Imaginea alchimistilor ca vrajitori renegati si sarlatani in toata regula nu este chiar exacta. Majoritatea lor a fost, de fapt, de oameni eruditi, a caror dorinta de a transmuta o substanta in alta era mai apropiata de misticism decat de chimia moderna. Esenta alchimiei consta in credinta in anumite incantatii si ritualuri care ar putea indupleca entitatile angelice – sau le-ar putea porunci – sa schimbe metalele de baza in metale pretioase.
Potrivit traditiei antice, mumia lui Hermes Trismegistus, maestrul filosofiei alchimice, ar fi fost gasita intr-o incapere obscura din Marea Piramida de la Gizeh, strangand in maini o tablita de smarald. Cuvintele de pe tablita dezvaluiau crezul alchimic: “Este adevarat si fara inselaciune: ceea ce se afla deasupra se afla si dedesubt, spre a indeplini miracolele unui singur lucru. Si asa cum toate cate exista s-au zamislit dintr-o singura vointa, dintr-un singur gand, ele provin din acest unic lucru, prin adoptie.” Printre secretele inscriptionate pe tablita se afla si “cea mai puternica dintre toate puterile”, procesul prin care fusese creata lumea si prin care toate “lucrurile subtile ar putea penetra fiecare lucru solid” ori prin care materialele de baza ar putea fi transformate in metale si pietre pretioase.
Alchimia a fost introdusa in lumea occidentala la inceputul secolului al II-lea d.H.
Timp de secole, scrierile lui Hermes Trismegistus au fost considerate o valoroasa mostenire lasata de maestrul alchimiei. Hermeticii credeau ca natura cosmosului era sacramentala: ,,precum in cer asa si pe pamant”. Cu alte cuvinte, natura lumii spirituale poate fi descoperita prin studiul substantei materiale a Pamantului; iar pamantenii, creati din tarana, posedau si materia prima a fiintelor celeste in care aveau sa se transforme, la fel cum elementele de baza ale Pamantului cuprindeau si materia bruta a aurului. Adeptii alchimiei considerau ca aurul era materialul perfect al planetei, fiind legat de Soare. Astrul zilei era considerat a fi cea mai de jos manifestare a lumii spirituale, un intermediar intre Dumnezeu si omenire.
Stiinta alchimiei a fost introdusa in lumea occidentala la inceputul secolului al II-lea d.H. Dar abia peste doua secole, practicarea ei va ajunge la apogeu, odata cu debutul persecutiilor crestine impotriva paganilor. Zosimus din Panapolis, un autointitulat apologet al alchimiei cita un mesaj din Facerea, ca origine a acestei arte oculte: ,,Si fiii lui Dumnezeu au vazut ca ficele oamenilor erau frumoase,” Acestei referiri scripturale, Zosimus i-a adaugat traditia potrivit careia, in schimbul favorurilor lor, ,,fiii lui Dumnezeu”, considerati ingeri cazuti, le-au oferit femeilor stiinta de a fauri bijuterii, vesminte multicolore si parfumuri care sa le accentueze farmecele trupesti.
Cei sapte ingeri principali ale caror favoruri le cautau alchimistii erau Mihail, despre care se credea ca transforma metalele de baza in aur si alunga orice influienta rea indreptata asupra alchimistului Gabriel, care faurea argintul si prevedea viitorul, Samuel, care proteja impotriva agresiunilor fizice, si Rafael, Sachiel, Ansel si Cassiel, care puteau crea diverse pietre pretioase si il aparau pe alchimist de atacurile demonilor. Membrii clerului erau sceptici ca alchimistii apeleaza, intr-adevar, la ingeri si nu la demoni dechizati. Ei aminteau cuvintele Parintelui Bisericii, Tertulian (c. 155 sau 160 – dupa 220), ce confirma credintele anterioare, potrivit carora ,,fiii lui Dumnezeu”, despre care se vorbea in Facere erau de fapt spirite rele care-si imprumutasera intelepciunea muritoarelor cu unicul scop de a le seduce carnal.
Mai tarziu, desi hermetismul era mai curand inrudit cu misticismul, cei mai multi practicanti ai sai, din laboratoarele pline de fum, au devenit candidati pentru camerele de tortura ale Inchizitiei. In atmosfera intunecata a Evului Mediu, confreria alchimistilor a reusit, mai degraba din intamplare decat cu intentie, sa realizeze o serie de descoperiri chimice valoroase, Albert cel Mare a produs lesia de potasiu, Raymond Lully (1235-1315) a preparat bicarbonatul de potasiu, Paracelsus (1493-1541) a fost primul care a descris zincul si a scris despre utilizarea unor compusi chimici in scop medical, Blaise Vigenere (1523-1596) a descoperit acidul benzoic. Ritmul descoperirilor a crescut in perioada Renasterii, cand Basil Valentine (c. 1450-1492) a descoperit acidul sulfuric, iar Johann Friedrich Boetticher (1682-1719) a devenit primul european care a fabricat portelanul. Documentele pastrate in bibliotecile prafuite ale alchimistilor europeni sugereaza ca anumiti alchimisti medievali si renascentisti au efectuat experimente in domeniul fotografiei, transmisiei radio, fonografiei si zborului, pe langa neincetata cautare a modalitatii de transmutare a metalelor de baza in aur.
BRAD & SHERRY HANSEN STEIGER
