632-1677), Emanuel Swedenborg (1688-1772), Ralph Waldo Emerson (1803-1882), Henry David Thoreau (1817-1862) si Ramakrishna Paramahansa (1836-1886).
Potrivit lui Bucke, cel ce dorea sa atinga constiinta cosmica trebuia sa apartina in primul rand “stratului superior al constiintei de sine”. Trebuia sa aiba un bun intelect, un fizic agreabil, o sanatate de fier, dar mai presus de toate,,...trebuie sa aiba o aprinsa natura morala, sentimente puternice, o inima calda, curaj, convingeri religioase profunde”. Studiul vast al lui Bucke asupra celor pe care ii considera posesori ai constiintei cosmice l-a facut sa considere varsta de 36 de ani ca momentul propice, in viata unui om, pentru atingerea starii elevate de constiinta. Concluzionand, el considera ca semnele ,,simtului cosmic” ar fi urmatoarele:
1. Lumina subiectiva. Persoana se trezeste brusc scufundata intr-un nor roz sau portocaliu sau “se simte ca si cum mintea i-ar fi napadita deodata de o ceata roz sau portocalie”.
2. Elevarea morala. Subiectul este cuprins de un sentiment de “bucurie, incredere, triumf, mantuire”. Dar, explica Bucke, nu este mantuirea in contextul sau obisnuit, al eliberarii de pacat, ci intelegerea faptului ca nu este necesara nicio “salvare” speciala, schela pe care lumea este construita fiind ea insasi suficienta.
3. Iluminarea intelectuala. Subiectul nu ajunge doar sa creada, “ci vede si stie ca Universul, care pentru mintea obisnuita pare format din materie moarta, este de fapt altceva – o prezenta cu adevarat vie”.
4. Sentimentul nemuririi.
5. Disparitia fricii de moarte.
6. Pierderea sentimentului pacatului.
7. Senzatia instantanee a iluminarii.
8. Caracterul anterior de o deosebita calitate intelectuala, morala si fizica.
9. Varsta in jur de 36 de ani.
10. Dobandirea carismei specifice iluminatilor.
11. Transformarea infatisarii. Desi aceasta schimbare se poate diminua treptat, scrie Bucke, “in acele cazuri in care iluminarea este intensa, transformarea in cauza este intensa si poate merge pana la o veritabila transfigurare “.
Teza primordiala a lui Bucke era ca in decursul secolelor de dezvoltare evolutionista a umanitatii ca specie, au existat trei forme de constiinta. Prima, constiinta simpla, sau intelegerea instinctuala. Ulterior a aparut constiinta de sine, care i-a permis omului sa se considere o individualitate distincta. In sfarsit, in specia umana au aparut acei indivizi care poseda constiinta cosmica, o noua facultate de constiinta, care va duce omenirea la apogeul evolutiei sale spirituale.
Profeti spirituali precum Rudolf Steiner (1861-1925 ) au prezis de asemenea ca omenirea patrunde intr-o “deplinatate “ a timpului, in care va aparea o noua constiinta. Steiner numea aceasta noua intelegere a lucrurilor “constiinta cristica“, o energie transformatoare care transcede crestinismul oficial. In opinia lui, “restul omenirii, luand exemplul lui Hristos, trebuie acum sa dezvolte ce a fost prezent pe Pamant timp de 33 de ani, intr-o singura personalitate “.
Steiner recunoaste ca istoria spirituala este plina de profeti si invatatori onesti, care au trait inaintea Maestrului Isus, dar credea ca acestia au putut vorbi semenilor, folosind doar facultatile transmise prin naturile lor terestre. Ei au folosit energia si intelepciunea Pamantului. Isus a patruns insa intr-o constiinta a acelei energii superioare care vine din taramul divin. Stia ca o particica infima din aceasta energie, nu mai mare decat o boaba de mustar, putea inalta sufletul uman. Stia si ca infuzia cea mai marunta de astfel de energie, intr-o fiinta umana, o putea transforma intr-un reprezentant al dimensiunii superioare a realitatii, “Imparatia lui Dumnezeu”. Si in acelasi timp, el invata ca poarta spre aceasta minunata imparatie se afla in inima fiecarui pelerin sincer, care cauta sa-l intalneasca pe Isus acolo.
Filosoful si scriitorul John W. White ( n. 1939) il vede de asemenea pe Isus ca pe un premergator revolutionar al rasei superioare care va mosteni Pamantul, ,,o rasa de oameni care va intruchipa constiinta cosmica, constiinta cristica la scara larga si nu la nivel sporadic, individual, ca anterior in istorie, cand un avatar ocazional, precum Buddha sau Hristos, a aparut''. White numeste aceasta forma evoluata a omenirii Homo Noeticus (detinator al unei constiinte superioare ). ,,In conditiile sporirii gradului de constiinta si autocunoastere a omului, formele, controalele si institutiile sociale impuse in mod traditional constituie bariere in calea dezvoltarii sale depline, afirma White. Psihologia modificata a fiintei umane se bazeaza pe exprimarea si nu pe suprimarea sentimentelor. Motivatia oamenilor o reprezinta cooperarea si iubirea, nu competitia si agresivitatea. Simtul logicii este multilateral, integrat, simultan... Identitatea lor este colectiva si impartasita, nu izolata si individuala... Conceptele si mentalitatile conventionale ale societatii nu ii mai satisfac, dimpotriva, ii preocupa gasirea de noi moduri de trai.''
In anii '50, Albert Einstein (1879-1955) sustinea cu tarie ca omenirea trebuie sa dezvolte un nou mod de a gandi, daca vrea sa supravietuiasca pe Pamant, ca specie. Genialul fizician nu a fost singurul care a sugerat ca omenirea trebuie sa-si dezvolte un drum interior spre salvare, implicand o imbinare a intelegerii rationale cu experienta mistica a unicitatii.
In lucrarea Mystics as a Force for Change (1981), dr. Sisirkumar Ghose afirma ca de-a lungul evolutiei umane, misticii au existat intotdeauna printre pamanteni, ca dovada a formelor de tranzitie din cadrul speciilor. In loc sa-i acuze pe mistici ca s-ar sustrage indatoririlor sociale, Ghose insista ca ,,ar fi mai corect sa spunem ca, in destramarea iluziilor locuitorilor din pesteri, ei au fost mult mai responsabili fata de realitate si de rasa umana... Ei au fost autenticii artisti ai convertirii si catharsisului... Singurii ganditori radicali, ei au mers la originea lucrurilor, dincolo de diferitele scheme subrede ale perfectiunii lumesti, osciland intre venerarea vitelului cel gras si ororile corporatiilor''. Cum multi sfinti, profeti si mistici au parut sa fi atins o stare de constiinta cosmica si/sau iluminare, William James (1842-1910) enumera in lucrarea lui clasica, Varieties of Religious Experience (1902), caracteristicile despre care credea ca formeaza o imagine complexa a ,,sfinteniei universale, unica in toate religiile'':
1. Sentimentul de traire intr-o dimensiune mai larga decat meschinele interese lumesti si convingerea, nu neaparat intelectuala, ci mai curand senzitiva, a existentei unei Puteri Ideale...
2. Sentimentul unei continuitati stranse intre propria lor viata si Puterea Ideala, ca si dorinta de a-si pune fiinta sub controlul acesteia.
3. O stare de profunda beatitudine si libertate, pe masura ce obstacolele, create de sinele care constrange, se topesc.
4. O deplasare a nucleului emotional catre iubire si armonie, catre acceptare, si o indepartare de negare si de egoism.
Multi cercetatori contemporani folosesc termenul “experienta de varf”, cand se refera la constiinta cosmica. In cartea Ordinary People as Monks and Mystics (1986), Marsha Sinetar scrie ca experienta de varf este “esentiala pentru orice discutie asupra calatoriei misticului, caci prin ea si gratie ei individul dobandeste o viziune profunda, de ansamblu, a insesi esentei lui spirituale. Experienta de varf inseamna ca persoana respectiva simte ca ,,este'', mai curand decat ca ,,devine''. Sinetar sugereaza ca persoana care traieste o asemenea dezvoltare a constiintei poate experimenta direct ,,natura transcendenta a realitatii''. Persoana ,,patrunde in Absolut, unindu-se cu acesta, fie doar si pentru o secunda... o secunda care-i va transforma radical viata''. Experienta de varf extinde ,,nivelul constiintei umane, incat aceasta include tot Universul..., iluminatul simte ca a dobandit totul, pentru ca traieste acest tot in interiorul sau''. Dr. Raynor C. Johnson in cartea Watcher on the Hills (1959), avanseaza urmatoarele trei criterii pentru a testa autenticitatea experientei mistice, a momentelor cand o persoana simte ca a atins ,,natura transcendenta a realitatii'':
1. Testul pragmatic. A dus experienta la o existenta echilibrata, senina, fericita, de o calitate imbunatatita?
2. Coincide cu descoperirile recunoscute ale ratiunii? (Acest lucru nu implica insa sa fie sustinuta de ratiune.)
3. Este unificatoare si integranta sau izolatoare si distructiva, in privinta relatiei individului cu un intreg atotcuprinzator?
Johnson remarca faptul ca ,,...toate procesele psihotice, rezultand in stari obsesive, nu pot indeplini primul criteriu”. ,,Este de asemenea clar”, noteaza el, ca ,,toti oamenii ce se pretind religiosi, dar sunt intoleranti si sustin doar propriile viziuni religioase, sunt de asemenea exclusi, fiindca incalca al treilea criteriu”.
BRAD&SHERRY HANSEN STEIGER
