CUM PRIVESC MARILE RELIGII REÂNCARNAREA

   Reincarnarea, credinta ca sufletul unui om care moare va renaste intr-un alt corp, reprezinta o doctrina antica, deja considerata straveche in perioada Greciei si Romei antice. Platon (c. 428 – 348 i.H.) se refera la ea in multe dintre eseurile lui si tot el pare sa abordeze conceptul karmic, echilibrul spiritual dintre cauza si efect, in cartea a X-a a Legilor, unde spune: ,,Trebuie sa stiti ca, daca veti deveni niste oameni rai, veti sta alaturi de sufletele cele rele, dar daca veti fi buni, cu cele bune va veti numara; si in fiecare succesiune de viata si moarte veti suferi consecintele faptelor voastre”.

   Tratatul despre glorie al lui Cicero (106-43 i.H.) recunoaste ca ,,povetele Mintii Divine nu se insala atunci cand spun ca oamenii se nasc pentru a suferi din pricina pacatelor savarsite intr-o alta viata”. Plotin (205-270 d.H.), in A doua Ennead, scrie ca reincarnarea este o dogma recunoscuta in toata Antichitatea... sufletul isi ispaseste pacatele in intunecimea infernului si... dupa aceea... trece intr-un trup nou, unde va fi supus altor incercari”.

   Reincarnarea nu este o doctrina acceptata oficial nici in crestinism, dar nici in islam sau iudaism, toate aceste religii promovand ideea ca nu exista decat o viata, o Judecata de Apoi si o reinviere, in ceruri, a trupurilor celor piosi. Reincarnarea, marea Roata a Intoarcerii pusa in miscare de karma fiecaruia, este acceptata ca realitate in hinduism si budism, dar si in unele secte mistice iudaice si musulmane.

   La inceputurile crestinismului insa, pana si marii lideri ai Bisericii, ca Sf. Clement din Alexandria (150-215 d.H.), in Indemnuri catre pagani, sustinea credinta in preexistenta sufletului: ,,Noi am existat cu mult inainte de facerea lumii. Am existat in ochiul lui Dumnezeu, caci destinul nostru este sa vietuim in El. Suntem fapturi intelepte ale Lumii Divine; prin urmare, am existat de la inceput, caci la inceput a fost Cuvantul... Nu e pentru prima oara cand Dumnezeu s-a dovedit milostiv fata de peregrinarile noastre. El s-a milostivit de noi inca de la bun inceput.

   Filosoful crestin Sf. Augustin (354-430 d.H.) punea eterna intrebare in Confesiunile sale: ,,Spune-mi, Doamne, copilaria mea a urmat unei alte varste, si am murit inainte sa ma nasc ? A fost aceasta varsta petrecuta in pantecul mamei mele ?... Dar inainte de acea viata, o, Doamne, am mai fost intr-un alt loc, intr-un alt trup ?”

  Desi majoritatea culturilor orientale mentine credinta in reancarnare ca un element integral al doctrinelor lor religioase, oamenii – mai ales copiii – nu sunt incurajati sa-si ,,aminteasca” vietile anterioare. Chiar si in conditiile acestor avertismente impotriva cunoasterii karmei dobandite din vietile anterioare, cartile sfinte ale religiilor orientale nu dovedesc aceeasi aversiune ca lumea occidentala fata de predicarea reancarnarii.

   Principala lucrare teologica a hindusilor, Upanisadele, exprima doctrina renasterii prin imaginea poetica a unui aurar care ia o piesa bruta de metal si o modeleaza, dandu-i o forma minunata. ,,Asa, cu adevarat, Sinele, aruncand acest trup si alungand ignoranta, da nastere unei noi forme, mai frumoase.”

   Anguttara Nikaya, un text budist, observa ca ,,preotul intelept stie ca trebuie sa culeaga roadele faptelor din alte vieti. Caci fie ele multe sau putine, faptele savarsite din invidie sau ura, ori din infumurarea data de putere, trebuie sa aiba consecintele lor.”

   Desi Coranul, cartea sfanta primita de Mohamed, nu abordeaza conceptul vietilor anterioare si al renasterii, sufismul, o secta mistica a Islamului, accepta transmigratia sufletelor drept o realitate. Asa cum spune invatatul sufit Sharf-U'D Din-Maneri, ,,O, frate, sa stii ca acesta lucrare a mai existat candva, inainte de mine si de tine, in vremuri de mult apuse... Nimeni n-a inceput aceasta lucrare.” Iudaismul ortodox respinge, de asemenea, reincarnarea ca doctrina, dar secta hasiditilor si cei ce urmeaza invataturile Kabbalei, o colectie de texte mistice publicate prima data in 1280, accepta credinta in transmigratia sufletelor ca pe o doctrina ferma si infailibila. Rabinul Manasseh ben Israel (1604-1657), reputatul teolog si politician englez, spunea ca reancarnarea constituie un element fundamental al religiei sale: ,,Prin urmare, suntem obligati sa ne supunem si sa acceptam dogma cu bucurie... caci adevarul ei a fost demonstrat, in mod incontestabil, de Zohar si de toate cartile cabalistilor. “

   In lucrarea Religion and immortality, G. Lowes Dickinson este de parere ca reancarnarea ofera ,,...ideea linistitoare ca trasaturile noastre actuale sunt determinate de actiunile anterioare si ca actiunile noastre prezente ne vor determina caracterul viitor,” O astfel de filosofie, remarca Dickinson, elibereaza oamenii de chingile unui destin exterior si ii plaseaza in postura de a-si dirija singuri soarta: ,,Daca am realizat aici o legatura frumoasa, ea nu va pieri, odata cu moartea, ci se va perpetua, chiar daca inconstient, intr-o viata viitoare. Daca ne-am dezvoltat o abilitate aici, ea nu va fi distrusa, ci va reprezenta un punct de plecare pentru evolutii viitoare. La fel, daca suferim din cauza imperfectiunilor si ghinioanelor, ne putem consola crezand ca acestea sunt pedeapsa pentru propriile noastre fapte din trecut, nu doar efectele actiunilor altor oameni sau ale unei naturi indiferente, fata de care nu avem niciun control”. 
Budismul
 Buddha (563-483 i.H.) credea in legi karmice care ii tineau inlantuiti pe toti cei care nu intelegeau adevarata natura a vietii si a mortii. Dar, fiindca universul si realitatea sunt intr-o curgere permanenta, schimbandu-se si remodelandu-se mereu, un individ prins in ciclul mortii si renasterii nu poate avea un suflet unic. Diferitele elemente ce alcatuiesc fiinta umana se afla intr-un perpetuu proces de transformare, dar respecta mereu legile karmei, care determina natura renasterii personale.

    Exista numeroase scoli in budism si anumiti savanti remarca faptul ca asa-numitul ,,budism nordic”, din Tibet, China si Japonia, pune accent pe doctrina unei identitati permanente, menite sa uneasca toate incarnarile unui singur om. Un asemenea accent este mai apropiat de interpretarea hindusa a unei continuitati a sufletului, legat de karma acestuia, decat de dogma oficiala budista, potrivit careia din personalitatea si caracterul individului se pastreaza doar unele reziduri psihice. Cum este de asteptat, budismul nordic pretinde ca ar fi pastrat adevaratele invataturi date de Buddha discipolilor sai initiati. Cum karma este una dintre invataturile cheie ale lui Buddha, ei insista ca acest concept devine, practic, lipsit de sens daca se respinge ideea unui singur ego reancarnat. Dascalii budismului nordic amintesc totodata ca, potrivit traditiei, ultimele cuvinte ale lui Buddha au fost: ,,Toate lucrurile sunt pieritoare. Spiritul reprezinta singura, elementara si primordiala unitate si fiecare dintre razele sale sunt nemuritoare, infinite si indestructibile. Paziti-va de iluziile materiei”.

Creştinismul

   Desi multe dintre personalitatile care au modelat climatul intelectual si religios al gandirii occidentale au crezut in reincarnare, din punct de vedere istoric, cel putin incepand cu secolul al IV-lea, teologii crestini s-au pronuntat impotriva doctrinei renasterii. Reincarnarea nu este propovaduita in niciuna dintre ramurile mari ale bisericii crestine si majoritatea cultelor crestine condamna acest concept.

   Origene (185-254 d.H.) si-a dedicat viata pastrarii evangheliilor originale si este considerat de multi savanti cel mai ilustru dintre ,,parintii bisericii”, poate cu exceptia lui Augustin (354-430 d.H.) Prolific scriitor si reputat lider crestin, Origene a pledat pentru o relatie intre credinta si stiinta si a explicat pacatosenia oamenilor prin doctrina preexistentei sufletelor. In lucrarea Contra Celsum, el se intreaba: ,,Nu este rational ca sufletele sa fie introduse in corpuri in functie de meritele lor si de faptele anterioare si ca oamenii care si-au folosit trupurile spre a face tot binele din lume sa aiba dreptul la alte trupuri, inzestrate cu calitati superioare corpurilor celorlalti?” Ca raspuns la intrebare, Origene continua: ,,Sufletul, care este imaterial si invizibil in natura sa, exista intr-un spatiu imaterial, fara sa aiba un trup potrivit naturii acelui loc; la fel, el se leapada de un corp, care i-a fost necesar candva, dar nu mai este adecvat starii lui schimbate, si il schimba apoi, pentru un al doilea corp”.

   In De Principiis, Origene afirma ca fiecare suflet vine in lume intarit de victoriile sau slabit de infrangerile din viata sa anterioara. Locul sufletului in lumea terestra, in termenii locuirii intr-un trup fizic de onoare sau dezonoare, este determinat de meritele sau greselile sale anterioare. Activitatea lui in aceasta lume ii determina locul in viata viitoare.

   La Conciliul de la Niceea, din 325, origenismul a fost insa exclus din doctrinele bisericii crestine si 15 anateme au fost propuse impotriva lui Origene. Origenistii, ce propovaduiau introducerea eticii karmice si a doctrinei preexistentei sufletului in invataturile oficiale ale bisericii au pierdut la diferenta de un singur vot. Dar, asa cum spun Head si Cranston, in volumul Reincarnation: An Est-West Anthology (1968), ,,eruditii catolici incep sa pretinda acum ca biserica romana nu a participat deloc la anatemele lansate impotriva lui Origene... Totusi, un rezultat dezastruos al erorii persista si azi excluderea din crezul crestin a invataturii despre preexistenta sufletului si, implicit, despre reincarnare.

   In vreme ce pozitia oficiala a bisericilor crestine mentine inca acele anateme contra reincarnarii, o atitudine mult mai libera exista astazi printre laicii crstini care nu se mai tem ca vor fi considerati eretici si amenintati cu arderea pe rug. Un sondaj de opinie Gallup din 2001 releva ca aproape 25% din populatia SUA, inclusiv crestini, cred ca poseda amintiri dintr-o viata anterioara. Crestinii care accepta cel putin posibilitatea reincarnarii sugereaza ca exista numeroase pasaje din Noul Testament ce par sa indice o credinta similara, in privinta existentelor anterioare, din partea lui Isus (c.6 i.H.-30 d.H.) si a apostolilor sai.

   In lucrarea lui, Lux Orientalis (c. 1670), Joseph Glanvil sustine ca preexistenta omenirii a fost o filosofie comuna la evrei; si continua ca o asemenea pozitie teologica este ilustrata de discipolii lui Hristos, atunci cand il intreaba pe acesta (Ioan 9:4): ,,Invatatorule, cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Daca discipolii n-ar fi crezut ca orbul mai traise o alta viata, in care ar fi putut pacatui, sustine Glanvil, intrebarea ar parea lipsita de sens si chiar impertinenta.

   Cand Isus isi intreaba ucenicii cine spune multimea ca este El, acestia ii raspund ca unii zic c-ar fi Ioan Botezatorul, altii Ilie, altii Ieremia sau unul dintre profeti (Matei 16:13-14). Din nou, Glanvil motiveaza ca un asemenea raspuns demonstreaza credinta evreilor in preexistenta sufletului.

   Intr-un alt moment, discipolii lui Isus il intreaba de ce spun scripturile ca Ilie trebuie sa vina inaintea lui Mesia, la care Isus raspunde (Matei 17:10-13): ,,Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut!” Discipolii au inteles atunci ca Isus se referea la Ioan Botezatorul.

   Informatiile culese din manuscrisele de la Marea Moarta, descoperite langa Qumran, in 1947, si in cele din urma traduse si relevate publicului ar putea avea un efect important asupra religiei iudaice si a celei crestine. Acestea se refera la un mare Invatator al Dreptatii si la un conflict apocaliptic intre fiii Luminii si fiii Intunericului. Secta de la Qumran, numita a esenienilor, formeaza o legatura clara intre iudaism si crestinism si multi savanti au emis ipoteza ca Isus ar fi fost membru al acestui grup. Manuscrisele de la Nag-Hammadi, descoperite in Egipt in 1945, sugereaza, de asemenea, intr-un mod elocvent, ca Isus ar fi putut fi esenian sau cel putin ar fi putut fi strans asociat cu aceasta secta apocaliptica, in timpul asa-numitilor ,,ani tacuti ai lui Isus”, intre 12 si 30 de ani. Se crede, in general, ca esenienii incorporasera anumite aspecte ale reincarnarii in invataturile lor. Unii savanti au speculat, de asemenea, ca Isus ar fi putut studia diverse traditii mistice in Egipt, India si Tibet, si toate l-ar fi putut introduce in doctrinele reincarnarii.

Hinduismul
 Bhagavad-Gita, cartea sfanta a hindusilor, releva ca ,,...asa cum locuitorul trupului traieste copilaria, apoi tineretea si in cele din urma batranetea, la fel trece el dintr-un corp in altul.” In 2:19-25, cartea sfanta declara ca unul care se crede ucigas sau altul care se considera victima sunt ambii ignoranti:

,,Nu te nasti niciodata; niciodata nu mori. Niciodata n-ai fost schimbat; niciodata nu te vei schimba. Nenascut, etern, imuabil, imemorial, nu mori atunci cand trupul piere. Realizand ca esti ceva indestructibil, etern, nenascut si neschimbator, cum poti ucide sau face ca altul sa fie ucis? Asa cum un om isi leapada vesmintele purtate si se imbraca cu altele noi, la fel cand trupul s-a invechit Sinele dobandeste un trup nou si salasluieste in el. Sinele nu poate fi strapuns de arme sau ars de flacari; apa nu-l uda si nici vantul nu-l usuca. Sinele nu poate fi taiat sau ars, udat sau uscat. El este vesnic si infinit, stand pe neclintita temelie a eternitatii. Sinele nu se manifesta, el este dincolo de ganduri si de schimbari. Stiind asta, n-ar trebui sa jelesti pierderea trupului.”

   Paramahansa Yogananda (1893-1952), intemeietorul Fratiei Autoimplinirii, care cauta sa impleteasca credintele hinduse cu cele crestine, a prezentat candva trei adevaruri care ar trebui asumate de cei care doresc sa se ridice deasupra karmei. Primul, afirma acest Yogi, este ca atunci cand mintea este puternica, iar inima este pura, suntem liberi. ,,Mintea este cea care te leaga de suferinta din trup, spunea el. Cand ai ganduri curate si esti puternic, pe plan mental, poti indura efectele dureroase ale unei karma rele.”Al doilea adevar este ca, in starea de subconstient din somn, suntem liberi. Adevarul numarul trei, releva inteleptul, este ca atunci cand suntem in extaz, identificati cu Dumnezeu, nu mai avem karma, ,,Iata de ce sfintii indeamna: Rugati-va neincetat! Cand te rogi si meditezi continuu, ajungi pe taramul constiintei superioare, unde nicio suparare nu te mai poate atinge.”

Islamul

    Coranul, cartea sfanta a Islamului, nu se refera direct la reincarnare si exista doar cateva pasaje care ar putea sugera conceptul de renastere, ca de pilda urmatorul:

,,Dumnezeu creeaza fiinte si le trimite inapoi, iar si iar, pana ce ele se vor reantoarce la El”. Savanti musulmani ortodocsi resping, in general, conceptul transmigratiei sufletelor.

   Dar secta mistica islamica a sufitilor, din Iran, continua sa creada in invataturile stravechi despre renastere, asa cum au fost ele expuse de filosofii mauri si sarazini din scolile de le Bagdad si Cordoba. Sufitii pretind ca ar fi singurii pastratori ai filosofiilor ezoterice islamice si sustin ca reincarnarea constituie o doctrina importanta. Poetul sufit Jalalu D-Din Rumi (1207-1273) a scris aceste versuri, adesea citate ca reflectand esenta transmigratiei: ,,Am murit ca mineral si am devenit o planta; am murit ca planta si m-am intrupat intr-un animal; am pierit ca animal si am fost om... Voi muri iar, ca om, spre a ma inalta la ceruri, fiind alaturi de ingeri; dar si de aici voi trece mai departe...”

 Iudaismul
 Termenul evreiesc pentru trecerea sufletului dupa moarte intr-o alta forma fizica – umana, animala sau vegetala - este gilgul neshamot. Desi la reincarnare, ca doctrina, teologii si filosofii evrei au renuntat, karaitii, o secta iudaica ce respinge rabinismul si talmudismul, predica transmigratia sufletelor. Anan ben David, care a fondat aceasta secta la Bagdad, pe la 765, spunea ca toate sufletele umane au o origine comuna, in omul primordial, Adam Kadmon, a carui esenta spirituala trimite scantei, din care se formeaza sufletele individuale. Cand, ulterior, Adam al Genezei a comis pacatul originar, in Gradina Edenului, caderea sa a produs confuzie intre sufletele superioare si cele inferioare, din timpul creatiei, ceea ce a dus la necesitatea ca fiecare suflet sa treaca printr-o serie de reincarnari. Desi invataturile lui Anan ben David au fost criticate sever, ca fiind contrare credintei musulmane ortodoxe, gilgul a devenit parte a cabalei, compilatia de texte mistice reunite in Spania secolului al XIII-lea. Transmigratia sufletelor este totodata o credinta universala in hasidism.

   Potrivit lui Alan Uternam, in Dictionary of Jewish Lore and Legend (1994), ,,transmigratia a dat un nou sens multor aspecte ale vietii... Mortile copiilor mici au fost considerate mai putin tragice, intrucat s-a crezut ca ei au fost pedepsiti pentru pacate trecute si vor renaste, intr-o noua viata... Prozelitii iudaismului au fost considerati a fi suflete de evrei care se reincarnasera in trupurile unor neevrei. Transmigratia a permis si perfectionarea treptata a sufletelor individuale, de-a lungul diferitelor existente”.

   Zohar (termenul evreiesc pentru ,,splendoare“), principala lucrare a cabalei, descrie realitatea ezoterica aflata dincolo de existenta cotidiana si insista ca adevarul inteles al Torei rezida in secretele sale mistice. Desi traditia il considera pa rabinul Simeon ben Jochai (c. 80 d. H.) ca autorul ei, invatatii de mai tarziu au recunoscut contributia adusa de rabinul Moise de Leon (1240-1305) si de alti eruditi evrei din secolul al XIII-lea. Zoharul stipuleaza ca, de vreme ce sufletul uman are origini divine, izbavirea lumii se va produce cand fiecare individ va incheia procesul de transmigratie a sufletelor si va completa misiunea de unificare. Fiindca oamenii nu pot cunoaste planurile Celui Preainalt in privinta fiecarui individ, ei nu stiu cum vor fi judecati, atat inainte, cat si dupa venirea in lume si cand vor parasi aceasta lume. Cum scopul tuturor sufletelor umane este de a reintra in absolutul de unde au izvorat, este necesar ca ele sa atinga un nivel de perfectiune care sa le faca demne de reunirea cu Dumnezeu. Dar este imposibil ca o asemenea perfectiune sa fie atinsa intr-o singura viata si de aceea sufletele trebuie sa-si continue cresterea spirituala pe parcursul mai multor existente, pana sa se poata intoarce la divinitate.

   Desi studiul cabalei a cunoscut cicluri de popularitate si respect, astazi reincarnarea nu este predicata, in general, in niciuna dintre principalele ramuri ale iudaismului – reformat, conservator si ortodox – dar este acceptata de hasiditi. Rabinul Yonassan Gerhsom, un invatat neohasidic, a spus ca desi evreii evita sa vorbeasca in public despre experientele lor spirituale personale, aceasta nu inseamna ca unii dintre ei nu au amintiri din vieti anterioare.

   ,,Exista multe invataturi despre reincarnare in misticismul evreu, preciza Gershom. Termenul iudaic gilgul provine din aceeasi radacina ca si cuvantul ,,cerc sau ciclu”. Prin urmare, esenta sensului sau este similara cu idealul Rotii Karmice”.

 

BRAD &SHERRY HANSEN STEIGER