21.10.2011

MAGI


Oricine cunoaste povestea traditionala a Craciunului a auzit despre cei trei magi care au urmat steaua din Rasarit si au calatorit departe, spre a veni sa-l adore pe pruncul Isus in ieslea unde se afla. Acesti magi nu erau regi, ci ,,intelepti'', astrologi si preoti din Persia antica, adepti ai filosofiei zoroastrianiste, iar titulatura lor a dat radacina cuvintelor moderne ,,magic'', ,,magician'' si asa mai departe. Astfel de oameni erau sfetnici ai suveranilor imperiilor orientale, posesori de secrete oculte care calauzeau monarhiile.

In Evul Mediu, magii erau persoane care acumulau cunostinte oculte si intelepciune din Cabala.
In Europa, in timpul Evului Mediu, cei numiti magi erau de obicei persoane care-si dedicasera viata acumularii cunostintelor oculte si intelepciunii provenite din Cabala, surse antice egiptene, arabe si pagane si ca atare intrasera in vizorul bisericii, fiind suspectati de legaturi cu demonii. Desi acesti oameni si-au manifestat cu tarie atasamentul fata de pretioasele fragmente ale intelepciunii antice si au insistat ca practica magia alba, clerul n-a facut deosebirea dintre magi si vrajitoarele pe care Inchizitia cauta sa le judece pentru venerarea demonilor. Abia odata cu Renasterea, magii si cunostintele lor interzise au inceput sa dobandeasca o anumita acceptare la curtile Europei si in randul membrilor educati ai populatiei.

Poate unul dintre cele mai importante motive de nemultumire a clerului fata de magi era convingerea acestora ca fiintele angelice puteau fi convocate sa asiste la practicarea magiei albe. Existau sapte spirite planetare majore sau arhangheli, pe care magii erau interesati sa-i contacteze: Rafael, Gabriel, Canael, Mihail, Zadikel, Haniel si Zafkiel. S-a spus ca una dintre sursele originale ale acestei invataturi ar fi fost marele maestru al ocultismului si mag egiptean Hermes-Thoht, care a descris revelatia primita prin vizualizarea unei uriase siluete umane, de o deosebita frumusete. Entitatea i-a vorbit cu blandete lui Hermes, prezentandu-se drept Pymander, gandul Atotputernicului, care venise sa-i dea putere, datorita dragostei pentru justitie a magului si pasiunii depuse in cautarea adevarului.

Pymander i-a cerut sa-si dezvaluie o dorinta, cu promisiunea ca i-o va indeplini, iar Hermes-Thoth a cerut ca asupra lui sa se reverse o raza din cunoasterea divina a entitatii. Dorinta i-a fost implinita, iar Hermes s-a simtit inundat de viziuni minunate, dincolo de imaginatia si puterea de intelegere a unei fiinte umane. Dupa ce imaginile au incetat sa apara, Hermes a fost inconjurat de un intuneric inspaimantator. O voce aspra si stridenta a tunat din eter, dand nastere unei furtuni terifiante, cu vanturi puternice si tunete asurzitoare. Vocea terifianta l-a lasat pe Hermes plin de uimire si teama. Apoi, de la Atotputernicul au iesit sapte spirite care s-au rotit in sapte cercuri; in aceste cercuri se aflau toate fiintele din Univers. Actiunea celor sapte spirite in cercurile lor se numeste destin, iar cercurile sunt insumate in gandul divin, care le patrunde vesnic.
Lui Hermes i s-a dat de inteles ca Dumnezeu a incredintat celor sapte spirite misiunea de a guverna elementele si a crea produsele lor combinate. Deoarece Dumnezeu a creat oamenii dupa propriul Sau chip si, multumit de aceasta imagine, le-a dat puteri asupra naturii terestre. El putea acorda acelor oameni care-si depaseau dualitatea naturii lor telurice abilitatea de a porunci celor sapte spirite. Oamenii respectivi deveneau magi care invatau sa triumfe asupra tentatiilor senzuale si sa-si sporeasca facultatile mintale. Dumnezeu avea sa daruiasca unor astfel de adepti o frantura din lumina divina, proportionala cu meritele lor. Magii erau ajutati, in lucrarea lor pe Pamant, de cele sapte spirite superioare ale sistemului egiptean, ce actionau ca intermediari intre Dumnezeu si oameni. Aceste sapte spirite erau aceleasi entitati pe care brahmanii din India antica le numeau Deva, in Persia erau numite Amaschapand, in Caldeea, Cei Sapte Mari Ingeri si in kabalismul iudaic cei sapte arhangheli.

Ulterior, diversi magi au cautat sa reconcilieze ierarhia crestina a spiritelor celeste cu traditiile despre Hermes, clasificand ingerii in trei ierarhii, fiecare subdivizata in trei ordine:
  1. prima ierarhie: serafimi, heruvimi si tronuri;
  2. a doua ierarhie: dominioane, puteri si autoritati (virtuti);
  3. a treia ierarhie: principate, arhangheli si ingeri.

Aceste spirite sunt considerate superioare, ca esenta, oamenilor si se crede ca se afla pe Pamant spre a-i ajuta pe muritori. Ele contorizeaza incercarile prin care fiecare om trebuie sa treaca si ii infatiseaza lui Dumnezeu faptele acelui om, imediat dupa moarte. Ei nu pot insa influienta liberul albitru uman, astfel incat omul trebuie sa faca singur intotdeauna alegerea intre Bine si Rau. Dar, intrucat rolul este de a ajuta, ingerii pot fi invocati spre a-i asista pe oameni, in diverse moduri.

Ei sunt arhanghelii pe care magii ii evoca in ceremoniile lor. Alaturi de conceptul spiritelor planetare sau al arhanghelilor exista ceva ce vechii egipteni numeau ,,hekau'' ori cuvant de putere. Atunci cand era rostit, acesta emitea o vibratie capabila sa invoce spiritele. Cel mai puternic hekau pentru invocarea unui anumit spirit, in magia ceremoniala, era chiar numele spiritului in cauza.

,,A numi inseamna a defini'', afirma contele Cagliostro, faimosul ocultist din secolul al XVIII-lea. Si, pentru magii medievali, a cunoaste numele unui spirit inseamna a fi capabil sa-i invoci prezenta, fapt ce-i transforma practic in facatori de minuni".
 BRAD&SHERRY HANSEN STEIGER